Și dacă mâine va veni

Când mă gândesc că la început nici nu te suportam măcar! Când mă gândesc câte lucruri nu îmi plăceau la tine și câte lucruri eram convinsă că nu le vei schimba niciodată! Când mă gândesc câte prostii am spus și de câte altele eram nesigură… Dar a fost la un moment dat o clipă, o clipă cât o bătaie de inimă, o clipă când ni s-au întâlnit privirile, o clipă în care te-am văzut cu adevărat și am scăpat fără să vreau o respirație bruscă. A fost clipa aceea când n-am mai știut nimic de mine, când totul din jurul meu s-a metamorfozat și parcă nimic nu a mai existat. A fost clipa aceea când nu a mai contat nimic din ceea ce nu suportam la tine. A fost clipa când nu mi-a mai păsat de nimic. Și parcă am zâmbit amândoi în același timp, ca și cum ne-ar fi străfulgerat pe amândoi aceleași gânduri, aceleași emoții și aceiași fiori. Parcă se oprise pământul pentru noi și timpul ne-a trimis înapoi, cu ani în urmă, când nu ne cunoșteam, când nu știam nimic unul de celălalt, când nu aveam prejud

Nu ne mai iubeam. Nu ne mai iubeam de mult, dar când suntem doi, e mai greu să faci diferența dintre dragoste și nevoie. Dar la un moment dat, parcă nici nevoie nu mai aveam unul de altul. Nu știu cine a început, nu știu de la cine a pornit, știu doar că amândoi am dat drumul bulgărelui la vale și s-a dus totul dracu. Când am plecat, mi-ai zis că încă mă iubești și m-ai vrea înapoi, dar nici tu nu mai știi ce vrei. Aș zice că regret. Aș zice că aș face orice să pot da timpul înapoi. Aș zice…dar aș minți. Nici nu te mai iubesc, nici nu te regret. Acum ești cu ea. Nu știu dacă o iubești și nici nu contează. Nu știu dacă o iubești, dar sper că o respecți. Nu știu dacă o iubești, dar sper că îți pasă de ea. Ai grijă de ea. Ia-o de la femeia care te-a iubit și de care ai uitat să ai grijă. Fă-mă să cred că nu te-am iubit degeaba. Fă-mă să cred că nu te-am iubit prostește și ai grijă de ea. Măcar atât. N-am fost nici eu perfectă, nici n-am pretins a fi. Dar între noi a fost o pa

Știu că nu te așteptai să îți scriu tocmai acum, după atât de multă vreme. Acum că scriu cuvintele astea, mă întreb și eu de ce o fac, totuși? Poate pentru că abia acum sunt bine și abia acum sunt împăcată cu mine însămi. Poate pentru că abia acum am realizat că te-am iertat de mult, dar orgoliul nu m-a lăsat să admit asta. Știu că știi de el. Știi că există în viața mea și că îmi e vital. Vital, dar parcă mai puțin vital decât îmi erau tu. Și nu pentru că îl iubesc mai puțin, ci pentru că am învățat să mai păstrez ceva și pentru mine, am învățat să iubesc și să mă iubesc. Amândoi m-ați învățat asta, doar că în moduri diferite. Tu brutal, el duios, cum au fost și relația mea cu fiecare dintre voi. Și nu îmi place să compar. Nu vreau să compar. Nici relațiile, nici bărbații. Doar că acum, că il iubesc pe el, realizez că ceea ce am simțit pentru tine nu a fost iubire. A fost pasiune. A fost un foc lăuntric ce mi-a ars plăcut inima la început, doar ca să termine carbonizând-o vio

Te-am păstrat pentru mine. Te-am luat și te-am pus într-o cutiuță a inimii mele și te-am pitit bine acolo. Te-am conservat frumos și te-am păstrat mereu proaspăt pentru mine. Te-am ținut ascuns de restul lumii. Nu pentru că mi-ar fi fost rușine, ci pentru că am învățat că cele mai frumoase și cele mai urâte lucruri din viață trebuie păstrate doar pentru mine. Și încă nu m-am hotărât în ce categorie te încadrezi tu. Probabil în amândouă. Dar asta nu mă mai sperie de mult. Dar pe tine? Te sperie asta? Te sperie ce avem? Te sperie forța asta ciclonică ce ne aduce mereu unul în fața celuilalt? Te sperie faptul că suntem atât de nebuni unul după altul încât ne-am legat amândoi într-o singură cămașă de forță? Te sperie că nu o să ne ajungă timpul să facem tot ce ne dorim? Te sperie ceea ce ni se întâmplă pentru că nu știi ce să faci? Te sperie pentru că nu știi dacă să te bucuri sau să urli? Agonie sau extaz? Amândouă? Fuziunea a două respirații obsesive, agitate ca două mări învolbur

