Către cea din viața lui

Știi, ți-aș spune „draga mea”, doar că… nu îmi ești deloc dragă. Nu, nu îmi ești nici antipatică. Vezi tu, nu îmi pasă, îmi ești indiferentă. Ești tu, dar la fel de bine putea fi oricare alta. Nici nu știu de ce îți spun toate astea, probabil pentru că îmi vin acum prin minte. Cam târziu, de fapt. Nu am nimic personal cu tine, dar se pare că un ciot de durere tot îmi mai zgândăre inima, din moment ce mă năpădesc toate gândurile astea. E ca un tăciune veșnic aprins, care refuză să se stingă. Dar nu e problemă, rezolv eu și cu asta, cum le-am rezolvat pe toate.

Ai un inel pe deget acum, așa-i? pe inelarul mâinii stângi, pare-mi-se. Ești mândră, nu-i așa? Știi, inelul acela trebuia să fie al meu. Verighetă parcă i se spune. Numai că eu am realizat între timp că nu am nevoie de un inel pe deget ca să fiu fericită. Atunci aveam nevoie de el ca sa fiu fericită, acum nu mai am nevoie de nimic… acum am nevoie doar de mine.

Să nu crezi că mie mi-a fost ușor. Să nu crezi că eu nu am suferit. Dar asta nu mai contează acum. Acum îmi e bine , iar ceea ce a fost nu mai are nicio importanță. Îți spune vorbe frumoase, dulcegării diabetice, nu-i așa? Îți face dedicații, ziua își urlă dragostea, noaptea ți-o șoptește la ureche. Știu. Știu că ți se face pielea de găină atunci când te sărută pe ceafă, știu că te înnebunește când face dragoste cu tine, știu că atunci când îl vezi îți explodează inima în piept și ți se măresc pupilele de dragoste. Știu. Știu pentru că același efect îl avea și asupra mea.

Îți spune că te iubește, nu? Se uită cu ochii aceia albaștri sticloși și îl crezi fără tăgadă. Și crezi că e al tău. Dar el nu e al nimănui. Nu a fost și nici nu va fi vreodată al nimănui. Și mie mi-a spus de nenumărate ori că mă iubește, că nu va mai putea iubi pe nimeni după mine. Trebuia să îmi dau seama după acel „după mine” ce gânduri îi alergau prin minte. Minciuni. El nu iubește pe nimeni.

M-a folosit doar ca să răzbune o iubire a trecutului. Cel puțin pe mine, cu gustul ăsta m-a lăsat. Cumva, acum râd când mă gândesc la ce regrete aveam atunci când credeam că l-am pierdut. Dar nu l-am pierdut, din simplul motiv că nu a fost al meu niciodată. Ai învins într-o bătălie pe care eu nu am purtat-o niciodată. Nici al tău nu e , dar nu o să fiu eu ce care să te avertizeze. Mi-am dat seama că nu m-a durut plecarea lui, nu, ci faptul că „Te iubesc”-urile lui false mi-au demonstrat că iubirea nu există. Păcat, pentru că eu chiar l-am iubit, dar nu a meritat nicio clipă…

Sursă foto: Pinterest (Jovana Rikalo ”Not yourself”)