Și dacă mâine va veni

Hmm... Hai să începem cu întrebarea-clișeu: Cum a fost anul 2015 pentru mine? Pai... Pot spune că a fost plin. Plin de gânduri mai mult sau mai puțin pozitive, plin de întâmplări care mi-au schimbat cursul vieții complet, plin de oameni noi, care nu credeam că măcar există, pe care nu speram că voi ajunge să îi cunosc, plin de speranțe și dezamăgiri, plin de lacrimi, dar tot atât de plin și de zâmbete și râsete sincere. Cu toate astea, a fost un an bun. Am învățat anul acesta. Am căzut de 10 ori, dar m-am ridicat de 11 ori. Mi-am pierdut inima anul ăsta, dar mi-am învățat lecția și încă sunt în proces de recuperare. Ca în convalescență. Ce îmi doresc în 2016? Mai multă răbdare. Mai mult + decât -. Mai multă încredere în forțele proprii, pentru că în oameni...ei bine, în oameni viața m-a învățat să nu am încredere. Mai multă iubire în interiorul meu pentru cei din jur. Mai multă liniște în suflet și cât mai multe articole :) Îmi doresc să mă bucur mai mult de lucrurile pe care le a

Dacă ai avea posibilitatea să schimbi ceva în viața ta, în trecutul tău, ce ai schimba? Mi s-a pus destul de des întrebarea aceasta și, sincer, sunt genul de persoană care nu regretă nimic, pentru că regretele nu ajută la nimic, poate doar ca să îți chinui puțin conștiința și atât. Dar adevărul este că regret multe lucruri pe care le-am făcut, multe vorbe pe care le-am aruncat în față unor oameni care nu meritau asta.  Învăț, însă, că trecutul este o parte din viața mea de care trebuie să scap, să o las cât mai în urmă, pentru ca nimic nu se compară cu ceea ce aduce trecutul odată cu învierea lui. Părerile de rău te fac real, te fac viu, înseamnă că ai scrupule. Dar asta nu înseamnă ca trebuie să faci din ele un stil de viață. Eu am trăit așa și e groaznic. Veșnica întrebare "Cum ar fi fost dacă" te chinuie și nu îți dă pace. De ce îți mai pasă?! Ce mai contează? Alegerea a fost deja făcută și nu mai poți da timpul înapoi. Asta a fost gândirea ta la momentul respectiv și s

Mi-a spus cineva, nu demult, să nu astept nimic niciodată. Să nu astept să apară cineva, să nu aștept să se întâmple ceva în viața mea, pentru că lucrurile vin de la sine, ce e al tău e pus de-o parte. Cu cât aștepți mai mult un lucru să ți se întâmple, cu atât mai mică este probabilitatea să se petreacă.  Eu am așteptat mereu. Ca atunci când aștepți să se petreacă un miracol, m-am rugat pentru o schimbare, o schimbare care nu a venit niciodată. Atunci am încetat să mă mai rog. De ce? Pentru că lucrurile nu vor sta altfel niciodată, dacă nu mă schimb eu întâi. Odată ce voi vedea lucrurile din altă perspectivă, inclusiv pe mine însămi, voi realiza că totul s-a schimbat.  Nu știu de ce niciodată nu îmi învăț lecțiile. Mereu se întâmplă câte ceva și îmi spun că nu voi mai proceda niciodată așa. Deși îmi spun singură să nu o fac, mereu mă atașez de persoane, de cele mai multe ori, de persoanele cele mai nepotrivite. Mă atașez și realizez asta abia când e prea târziu. Realizez că am