Ești oarbă. Ești oarbă de tot ce este el în realitate. Ești oarbă de tot ceea ce face. Ești oarbă de tot ceea ce îți face. Ești oarbă și îți spui că va trece totul, că așa e el, că se va schimba, că o va face pentru tine. Ești oarbă și nu vezi că el nu face nimic pentru tine. Ești oarbă când nu vezi că fiecare pas al lui e un pas făcut doar pentru el însuși. Ești oarbă când te minți că mai contezi și tu. Contezi. Dar nu pentru el. Ești oarbă când îl vezi că pleacă și îți spui că tot la tine se întoarce. Ești oarbă când  se întoarce în patul tău și apasă salteaua cu o greutate atât de familară, iar tu ești fericită că măcar a făcut-o. Ești oarbă când crezi că dacă se întoarce, înseamnă că te iubește. El nu te iubește, iar tu ești o fraieră. Și ești oarbă. Ești oarbă când îți spui că totul e ok, că totul e normal. Cu toate astea, pentru tine e normal și nu te întrebi dacă este ceva în neregulă pentru că tu doar așa ai cunoscut dragostea și relațiile. Pentru tine, asta e dragos

Păreai un imposibil. Păreai ceea ce îmi doream de la un bărbat. Păreai ceea ce credeam că nu voi găsi niciodată. Păreai o însumare a pretențiilor mele. Păreai ceva pe cale de dispariție. Păreai lipsa mea de speranță brusc reînviată. Păreai o dorință. Păreai un vis. Un Luceafăr contemporan și ceva mai puțin naiv. Păreai și te voiam. Poate încă te vreau. Mă căutai... Mă căutai în fiecare zi, uneori poate chiar mai des. Mă căutai și îmi vorbeai despre tine, despre viața ta, despre una, despre alta. Despre femei. Despre femei care au fost și care sunt. Uneori și despre femei care vor fi. Iar fiecare vorbă a ta mă făcea să îmi dau seama că eu nu voi fi niciodată printre ele. Femeia pe care o vrei, dar nu o poți avea. Mă căutai... Apoi mi-a putrezit amintirea undeva într-un colț al minții tale și mi-a luat alta locul. Rapid. Ușor. Lejer. Și atunci...de ce? Și cum? Cum să mai fiu aici? Cum să mai fiu cea de care ai nevoie? Cum să mai fiu cea pe care o vrei, cand locul meu nu e lâng

Sunt sătulă de cum mă tratează. Sunt sătulă de cum îmi spune să tac cu o privire. Sunt sătulă de cum m-am lăsat târâtă în jocul lui stupid și de cum am promis să respect regulile. Sunt sătulă să joc corect când el doar trișează. Sunt sătulă să îl strig și să îmi aud doar ecoul. Sunt sătulă de cum ridică mâna spre mine, pentru că nu știu niciodată dacă vrea să mă mângâie sau să mă lovească. Sunt sătulă să nu știu cum să îi spun NU. Sunt sătulă să îmi frământ amintirile în palmele lui. Sunt sătulă să îmi aștern mereu sufletul la picioarele lui doar ca să vâd cum îl alungă înspăimântat, înspăimântat că ar putea să vadă în mine ceva mai mult de o marionetă. Sunt sătulă să aștept să se hotărască dacă mă iubește sau nu. Sunt sătulă să fiu folosită. Sunt sătulă să mă simt slabă chiar și atunci când sunt puternică. Sunt sătulă ca fiecare respirație a mea să depindă de fiecare bătaie a inimii lui. Sunt sătulă ca fiecare cuvânt al lui pentru mine să fie doar o jignire. Sunt sătulă să nu

