Repausul a două suflete

Am sărutat azi un tip într-un local și în tot timpul ăla m-am gândit numai la tine. Așa că nu, nu voi vorbi cu tine acum, pentru că îmi doresc o clipă în care să nu fie vorba despre tine. Nu vei fi prietenul meu acum, pentru că modul în care mă gândesc eu la tine în momentul ăsta nu are nicio legătură cu prietenia. Nu vei fi confidentul meu acum pentru că tot ce ți-aș șopti la ureche în momentul ăsta e ceea ce aș vrea să îmi faci.

Așa că spune-mi! Spune-mi ce vrei de la mine! Mă vrei amantă de o noapte sau poate amantă de nopți multiple? Mă vrei prietenă? Confidentă? Mă vrei iubită? Mă vrei toate la un loc? Mă vrei acolo sau mă vrei cât mai departe de tine? Spune-mi ce vrei, știi că mereu mi-a plăcut să fii direct. Spune-mi și îți voi da.

Dar nu îmi aburi gândurile cu vorbe fără noimă și promisiuni pe care nu le vei ține niciodată. Le poți avea pe toate, dragule, dar tu mă vrei pe mine, pe cea pe care probabil nu o vei avea niciodată. Suntem fructul interzis unul pentru celălalt, dar, babe, ăsta nu e raiul. Nu mi te pot scoate din minte, parcă mi-ai pătruns în fiecare fibră, în fiecare sinapsă și nu pot clipi fără ca imaginea ta să nu îmi fugă prin fața ochilor. Spontan. Irezistibil. Dur. Și te vreau. Mă vrei. Mă tem, însă, că nu ne putem avea. Ca și cum am alerga veșnic unul după celălalt, fără să ne atingem vreodată. Un ideal. O utopie. Un blestem.

Repaus. Așa suntem noi, veșnic în repaus, când sufletele noastre vor doar să alerge unul spre celălalt, să se atingă, să se aibă, să se contopească. Când sufletele noastre vor să ne dăm măcar o clipă unul altuia, o oră, un veac. Arta sufletelor nu cunoaște repausul. Arta sufletelor nu cunoaște închipuirile lumești sau ipocriziile teatrale. Arta sufletelor cunoaște doar creionul cu care ne schițează trăirile și pensula cu care ne pictează imaginația și prin care ne scurtcircuitează emoțiile. Arta sufletelor nu știe decât să ne aducă împreună. Și nu există critic pentru asta.

Poate doar dacă am ști ce vrem unul de la celălalt, poate doar dacă am fi conștienți de propriile dorințe, lucrurile ar fi mai clare pentru noi. Poate dacă am înceta să ne apropiem doar ca să ne zgâriem, poate dacă am înceta să ne strigăm doar ca să ajungem unul în fața celuilalt și să uităm ce voiam să ne zicem. Poate...ne îngreunăm singuri viețile. Poate...ne împiedicăm singuri sufletele unul de altul. Așa...nu ne vom mai găsi niciodată. Repaus.

Autor: S.A.

Sursă foto: Pinterest