Își mângâia burtica rotunjoară deja. Era una din acele nopți senine, înstelate, dar singuratice. Casa părea prea mare pentru un singur suflet și liniștea îi urla în urechi. El era plecat, ca în fiecare seară ce devenea noapte încetul cu încetul, iar ea încetase de mult să mai întrebe unde, când și de ce. Nu avea rost sau pur și simplu nu îi mai păsa nici ei. Era doar ea și copilașul ei. Nu conta cine-i era tată, era doar al ei și atât, singura consolare în atâta deznădejde și dezamăgire. Își strânse genunchii la piept și închise ochii. A trezit-o o durere insuportabilă în pântece. Nu știa cât era ceasul, iar patul era la fel de gol și rece cum îl lăsase când întunericul a trimis-o departe. Doar o căldură umedă și roșie întinsă ca o pată pe cearșaf făcea diferența altor nopți. Inima i-o luase la goană, teama îi cuprinsese fiecare celulă și panica o paralizase. Știa ce însemnau toate lucrurile alea. O lacrimă rece simți cum i se prelinse pe obrazul ars de frică. Nici nu știa cum a a

Am un sentiment ciudat azi. Știu că l-am mai avut, dar am uitat că există, iar acum îl resimt. Am un chef nebunesc să mă bucur de viață, de tot ce mă înconjoară, de aerul pe care îl respir, de tastatura pe care o ating în secunda asta, de muzica ce îmi sună în urechi, de oamenii din viața mea, dar și de cei ce știu că vor intra în ea. Am o dorință de nestăpânit să iubesc, să vorbesc mult, despre prostii sau despre lucruri serioase, să râd, să citesc și să mă uit la filme bune. Știu! Asta se cheamă poftă de viață! Da, mi-e poftă de viață. M-am săturat să fiu doar vie, vreau să și trăiesc. Nu vreau să am o viață și să o privesc trecând pe lângă mine. Nu vreau să mă trezesc la 35 de ani și să realizez ca nu am făcut nimic. Să mă văd într-un birou, între patru pereți, cu nu știu câte diplome care să ateste educația mea, dar fără să știu că mă așteaptă cineva acasă. Un bărbat care să îmi gătească, care să facă glume deocheate despre fusta mea cam scurtă și despre ciorapii mei dantelați

Te-ai privit azi în oglindă? Ce ai văzut? Același chip dintotdeauna, nu?! Aceeași frunte care s-a încruntat la neplăceri, aceiași ochi care au lăcrimat când ei te-au respins, aceeași gură care nu a mai zâmbit de mult... De ce îți faci asta? Tu ești vinovată, dacă nu ai pune la suflet toate prostiile, nu te-ai mai simți așa. Da, știu, așa ești tu, îți pasă, îți pasă chiar și când nu ar trebui. Știi că nu toți sunt ca tine, că ei nu dau doi bani pe ceea ce simți tu. E ok, sau poate că încă nu este ok, dar va veni o vreme când va fi. Nu zâmbi abia atunci, zâmbește de acum. Afundă-ți capul în chiuvetă ca să îți spele apa lacrimile. Știu, mereu ți le-ai șters singură. Nu-i nimic, fă-o și de data asta și privește-te din nou. Așa. Acum zâmbește. Vezi? Ești frumoasă, ești superbă. Nu ai nevoie de make-up ca să fii, nu ai nevoie de nimeni care să ți-o spună. Ești frumoasă și atât. Totul depinde de tine să vezi asta. Nu asculta niciodată ce spun ceilalți, important este ceea ce ai tu în suf

Apropo de ultimul articol, legat de prietenie, o să rămân în temă și o să vorbesc despre o persoană foarte dragă mie, cu care am început să vorbesc într-un context cam neplăcut, dar care a ajuns să fie foarte aproape de sufletul meu.  Nu contează nume sau alte date, important e sufletul unui om. Îmi aduce aminte de mama, o persoana veselă, puternică. Cred că din acest motiv imi place așa mult să vorbesc cu ea. Să te înțelegi atât de bine și să ajungi să legi ceva atât de special cu o străină mi se pare incredibil, dar se întâmplă. Mai există și astfel de oameni. Poate nu o să ajung să o văd vreodată în realitate pentru că stă la sute de kilometri depărtare, dar, ca să o citez pe ea, distanțele nu sunt distanțe decât dacă vrei tu să fie.  Astfel de legături sunt inexplicabile, dar probabil că dacă ai vrea să descoși toate amănuntele, le-ai distruge farmecul. Poate nu ne cunoaștem suficient de bine, poate că vorbim de câteva zile fiecare în spatele unui ecran, dar e fabulos să rez

