Nu vom afla niciodată

Vrei sa știi ceva? Sunt fericită. Nu te așteptai la asta, nu-i așa?! Ha! Sigur că da, credeai că voi depinde mereu de tine, de amintirea ta, de zâmbetul, de ochii tăi. Îți pare rău? Mă îndoiesc. Nu-ți pasă, nu-ți păsa nici atunci. Sau poate că îți pasă, într-un mod evident, egoist, limitându-te la orgoliul tău. M-am întrebat dacă atunci când va veni altcineva în viața mea, vei fi gelos și dacă te va durea gândindu-te că așa cum stau în brațele lui, stăteam și în ale tale cândva, că așa cum el are dreptul acum asupra buzelor mele, aveai și tu atunci... Păcat, nu-i așa?

Aș fi o ipocrită să îți spun că ai fost un prost că ai plecat, că datorită acestui lucru, există altcineva care mă face fericită. Pentru că ceea ce este cel mai trist și ceea ce este frustrant e că mă doare încă. Poate nu ai fost prost, poate că știai ce faci. Poate că meritam. Nu știu. N-am aflat niciodată și nici nu voi afla vreodată. Nu voi afla niciodată ce era în mintea ta, la ce și cum gândeai. Nu m-ai lăsat să te întreb. Nici nu am apucat să te cunosc cu adevărat. Mai ții minte când visam să ne cunoaștem unele pe altul atât de bine încât să fim în stare să luăm hotărâri în numele celuilalt în deplină cunoștință de cauză, fiind siguri că așa ar proceda și celălalt? Ce copii eram! Sau poate ce copil eram eu!

Doamne, și cât te iubeam! Nu vei afla niciodată cât de mult. N-ai avut răbdare. Te-am iubit suficient de mult cât să te las să pleci pentru știam ca vei fi fericit în altă parte. Te-am iubit și când erai vesel și când erai nervos și frustrat. Te-am iubit când aveai bani, și când nu aveai... Te-am iubit și după ce am început să simt răceala ta, și după ce am început să te văd îndepărtându-te și după ce m-ai lăsat singură și ai plecat. Cred ca te iubesc și acum. Zâmbești diabolic acum, nu? Ai învins și de data asta. Nici măcar nu te surprinde. Ai avut grijă să nu uit, nu-i așa? Ai avut grijă ca eu să te port mereu întipărit în creier ca un tatuaj. Știi ce enervant este să te văd în toți bărbații de pe stradă? Orice bărbat care are trăsăturile tale generale, mi se pare ca ești tu. E frustrant. De fiecare dată, mi se pare că te uiți la mine insistent și ești tu. Iar inima mi-o ia la goană la fel cum o făcea și când mă priveai chiar tu...

Da, și tu m-ai iubit, știu asta. M-ai iubit, dar nu suficient de mult cât să rămâi, să nu mă lași în urmă. Orice era mai important ca mine și deși mă doare, o recunosc. Poate m-ai iubit și tu la fel de mult, poate chiar mai tare ca mine sau mai mult decât mi-am închipuit eu. Ce contează? Oricum nu voi afla niciodată...

Sursă foto: Jose Manuel Rios Vallente (Flickr)