Carpe diem!

Am un sentiment ciudat azi. Știu că l-am mai avut, dar am uitat că există, iar acum îl resimt. Am un chef nebunesc să mă bucur de viață, de tot ce mă înconjoară, de aerul pe care îl respir, de tastatura pe care o ating în secunda asta, de muzica ce îmi sună în urechi, de oamenii din viața mea, dar și de cei ce știu că vor intra în ea. Am o dorință de nestăpânit să iubesc, să vorbesc mult, despre prostii sau despre lucruri serioase, să râd, să citesc și să mă uit la filme bune. Știu! Asta se cheamă poftă de viață! Da, mi-e poftă de viață. M-am săturat să fiu doar vie, vreau să și trăiesc.

Nu vreau să am o viață și să o privesc trecând pe lângă mine. Nu vreau să mă trezesc la 35 de ani și să realizez ca nu am făcut nimic. Să mă văd într-un birou, între patru pereți, cu nu știu câte diplome care să ateste educația mea, dar fără să știu că mă așteaptă cineva acasă. Un bărbat care să îmi gătească, care să facă glume deocheate despre fusta mea cam scurtă și despre ciorapii mei dantelați și care să facă dragoste cu mine. Sau o mamă care să mă aștepte cu mâncarea aburindă, ca în toate zilele copilăriei mele. Niște prieteni care să îmi propună să ieșim în oraș joi seara, chiar dacă a doua zi am fi niște zombie la serviciu. Îmi e dor de niște lucruri pe care nu le-am avut niciodată, dar pe care visez să le am. Inima mea tânjește după iubiri pe care nu le-a trăit încă. Inima mea vrea să bată.

M-am săturat să îmi plâng de milă. M-am săturat să aștept o zi care știu că nu o să vină niciodată, doar pentru că e mai comod să aștepți să se întâmple, decât să faci singur ceva în această privință. M-am săturat să ascult ceea ce spun sau cred alții despre mine. M-am săturat să ascult sfaturi despre cum să îmi trăiesc viața. De parcă ar ști ei cum sunt eu de fapt. Cred că e cea mai bună cale de a-i mulțumi mamei, care mereu îmi spunea să îmi trăiesc viața și să îmi asum mereu ceea ce gândesc, spun și fac, "pentru că nu trăiești cu lumea".

Ce dacă te bârfesc? Ce dacă te comentează?  Bârfa e un semn al invidiei. Înseamnă ca e bine, fă ce crezi în continuare, ca să nu ai ce să îți reproșezi mai târziu. Sunt genul de persoană care preferă să regrete că a făcut ceva, decât să regrete că nu a făcut-o. Nu mai vreau să plâng, vreau să zâmbesc și să râd la prostii, să mă uit în oglindă și, deși am ochii umflați de nesomn și părul ciufulit, să îmi spun că sunt frumoasă. De fapt, nu. Să îmi spun că sunt superbă, pentru că frumoase suntem la exterior, dar sufletul este cel care ne face superbe. Cândva, o femeie înțeleaptă mi-a spus că i-am dat inima și corpul cuiva care nu a știut ce să facă cu ele. Nu am de gând să repet aceeași greșeală. Voi repeta multe greșeli, probabil, voi face multe noi, dar dacă nu învăț nimic, atunci am trăit degeaba.

Iar eu nu vreau să trăiesc degeaba...

Sursa foto: Sandik van Dijk