„Fericiți cei a căror inimă cunoaște pasiunea prieteniei. Numai ea știe să ne facă singurătatea mai puțin ucigătoare și viața suportabilă.” spunea Panait Istrati. Da, am decis să dedic acest articol uneia din relațiile interumane cele mai frumoase, prietenia. Am fost mereu genul de persoană care a preferat să aibă 3 prieteni, dar buni, decât 100, dar nesigură pe niciunul. Am avut și eu  dezamăgiri în materie de prietenii, dar am realizat că, pe măsură ce parcurgi etape din viață, devii mai matur și realizezi că prietenii vin și pleacă, la fel ca toți oamenii din viața ta. Doar cei adevărați rămân.  Mi-am dat seama de un lucru. Pe prieteni îi tratezi drăguț, vorbești frumos cu ei, îi lauzi etc, în timp ce pe cei mai buni prieteni te trezești că îi mai numești și "proști", că îi îmbrâncești și uneori îți mai scapă și câte o înjurătură. Dar toate astea le faci cu zâmbetul pe buze, de drag, pentru că ții la ei, poate chiar îi iubești fără să știi măcar cât. De ce? Pentru că au

Stătea la bar, la doar 2-3 metri de mine, învăluit  într-un nor de fum de țigară. Îl priveam de ceva timp, dar pierdusem șirul de țigări pe care le fumase. Beam liniștită din paharul meu de Martini, în colțul meu întunecat de observație. Îl văd și acum parcă. Un costum negru îi sublinia trasaturile masculine frumoase, o statură perfectă, un corp atletic, proporțional, senzual. Nu știam de ce, dar o căldură îmi învăluise pieptul și aproape puteam sa îmi simt pupilele dilatate. Interesant... Parcă îmi simțise privirea ațintită asupra lui și, brusc, s-a întors spre mine, scanându-mă din cap până în picioare. I-am multumit în gând Providenței pentru inspirația de a purta fusta aceea care îmi stătea atât de bine și mai ales i-am mulțumit celui care inventase jartierele și dantela. A zâmbit din colțul gurii de parcă privirea lui ar fi putut să ignore hainele. Și-a mai comandat un pahar de whiskey și l-am văzut șoptindu-i ceva la ureche chelnerului, brusc trezindu-mă cu un Martini în față. N

Bună! Tot eu sunt... Da, eu, fraiera aia care te căuta mereu, chiar și când știa că nu mai aveai nevoie de ea. Astăzi nu te caut din același motiv pentru care te  căutam atunci. Astăzi nu te caut pentru că te vreau înapoi, ci pentru a-mi lua adio de la tine, de la amintirea ta, pentru totdeauna.  Am rupt toate scrisorile de la tine, mi-am eliberat memoria telefonului de miile noastre de mesaje. De ce le-am păstrat? Nici eu nu știu. Nici măcar nu le-am deschis de când ai plecat. Scrisorile le-am păstrat într-o cutie, poate în  speranța că mi se va face cândva dor de tine și prin ele îmi voi aduce aminte de cum erai, iar mesajele, nu știu, poate aveam nevoie de o dovadă către mine însămi că ai existat, că nu ai fost doar un produs al imaginației mele. Asta e, oricum, ultima oară când îți scriu, promit! Mi-ar plăcea să cred că ești fericit, că a meritat să pleci. Mă întreb și acum ce nu ți-am dat, dacă eu am rămas fără nimic, ce are ea și eu nu am avut. Dar acum știu ce a fost. Eu

