Lume mare, oameni mici

Cred că am fost și vom fi veșnic nemulțumiți. pentru că suntem oameni, iar omul, când are ceva, vrea altceva. Mereu. Nu ne ajunge niciodată ceea ce avem. Și poate sună clișeic ceea ce ne spun părinții când suntem mici și mofturoși „Alții doar visează la ce ai tu” sau „Pe vremea mea, nu aveam toate astea și nu mai făceam mofturi”, dar se ascunde atât adevăr în vorbele lor!

Toată ziua suntem cufundați în griji, în cele mai egoiste și mai meschine griji. Ne gândim dacă mai avem baterie la telefon, ne gândim care din selfie-uri e bun de pus pe Instagram și care pe Facebook, ne enervăm dacă nu avem net pentru 2 minute, dacă întârzie livrarea de pizza sau se blochează semnalul la televizor. Ne preocupă mărunțișurile și suntem atât de cufundați în ele, că nu mai vedem nimic în jur. De acord, fiecare are problemele lui, fiecare are facturi de plătit și guri de hrănit. Dar ar trebui să ne oprim o clipă din haosul lumii noastre și să observăm lumea altora. Lumea celor săraci, lumea celor bolnavi, lumea celor care nu au atâtea griji din simplul motiv că nu au pentru ce să își facă griji. Unii din ei nu au de niciunele și trăiesc de azi pe…ieri.

Ei sunt oamenii care trăiesc pentru ziua de azi, fiindcă nu știu dacă o vor mai prinde pe cea de mâine, ei sunt oamenii care se gândesc ce mănâncă acea singură dată pe zi și cum o să facă să se încălzească toți. Ei sunt copiii care învață la lumina unor lumânări din cărți împrumutate, asta dacă sunt suficient de norocoși să meargă la școală. Restul muncesc și îndură. Frig. Foame. Murdărie. Boli. Sărăcie. Dar cui îi pasă? Atâta vreme cât nouă ne vine pizza în cele din urmă sau avem internet, suntem mulțumiți. Asta până când apare o nouă „problemă” și blestemăm din nou viața pe care o avem.

Suntem veșnic nemulțumiți și închidem ochii în fața mizeriei din fața noastră. Vedem doar norii de pe cerul nostru, dar nu privim soarele imens din fața noastră. 

Sursă foto: Pinterest