Intro

Sursa imaginii: Tony Fischer

Nu știu dacă are rost să mă gândesc la un răspuns la multele întrebări pe care poate mi le-am pus singură sau poate ar fi logic să mi le pun: de ce? De ce un blog? De ce nu o carte? De ce nu niște schițe scrise cândva la nimereală, când probabil nu aveam chef de altceva, pe care să le abandonez apoi în cel mai ascuns folder din calculator? Ei bine, nu știu un răspuns clar la toate astea. Ce știu e că te trezești într-o zi, într-o dimineață superbă și nu te poți bucura de soarele arzător de afară, de aerul sănătos care așteaptă să îți umple plămânii pentru că realizezi brusc că au mai trecut o zi și o noapte, 24 de ore s-au mai adăugat viitoarelor tale riduri (asta dacă nu le ai deja, desigur), iar tu nu ai făcut nimic productiv. E chiar așa de greu sa îți revii și să îți aduci aminte de vechile tale pasiuni, de lucrurile care îți provocau plăcere și mândrie?!
Stau uneori singură și mă întreb de ce am uitat să scriu, mai bine zis  cum am uitat că îmi plăcea să scriu cândva? Oare chiar vreau să îmi petrec tot timpul citind doar ce scriu alții pe blogurile lor și să îmi irosesc nopțile vizionând ca o obsedată "Game of Thrones"?!  Într-adevăr, plăcerea lecturii nu mi-o poate răpi nimeni, precum nici interesul pentru serialul favorit nu va scădea dacă îmi fac timp să imi dezvolt scrisul, iar asta e pasiunea mea si ar fi ceva ce aș face pentru mine, pentru simpla mea bucurie.
De aici și ideea unui blog. Nu mă va ajuta niciodată dacă scriu ceva și țin ascuns în calculator, dar nici ideea unei cărți nu îmi surâde. Sunt o persoană destul de critică, mai ales cu mine însămi, întotdeauna dorindu-mi să fiu din ce în ce mai bună, dar niciodată mulțumită de rezultatele eforturilor mele, din simplul motiv că întotdeauna e loc de mai bine. Blogul este modalitatea ideală de a fi impulsionată să scriu în continuare, fără a ține ceea ce scriu ascuns și primind în același timp opinii obiective, atât laude, cât și critici. Și trebuie să recunosc că apreciez mai mult criticile fiindcă mă inspiră și mă ambiționează. O carte, un roman este, într-adevăr, una din ambițiile mele, dar reprezintă, în același timp, și o responsabilitate. Nu e ușor să creezi un plan de o asemenea complexitate precum o cere un roman, iar eu am tot timpul și toată răbdarea din lume pentru a atinge maturitatea și înțelegerea necesară. Vreau un proiect 100% personal, un loc unde să scriu despre subiecte diverse, dintr-un punct de vedere propriu. Nu știu unde voi ajunge și nici nu mă interesează prea mult. Vreau doar să scriu și să astept părerile sincere ale celor ce își pleacă privirea asupra articolelor mele.