Știu că am promis încă de la primele articole că voi face câteva topuri legate de diferite pasiuni ale mele. Astăzi voi face un top 20 al audițiilor X Factor UK din perioada 2012-2015 care au devenit favoritele mele. Nu sunt în ordinea preferințelor mele, ci aleatoriu, iar alegerile făcute sunt din diferite etape ale preselecțiilor: 1. Andrea Faustini, 2014 2. Chloe Paige, 2015 3. Che Chesterman, 2015 4. Paul Akister, 2014 5. New Boy Band (Stereo Kicks), 2014 6. Sam Bailey, 2013 7. Josh Daniel, 2015 8. Sean Miley Moore, 2015 9. 4th Power (4th Impact), 2015 10. Louisa Johnson, 2015 11. Monica Michael, 2014 și 2015 (mi-au plăcut ambele audiții) 12. Alien, 2015 13. James Arthur, 2012 (da, acel băiat cunoscut pentru varianta proprie a melodiei "Imposible", care, apropo, nu e a lui, pe care a cantat-o în finală) 14. Tamera Foster, 2013 15. Keira Weathers, 2015 16. Ella Henderson, 2012 17. Rebecca Ferguson, 201

Vrei sa știi ceva? Sunt fericită. Nu te așteptai la asta, nu-i așa?! Ha! Sigur că da, credeai că voi depinde mereu de tine, de amintirea ta, de zâmbetul, de ochii tăi. Îți pare rău? Mă îndoiesc. Nu-ți pasă, nu-ți păsa nici atunci. Sau poate că îți pasă, într-un mod evident, egoist, limitându-te la orgoliul tău. M-am întrebat dacă atunci când va veni altcineva în viața mea, vei fi gelos și dacă te va durea gândindu-te că așa cum stau în brațele lui, stăteam și în ale tale cândva, că așa cum el are dreptul acum asupra buzelor mele, aveai și tu atunci... Păcat, nu-i așa? Aș fi o ipocrită să îți spun că ai fost un prost că ai plecat, că datorită acestui lucru, există altcineva care mă face fericită. Pentru că ceea ce este cel mai trist și ceea ce este frustrant e că mă doare încă. Poate nu ai fost prost, poate că știai ce faci. Poate că meritam. Nu știu. N-am aflat niciodată și nici nu voi afla vreodată. Nu voi afla niciodată ce era în mintea ta, la ce și cum gândeai. Nu m-ai lăsat să

Vreau să dedic acest articol tuturor fetelor și femeilor. Mai exact, voi vorbi despre avantajele și dezavantajele pe care o reprezentantă a sexului frumos le are în societate și mai ales în viața de zi cu zi. Din păcate, ceva îmi spune că sunt mai multe dezavantaje decât avantaje... În primul rând...epilatul. Fetele o știu, epilatul face parte din ritualul nostru de înfrumusețare. Decât să creștem o adevărata pădure tânără în cele mai vizibile locuri ale corpului nostru, preferăm să o defrișăm. Niște picioare fine ca mătasea sunt mult mai atractive decât unele neepilate de vara trecută. Problema este că nu întreabă nimeni cam cât de tare doare această operațiune. Va spun eu: tare. Bineînțeles ca sunt muuulte mijloace moderne de a scăpa de părul nedorit cu durere minimă sau chiar zero, dar sunt fie neeficiente pe termen lung, fie costisitoare. În această categorie intră și pensatul, necesar din ce în ce mai des... În al doilea rând, aranjatul. Este deja un fel de regulă a societă

M-am întrebat întotdeauna dacă destinul există, dacă lucrurile sunt făcute în așa fel încât să se întâmple, într-o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu. M-am întrebat dacă există acea roată care se întoarce sau nu, dacă faptele si gândurile fiecăruia dintre noi vor conta cândva, socotelile fiind făcute de ceva ce se cheamă karma. M-am întrebat întotdeauna dacă ce am făcut eu în viață până acum valorează ceva, dacă a fost bine sau rău, dacă am fost un om bun și ce e cazul să schimb la mine pentru a deveni unul. M-am întrebat dacă a meritat să gândesc rău despre cineva, dacă a meritat să mă răzbun atunci când am avut ocazia, dacă a meritat să fac să sufere pe cineva... Cred că nu, dar acum văd lucrurile altfel, cu alți ochi, cu mai multă liniște, mai multă seninătate și, cel mai important, cu mai multă maturitate. Astăzi văd lucrurile cu ochii unei străine, unei persoane îndepărtate, detașate de multe din întâmplările din propria viață. Ceea ce știu e că viața merită trăită, i