Am sărutat azi un tip într-un local și în tot timpul ăla m-am gândit numai la tine. Așa că nu, nu voi vorbi cu tine acum, pentru că îmi doresc o clipă în care să nu fie vorba despre tine. Nu vei fi prietenul meu acum, pentru că modul în care mă gândesc eu la tine în momentul ăsta nu are nicio legătură cu prietenia. Nu vei fi confidentul meu acum pentru că tot ce ți-aș șopti la ureche în momentul ăsta e ceea ce aș vrea să îmi faci. Așa că spune-mi! Spune-mi ce vrei de la mine! Mă vrei amantă de o noapte sau poate amantă de nopți multiple? Mă vrei prietenă? Confidentă? Mă vrei iubită? Mă vrei toate la un loc? Mă vrei acolo sau mă vrei cât mai departe de tine? Spune-mi ce vrei, știi că mereu mi-a plăcut să fii direct. Spune-mi și îți voi da. Dar nu îmi aburi gândurile cu vorbe fără noimă și promisiuni pe care nu le vei ține niciodată. Le poți avea pe toate, dragule, dar tu mă vrei pe mine, pe cea pe care probabil nu o vei avea niciodată. Suntem fructul interzis unul pentru ce

Uneori mi-e dor de el. Mi-e dor de cea care eram în preajma lui. Mi-e dor de cum mă făcea să mă simt. Uneori mi-e dor de încrederea pe care mi-o dădea prezența lui. Mi-e dor de ceea ce însemna pentru mine și de cum îi vorbea. Mi-e dor de cum eram. Eu. Noi. Și parcă nu mă învăț minte niciodată. Mă trezesc gândindu-mă la el și regretând că am plecat. Mă trezesc întrebându-mă ce face și cum îi mai e viața. Mă întreb dacă și-a găsit pe altcineva și dacă e fericit. Mă întreb dacă a fost bine ce am făcut sau nu. Dacă ar fi trebuit să mai chibzuiesc sau dacă m-am grăbit. Mă întreb dacă eu îi mai alerg prin minte sau dacă m-a uitat. Mă întreb dacă mi-a păstrat amintirea în vreo cutiuță a memoriei sau dacă m-a alungat ca pe o nerecunoscătoare. Mă întreb dacă i-am fost vis sau coșmar. Sclavă sau regină. Dorință sau deznădejde. E târziu. Se spune că niciodată nu e prea târziu. Pentru noi e târziu. Pentru noi a fost mereu prea târziu. Am știut de atunci, de la început. Când am plecat

Și acum mă întreb de ce a trebuit să îmi spună ea. Și acum mă gândesc cât de umilită m-am simțit când am văzut-o plângând cu disperare la picioarele mele, rugându-mă să te las în pace. Să te las al ei. Și acum îi simt palmele umede strângându-le plină de speranță pe ale mele. Și acum îi simt ochii înfipți orbește în ai mei și căldura lor topindu-mi durerea. Și acum îmi răsună vocea ei în urechi, și acum îi aud rugămințile fierbinți. Pentru un bărbat de nimic. Apoi m-am trezit că o compătimeam. Îmi părea rău pentru ea, pentru că dacă pentru mine, ceea ce mi-a spus a fost ca o revelație...pentru ea a fost un crez. Un crez pe care îl spunea obsesiv și nemăsurat. Dacă mie adevărul mi-a împietrit inima și mi-a limpezit judecata, ei i-a topit orice urmă de voință și i-a răpit fiecare strop de curaj. Ea era mai slabă decât mine. Și, cu toate astea, într-un fel sau altul, empatizam cu ea. Am realizat că aici, niciuna din noi n-a fost victima. Eu am avut caracterul prea tare ca să

