De ce nu mai cred în iubire?

Poate că titlul vă induce în eroare. Nu e vorba că nu cred în iubire. Iubirea exista, de acord, dar durează prea puțin și e înlocuită în scurt timp de obișnuință, de monotonie și, în cele din urmă, de o oarecare plictiseală. Nu mai cred în iubirea aceea platonică, în iubirea de o viață, în acel prinț pe care îl întâlnești, de care te îndrăgostești iremediabil (și el de tine, dar mai puțin, că mai sunt și alte prințese) și cu care te căsătorești și trăiți fericiți până la adânci bătrâneți. Nu aș vrea să aduc aici vorba despre rata divorțurilor, dar în fine... 

Ideea e că, da, poți întâlni o persoană la un moment dat, dar nu orice persoană, ci Persoana, vă îndrăgostiți, faceți sex etc, iar de aici sunt două drumuri, fie vă căsătoriți și vă mutați la casa voastră, fie rămâneți la stadiul de iubiți. Ideea e că ambele drumuri duc în același loc, la o rupere de neocolit. Si nu, nu sunt eu pesimistă. Ideea e ca am experimentat o poveste de dragoste în care am crezut orbește, pe care eram atât de sigură, dar care s-a terminat când mă așteptam mai puțin. Am ajuns să fiu singură într-o relație, să lupt singură cu mine însămi, să lupt pentru un om care nu mi-a meritat eforturile nicio secundă. Și pentru ce? Cu ce m-am ales eu? Cu o inimă frântă, cu o dezamăgire totală în ceea ce privește iubirea și cu o experiență pe care nu mi-o va scoate nimeni din minte.

Ceea ce e mai nasol e că îmi aduc aminte mai greu momentele frumoase, momentele în care am fost fericită, dar, in schimb, îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri ultimele momente triste cu el, respingerea lui, cuvintele cu care mă rănea, privirile acelea de nepăsare si indiferența cu care m-a tratat în perioada de sfârșit a relației noastre. Dar eu eram atât de oarbă că nu am încetat nicio clipă să sper că ne vom reveni și că totul va fi la fel ca înainte. Dar eu nu îmi aduceam aminte cum era înainte. Nici azi nu îmi aduc aminte... Astăzi știu cât de proastă am fost și îmi vine să îmi dau pumni în cap din cauza asta. M-am maturizat și mi-am promis că nu voi mai permite nimănui să mă trateze așa, pentru că nu merit. Astăzi sunt exact femeia care își dorea să fiu. Dar eu mă gândesc la el doar ca la o prostie din trecut pe care am lăsat-o de mult în urmă. Astăzi el îmi este mie indiferent.

Am încercat să iubesc din nou, mi-am zis că timpul trece pe lângă mine și că ar trebui sa îmi dau o șansă. Dar nu a mers, în mare parte pentru că eu nu am mai putut să dau atât de mult din mine, fiind prevăzătoare. Am fost egoistă și m-am gândit la ceea ce ar trebui să păstrez pentru mine ca să mă pot mobiliza mai târziu. Și am făcut bine. Aș putea spune în apărarea mea că nu eram pregătită, dar cred că pregătit nu e nimeni cu adevărat. Am trăit momentul, dar cam atât.

Mi-am dat seama că nu mă mai pot implica într-o poveste de dragoste din simplul motiv că eu nu mai cred în dragoste, în cuvinte siropoase și în fericiți până la adânci bătrâneți. Toate sunt trecătoare, iar eu pornesc de la premisa asta, ceea ce nu ma prea ajută. Dar asta sunt eu și prefer să mă protejez, decât să mă mai culeg singură de pe jos.

Sursa foto: Pinterest