De ce stai acolo? Locul tău nu e în pragul ușii sau în afara ei. Locul tău este aici, înăuntru, lângă mine. De ce vrei să pleci? Ce nu ți-am oferit? Ce îți oferă el și nu ți-am oferit eu? Știi că dacă ieși pe ușa aia, nu te mai poți întoarce. Și asta nu pentru că aș fi eu egoist, ci pentru că știu că vei pleca din nou după ce îți încarci bateriile de răutate. Iar eu nu vreau să mai sufăr o dată. De ce mă privești așa? Ah, de unde știu de el? Chiar el mi-a spus. A venit la mine și mi-a vorbit de tine de parcă te-ar fi cunoscut de o viață. De parcă eu nu te cunoșteam. Dar, știi, avea dreptate. Acum realizez că tot ce știu despre tine e numele și atât. Nu știu cine  ești, nu te cunosc, nu te-am cunoscut niciodată... Cred că nici tu, dacă mă poți lovi unde mă doare mai tare, crezând în continuare că "îmi va trece", de parcă tot ce am trăit împreună a fost un fel de boală. Păcat... atât de mult timp petrecut împreună fără să ajungem măcar să ne cunoaștem.  M-a rugat să renu

A fost o perioadă când acceptam tot. Tot ce-mi spuneai, tot ce-mi reproșai, tot ce eram și nu doreai să fiu, tot ce nu eram, dar ți-ai fi dorit  să fiu. Mă întreb și acum dacă am fost vreodată pe placul tău, dacă m-ai vrut vreodată așa cum eram de fapt. Nu m-ai cunoscut niciodată cu adevărat, dar ți-ai permis luxul de a-mi cere să mă schimb. Probabil că nu ai avut timp să mă cunoști pentru că te-ai plictisit repede. Am fost o jucărie, iar tu, un copil. Un copil nebun.  Oare dacă m-ai fi cunoscut pe adevarata EU, mi-ai fi acordat vreo șansă? M-ai fi plăcut? Mă îndoiesc. Eu trebuia să fiu perfectă, să fiu o doamnă în plină adolescență. Trebuia să mă comport ca o doamnă, să mă îmbrac precum una, să... Mi-ai uitat vârsta, mi-ai uitat nebunia specifică, mi-ai uitat pasiunile. Dar știi ce este cel mai trist din toate astea? Că m-ai făcut să le uit chiar și eu. Și nici în ziua de azi nu le-am recuperat. Nu sunt fericită, dar cred cu desăvârșire că îmi e mai bine fără tine, iar astăzi pot

Mă întreb uneori cum ar fi fost dacă... Mă întreb cum ar fi fost viața mea acum, ce aș fi simțit, dacă aș fi fost mai fericită sau dacă, în cele din urmă, tot m-aș fi trezit la realitate. Mă întreb dacă a meritat efortul, dacă toate lucrurile pe care le-am sacrificat chiar au meritat asta, dacă își mai aduce aminte de mine, de numele meu, de cum arătam...  Sunt altfel acum. Probabil dacă m-ar întâlni  pe stradă, nu m-ar recunoaște. M-ar privi cu ochi de străin și s-ar chinui să mă vadă din nou ca cea care eram odată. Dar eu nu mai sunt la fel. Nu mai sunt copila aceea care a crezut fiecare cuvânt din gura lui frumoasă. Nu mai sunt copila care i-a alunecat în brațe credulă, copila care se întorcea la el oricâte palme și respingeri ar fi primit... Nu mai sunt EA, iar el nu mai e EL.  Cum aș reacționa eu? Probabil l-aș privi astfel încât să vadă că l-am recunoscut, dar mi-aș întoarce spatele, același spate pe care l-a adorat de atâtea ori, același trup de care s-a plictisit când l-