Au trecut ani de atunci. Eu mi-am văzut de viața mea, el de a lui. Eu m-am prefăcut că nu l-am iubit niciodată, el s-a prefăcut că am fost doar o aventură. Ne-am prefăcut amândoi că nu am fost decât unul în plus în viața celuilalt. Ne-am prefăcut că nu am contat. Doi proști. Ne-am mințit singuri. Când s-a terminat, ne-am strâns mâinile de parcă tocmai încheiasem un acord și fiecare îți îndeplinise partea. Când s-a terminat, ne-am strâns mâinile reci, simțindu-ne sufletele în flăcări alergând magnetic unul spre altul. Dar nu ne-am oprit. Sufletul meu a suferit. Eu nu. Eu eram doar un robot programat să își ducă viața mai departe. Sufletul meu a suferit și ulterior a avut grijă să se răzbune pe mine, lichefiindu-se în ființa mea, curgând lent și silențios prin fiecare fibră a mea și scurtcircuitându-mi fiecare gând. S-a răzbunat umplându-mi zilele de fantome ale trecutului și lăsându-le să îmi bântuie visele noaptea. S-a răzbunat făcându-mi inima să tresară la auzul numelui său

Mi-ai frânt gândurile. Mi-ai frânt deziluziile. Mi-ai frânt incertitudinile. Mi-ai frânt lacrimile. Mi-ai arătat că nu sunt toți la fel. Mi-ai arătat că sunt bărbați care frâng inimi și bărbați care le adună din vânt, le lipesc cu visele lor și le dau înapoi. Mi-ai arătat că mai e speranță. Mi-ai arătat că uitarea e posibilă și iertarea e ușoară atunci când reușești să nu îți mai pese. Mi-ai arătat că sunt oameni care merită a doua șansă și oameni care o vor distruge și pe a mia. Mi-ai arătat că ești un risc care merită asumat. Nu mai credeam în ideea de tine. Am întâlnit atâtea dezamăgiri sub formă umană, că te-am confundat cu una din ele. Și am încetat să mă mai tem. Am încetat să mă mai feresc. Am încetat să mă mai ascund. Nu sunt naivă. Știu că azi mă cațăr pe stele și mâine mă pot îneca în nisip. Nimic nu e sigur pe lumea asta, doar moartea, cu care suntem toți datori. Dar oare cu viața, nu suntem tot noi datori? Oare nu ne este dat să fim și fericiți? Oare viața nu are,

Ah, și ce dor îmi e de el! Și cum aș vrea să mi-l smulg din inimă și să mi-l rup din minte, pe unde umblă nestingherit! Cum aș vrea să îl scot de acolo și să mi-l proiectez în fața ochilor! Cum aș vrea să se deschidă ușa și să îi aud iar pașii grei pe podea! Cum aș vrea să îl aud în bucătărie cum toarnă vin vechi în pahare și pune muzică! Cum aș vrea să îl simt intrând în cameră și parfumu-i inundând încăperea! Ah, ce dor îmi e de el! În întunericul camerei mele și în singurătatea patului meu visez la ziua când îl voi vedea din nou, la clipa în care ne vom pierde printre cearșafurile mototolite, la momentul în care ne vom regăsi. În răceala pernei mele fără prezența lui visez la sosirea lui înapoi la mine, când vom face dragoste chiar în fața ușii sau pe hol de prea mult dor și de prea puțină răbdare să mai ajungem în pat. Visez la amintiri viitoare și la fantezii trecute, mai vii ca niciodată. Visez la aroma noastră după o noapte de pasiune și uitare. Căci nu îi pot nega darul

Dragile mele, Vor fi oameni în viața voastră care v ă vor spune că nu aveți ceea ce trebuie. Vor fi oameni care vă vor scoate în evidență toate defectele, doar ca să vă facă rău. Vor fi oameni care vă vor spune că sunteți prea grase sau, din contră, prea slabe. Vor fi oameni care vă vor spune că sunteți prea scunde sau prea înalte. Vor fi oameni care vă vor spune că aveți prea mulți copii și că e cazul să vă opriți sau care vă vor blama dacă nu aveți niciunul. Dacă veți folosi make-up, vor spune ca nu sunteți naturale sau că vreți să vă ascundeți defectele. Dacă nu veți folosi make-up, vor spune că nu aveți bani sau că nu sunteți moderne. Dacă sunteți prea frumoase, automat sunteți proaste sau desfrânate. Dacă sunteți inteligente, automat sunteți urâte. Dacă sunteți culte sau vă place să știți cât mai multe, vor spune că sunteți tocilare. Dacă ieșiți în oraș, atunci sunteți ordinare și ignorante. Pentru că sunt oameni pe lumea asta care nu concep să le ai pe toate, din simplul

