Despre mine ce să spun...

Poate ar trebui să scriu câte ceva despre mine, dar nu cred ca aș găsi termenii din limba română potriviți să descrie cu acuratețe personalitatea mea. Pe scurt, sunt o persoană...dificilă, ei bine, dificilă cred ca e un cuvânt prea blând, dacă e să mă întrebați pe mine (și pe mama). Sunt de o dificultate de nivel "Nici-eu-nu-mă-înțeleg",  sau poate e doar vina vârstei. La 19 ani nu poți să le știi pe toate și nici să ai toată răbdarea din lume, nu?!
Da, am 19 ani și mă pregătesc să întru în primul an de facultate, la USV, Departamentul de Nutriție și Dietetică. Știu, oare ce legătură are nutriția cu literatura? Ei bine, să fiu sinceră, toată "cariera" mea, dacă pot să îi spun așa, a fost în continuă schimbare de când mă știu. După 4 ani de mate info engleză la cel mai bun liceu din oraș, CN "Petru Rareș", toți profesorii la care m-am înscris la facultate au fost surprinși de această schimbare, dacă nu la 180 de grade, atunci sigur la 179. Ideea e ca mereu mi-am dorit să studiez medicina, dar nu a fost să fie. Poate nu aș fi fost un medic bun. Dar cu siguranță voi fi un nutriționist excelent și poate, cine știe, voi avea succes și ca scriitoare.

În rest, nu sunt multe de spus despre mine, nu știu cât de interesantă ca persoană sunt. Mi-am cam pierdut încrederea în mine, iar acum lupt să o recuperez pentru că am dreptul la ea. Iar mama are un rol fundamental în asta. Într-o perioadă în care simți că mama ta e singura prietenă sinceră pe care ai avut-o, o ai și o vei avea întotdeauna, ce te oprește să o consideri pe EA prietena ta cea mai bună? Dacă nu a plecat  când, dintr-un impuls rebel, ai renegat-o, nu va pleca niciodată. Pentru că dacă tu ai uitat câteva luni că e mama ta, ea nu va uita asta nicio clipă. Tot ce știu azi, de la ea știu. Oh, vezi, de la un articol despre mine, am ajuns să vorbesc despre mama. Nu că m-ar deranja, dar ei vreau sa îi dedic un întreg articol cândva...

Sursă foto: Stefano Montagner