Cu toții avem momentele noastre de regret, secunda aia de părere de rău, de aduceri aminte, de  răsplăți ale karmei, ale destinului guvernator. Poate că și eu le-am avut pe toate astea, poate la un loc, poate pe rând. Poate că au fost unele lucruri pe care le-am spus și pe care nu are fi trebuit să le spun sau poate că au fost atâtea și atâtea lucruri pe care ar fi trebuit să le spun și nu le-am spus... Sau fapte... Dar a fost fie orgoliul la mijloc, fie teama sau rușinea.  Ideea e că nu regret nimic. Și nu știu dacă asta e de bine sau nu. Tot ce știu e că așa a fost să fie cu siguranță, pentru că una din lecțiile pe care le-am învățat de la mama este aceea că lucrurile se întâmplă pentru că așa trebuia să se întâmple, pentru că fiecare lucru din viața noastră este menit să ne învețe o lecție. Această învățătură pe care am preluat-o de la mama m-a ajutat foarte mult să încep să trec peste unele lucruri din  viața mea. Mi-am dat seama că orice acțiune are și o reacțiune nu doar în

A închis ochii încet. Acum era cu adevărat cufundat în întuneric total. Era  liniște. Nu își dorea nimic mai mult, dar totuși mai era ceva...o voce... Ah, da, vocea aceea din capul lui, Vocea care nu îi dădea pace, nici ziua, nici noaptea. Acum o auzea, era acolo din nou, prezentă ca  întotdeauna. De ce nu pleca? De ce îi spunea mereu lucrurile acelea? De ce îi povestea despre ea? De ce îi aducea aminte de ea? Parcă Vocea era chiar ea. Dar parcă nu o chema așa, nu, normal că nu o chema așa, ar fi fost ridicol. Atunci de ce? Era chiar vocea ei, glasul acela aromat ca parfumul ei, roșu ca buzele ei pline... Pline, da, dar pline de venin sau...nu, mai degrabă de heroină. Oh, cât îi lipsea Heroina! Dar nici ăsta nu era numele ei... Cum naiba o chema? Dar mai conta, oricum fusese una oarecare sau poate că pentru alții, pentru ceilalți ea era una oarecare. Dar pentru el, pentru el era minunată, cu rochia aceea de mătase alunecând atât de ușor pe pielea ei caldă... Doar câțiva bănuț

Stăteam cu capul lipit de fereastra dormitorului meu, privind cum ploaia lovea cu putere în geam, făcându-l să tresară ușor. Nu știam de când stăteam acolo, dacă trecuseră minute, ore sau zile. Poate trecuseră ani. Nu știam. Tot ce știam era că nu aș fi vrut să mă ridic de pe podeaua rece niciodată. Totul durea prea tare. Cu toată umezeala de afară, ochii mei erau uscați. Nu mai avea ce să curgă din ei. Ca un râu, care, după o vară de secetă, dispare.  Dacă priveam in spate, poate nici nu aș fi avut de ce să plâng. Nu am pierdut nimic. Cred că mai degrabă mi-am primit viața înapoi și durea mai tare faptul ca am dat-o de a trebuit să o recuperez. Și deși îmi învățasem lecția, trebuia să jelesc, să-mi jelesc inima, altfel s-ar fi răzvrătit și mi-ar fi strigat că sunt nebună. Dar nu are niciun drept! Unde era când am avut nevoie să strige la mine să mă opresc, să îmi întorc spatele și să plec? Ah, trădătoarea! Era la el, nu mai era a mea și îi era bine... Până când el nu a mai avut n

Mi-a venit azi o idee destul de bună, zic eu, să îmbin cele două pasiuni ale mele: scrisul cu muzica. Știu că, dacă despre prima am mai spus câte ceva, pe a doua nici măcar nu am pomenit-o. Ideea este ca sunt o fată ca oricare alta. Îmi plac filmele, cărțile, muzica și chiar și pierdutul timpului. Da, chiar consider că lenea ar putea fi o activitate (mult spus activitate, pentru că nu prea ești activ când lenevești, dar mă rog) folositoare, atunci când îți pui mintea la contribuție, dacă nu ai chef să îți pui corpul în mișcare. Oricum, asta e altă poveste. După cum spuneam, ador muzica, dacă nu să o cânt, neavând în arborele genealogic nicio legătură de rudenie cu Whitney Houston sau Celine Dion (apropo, îmi plac ambele) și nedorind să sparg geamurile casei pentru că încă mai avem nevoie de ele, măcar să o ascult. Și ascult o grămadă de muzică de tot felul. N-o să mă vezi niciodată ascultând manele, însă, și chiar nu sunt genul care să spună asta și la prima manea la o petrecere să