Să nu mă dezamăgești. Te rog! Poți face asta pentru mine? Poți, te rog, să fii cel care cred eu că ești? Poți, te rog, să rămâi așa cum ești? Poți, te rog, să nu îmi arăți că m-ai mințit în tot timpul ăsta? Poți, te rog, să fii tot tu? Poți să fii sincer cu mine? Poți să mă respecți?  Poți să îmi demonstrezi că există și excepții de la reguli? Poți fii tu excepția regulii mele? Poți să îmi spui și azi că mă iubești? Poți să te uiți în ochii mei și să îmi zâmbești? Poți să nu pleci? Nici azi, nici mâine, nici niciodată? Poți să mă strângi în brațe tare, ca să simt că ești lângă mine? Poți să mă săruți până când nu mai rămâne nici aer între noi? Poți să faci dragoste cu mine ca și cum nu am mai avea ziua de mâine? Poți să mă iubești ca și cum noaptea ne-ar înghiți cu totul și am dispărea în neant? Poți să mă faci a ta ca și cum mâine am muri? Ca și cum în noaptea asta s-ar stinge toate stelele? Poți să mă iubești până când vom dispărea împreună cu ultima stea? Iar dacă nu poți

Uneori mă întreb ce a lipsit. Uneori mă întreb ce nu ți-am dat. Ai vrut tot, iar eu nu am fost dispusă să îți dau chiar tot. Am păstrat ceva și pentru mine. Mi-am păstrat câteva amintiri prin buzunare. Tu ai numit asta egoism. Nu știu care din noi e mai egoist. Pentru că, vezi tu, eu m-am dorit întreagă, tu m-ai dorit supusă ție. Ai vrut să uit de mine. Ai vrut ca eu să nu mai exist pentru mine însămi. Ai vrut să fie totul despre tine și ai făcut totul despre tine. Iar eu nu am zis nimic. Nu am protestat, nu am încercat să îți amintesc că suntem doi în relația asta, pentru că era evident că ție nu îți păsa. Iar eu nu mă rog de nimeni. Eu plec. Te-a durut, știu. Dar nu te-a durut că am plecat eu și mă iubeai, te-a durut pentru că ți-a plecat jucăria preferată și nu mai aveai cu ce să te joci. Meritam mai mult, dar pentru tine, tot tu ești victima, iar eu sunt femeia aia rea care ți-a răpit cea mai mare plăcere și te-a părăsit. Crede-mă, dragule, nicio femeie nu pleacă de bine.

De ce am pierdut atât de mult timp făcând altceva? Unde ai fost până acum? De ce el/ea are partener/ă și eu nu? Ce este în neregulă cu mine? Acestea sunt câteva din întrebările pe care toți probabil le avem la un moment dat în viața noastră, mai ales atunci când ni se pare că nimic nu merge cum ne dorim și că, orice am face, lucrurile nu sunt prea ușoare pentru noi sau când ni se pare că cei din jurul nostru au tot ceea ce își doresc, mai bine zis, tot ceea ce ne dorim noi, dar ei nu par a ști să aprecieze ceea ce au. Așa e? Probabil că da. Nu a ș putea răspunde la întrebările astea foarte precis, dar pot spune că sunt unele lucruri care se petrec atunci când trebuie, atunci când e timpul lor. Poate pentru că nu suntem pregătiți fizic, emoțional, sufletește să trăim acel lucru. Chiar cred că lucrurile sunt făcute să se întâmple atunci când trebuie, toate la timpul lor. Chiar cred că ne este menit să trăim anumite experiențe, poate ca să învățăm ceva, poate ca să cunoaștem