Poate ar trebui să scriu câte ceva despre mine, dar nu cred ca aș găsi termenii din limba română potriviți să descrie cu acuratețe personalitatea mea. Pe scurt, sunt o persoană...dificilă, ei bine, dificilă cred ca e un cuvânt prea blând, dacă e să mă întrebați pe mine (și pe mama). Sunt de o dificultate de nivel "Nici-eu-nu-mă-înțeleg",  sau poate e doar vina vârstei. La 19 ani nu poți să le știi pe toate și nici să ai toată răbdarea din lume, nu?! Da, am 19 ani și mă pregătesc să întru în primul an de facultate, la USV, Departamentul de Nutriție și Dietetică. Știu, oare ce legătură are nutriția cu literatura? Ei bine, să fiu sinceră, toată "cariera" mea, dacă pot să îi spun așa, a fost în continuă schimbare de când mă știu. După 4 ani de mate info engleză la cel mai bun liceu din oraș, CN "Petru Rareș", toți profesorii la care m-am înscris la facultate au fost surprinși de această schimbare, dacă nu la 180 de grade, atunci sigur la 179. Ideea e ca mereu

Sursa imaginii: Tony Fischer Nu știu dacă are rost să mă gândesc la un răspuns la multele întrebări pe care poate mi le-am pus singură sau poate ar fi logic să mi le pun: de ce? De ce un blog? De ce nu o carte? De ce nu niște schițe scrise cândva la nimereală, când probabil nu aveam chef de altceva, pe care să le abandonez apoi în cel mai ascuns folder din calculator? Ei bine, nu știu un răspuns clar la toate astea. Ce știu e că te trezești într-o zi, într-o dimineață superbă și nu te poți bucura de soarele arzător de afară, de aerul sănătos care așteaptă să îți umple plămânii pentru că realizezi brusc că au mai trecut o zi și o noapte, 24 de ore s-au mai adăugat viitoarelor tale riduri (asta dacă nu le ai deja, desigur), iar tu nu ai făcut nimic productiv. E chiar așa de greu sa îți revii și să îți aduci aminte de vechile tale pasiuni, de lucrurile care îți provocau plăcere și mândrie?! Stau uneori singură și mă întreb de ce am uitat să scriu, mai bine zis  cum am uitat că îmi pl

Alergam nebunește în ploaia rece de noiembrie. Simțeam apa cum îmi șiroiește rapid pe piele, prin haine, îmi înmuia oasele. Obosisem. Obosisem să tot alerg de adevăr. M-am mințit în tot timpul ăsta ca un prost, iar acum tot eu mă plâng? Am sperat ca ploaia îi va șterge ei păcatele. Chiar și în momentul ăsta îi caut motive, explicații. Nici nu mai știu ce anume îmi împăienjenește privirea, ploaia sau lacrimile. Nici una nu pare să vindece rănile săpate de ea. Știi care e partea cea mai proastă? Că i-am permis, ba chiar am ajutat-o să sape mai adânc. Am fost mereu acolo, am crezut că așa va fi și ea. Spunea un francez că iubirea nu înseamnă să privim unul la altul, ci să privim amândoi în aceeași direcție... Eu am privit-o mereu pe ea. Ea? Ea îl privea pe el... Am sperat mereu că îl va uita, că în sufletul ei va fi cândva un spațiu oricât de mic și pentru mine. Ce tare m-am înșelat! Nu am fost niciodată suficient de bun pentru ea. Oricât de mult m-aș fi gândit la ea, oricât de mult