Parcă mă știi de undeva, nu? Parcă mi-ai mai văzut chipul undeva. Poate în metrou, poate la coadă în supermarket, poate pe o bancă în parc. Parcă ți-am zâmbit odată, nu? Parcă te-am strigat odată. Parcă îmi știi trăsăturile de undeva, dar nu mă cunoști. Nu mă cunoști deloc. Îți par cunoscută? Nu, nu mă cunoști. Nu, eu nu sunt nici fata din metrou, nici fata din supermarket, nici cea de pe banca din parc. Nu sunt femeia care ți-a zâmbit odată sau care te-a strigat odată. Eu sunt străina aia cu care obișnuiai să împarți totul, străina care, de la un timp, doar ea împarte cu tine, pentru că tu nici nu știi că mai stă în preajma ta. Sunt o străină care nu numai că ți-a zâmbit de mii de ori, dar care a râs de nenumărate ori cu tine și de tine pentru că erai al naibii de nostim. Sunt o străină care te-a strigat de atâtea ori până a răgușit, dar pe care te-ai făcut că nu o auzi. Sunt străina ta. Îți par cunoscută? Sunt o străină care te-a iubit mai mult decât credea că este capabilă

Știu că îl iubești. Știu. Știu că ai da orice ca să fie veșnic al tău. Știu că îl iubești mai mult decât te iubești pe tine însăți. Știu că ai sacrifica orice doar ca să îi fie lui bine, ca să fie el fericit. Știu că îl pui mereu pe el pe primul loc. Știu. Știu pentru că am fost și eu cândva ca tine. Și nu te judec, nu, ci te înțeleg perfect. Dar dă-mi voie să îți spun câteva lucruri, dacă vrei să înțelegi ceva, vei înțelege. Dacă nu...va fi pe propria răspundere. Am înțeles că îl iubești, dar, crede-mă când îți spun, nu iubi pe altcineva mai mult decât pe tine însăți, poate doar proprii copii, dar niciodată un bărbat. Și să știi că e valabil și reciproc, pentru ei. Nu face niciodată totul dintr-o altă persoană, pentru că dacă va pleca, vei rămâne fără nimic. Nimic nu e veșnic. Învață să faci ceva pentru tine. Învață să ai hobby-uri, pasiuni, să ai un job, învață să ai măcar o oră, două pentru tine în fiecare zi. O clipă a ta măcar. O clipă în care să stai cu tine însăți, o clip

Nu sunt o persoană perfectă. Am o mie de defecte și de lucruri de spus. Uneori mă abțin, greu, dar mă abțin sa spun tot ce mă deranjează, tot ce îmi irită ochii la vedere sau tot ce mi se pare absurd pentru că am învățat că sunt situații în care așa este mai bine, sunt situații în care nu am dreptul să o fac sau sunt situații în care educația îmi spune că știu mai mult de atât. Am comis greșeli, pe unele le regret, pe altele nu. Am învățat din toate, n-am pierdut niciodată. Am făcut lucruri de care nu sunt mândră, dar pe care probabil nu le-aș schimba pentru nimic. Am mai multe amintiri decât au alții vise, am experiențe pentru care m-am bucurat și experiențe pentru care am plâns. Am făcut lucruri care îmi fac și astăzi obrajii sa se înroșească și lucruri pentru care și acum îmi plec capul din cauza părerii de rău. Pentru că e o diferență între a nu regreta nimic din ceea ce ai făcut și a nu regreta nimic din ceea ce ai trăit. Eu nu regret nimic din tot ceea ce am trăit, dar, Do

Nu știu ce fel de iubire ai tu. Iubirea ta e caustică. Iubirea ta usucă și arde, irită și carbonizează. Felul tău de a iubi nu are pic de umanitate sau apreciere. Felul tău de a iubi nu cunoaște respectul, tandrețea, afecțiunea, nu știe ce e sănătos și ce e bolnav. Iar iubirea ta e bolnavă. Iubirea ta e toxică. Negativă. Întunecată și fără sens. Iubirea ta e claustrofobică, sufocă și distruge. Și nici măcar nu privește înapoi, nu regretă, nu plânge. Iubirea ta...nu e iubire. Iubirea ta e o formă disperată de a te agăța de un suflet doar pentru a termina distrugându-l. Nu lași nimic bun în urma ta, iar asta, în cele din urmă, te va distruge chiar și pe tine. Și poate atunci îți vei da seama că ceea ce faci și ceea ce simți nu e compatibil cu sufletul nimănui. Nu eu sunt cea care are o problemă neacceptând asta și neînțelegându-te. Tu ai o problemă. Tu ești problema și poate nu sunt eu cea mai potrivită să îți spun asta, dar nu pot sta să privesc cum mă distrugi. Și cum te distrug