Noi doi. Cei tineri, cei nebuni, cei proști

-
Au trecut ani de atunci. Eu mi-am văzut de viața mea, el de a lui. Eu m-am prefăcut că nu l-am iubit niciodată, el s-a prefăcut că am fost doar o aventură. Ne-am prefăcut amândoi că nu am fost decât unul în plus în viața celuilalt. Ne-am prefăcut că nu am contat. Doi proști. Ne-am mințit singuri. Când s-a terminat, ne-am strâns mâinile de parcă tocmai încheiasem un acord și fiecare îți îndeplinise partea. Când s-a terminat, ne-am strâns mâinile reci, simțindu-ne sufletele în flăcări alergând magnetic unul spre altul. Dar nu ne-am oprit.


Sufletul meu a suferit. Eu nu. Eu eram doar un robot programat să își ducă viața mai departe. Sufletul meu a suferit și ulterior a avut grijă să se răzbune pe mine, lichefiindu-se în ființa mea, curgând lent și silențios prin fiecare fibră a mea și scurtcircuitându-mi fiecare gând. S-a răzbunat umplându-mi zilele de fantome ale trecutului și lăsându-le să îmi bântuie visele noaptea. S-a răzbunat făcându-mi inima să tresară la auzul numelui său și plămânii să implore o respirație bruscă în plus. Sufletul meu mi-a ars toate măruntaiele și nu m-a lăsat niciodată să îl uit.

Când ni s-au întâlnit privirile pentru prima oară după tot acest timp, i-am văzut lacrimile adunându-se în valuri în ochii galeși căprui. L-am văzut lăcrimând pentru prima oară, fără să îi pese că îl vede cineva, că ne vede cineva. În clipa aceea, am simțit că cerul se dilată și pământul tremură sub noi. În clipa aceea, am simțit că suntem din nou noi doi, cei tineri, cei nebuni, cei proști. În clipa aceea, mi-a explodat sufletul, evadând odată cu aerul expirat involuntar de mine. Evadând spre el. Și mi-am simțit întreaga ființă vie, reală, mi-am simțit pulsul crescând și bucățile robotice din mine topindu-se risipitor la picioarele mele. Am simțit timpul plutind timid între noi, de teamă să nu ne spargă bula de surpriză.

Am simțit că raiul nu există, pentru că pur și simplu nu ar putea exista ceva mai feeric de atât. Pentru unii, iubirea era un sentiment, pentru mine era el. Pentru unii, feicirea era o stare, pentru mine era el. A fost nevoie să treacă anii peste amândoi, a fost nevoie să ne tânjească sufletele unul după celălalt și trupurile să râvnească unul la celălalt ca să ne dăm seama ce simțim. Doi proști. Dar el a zâmbit timid și m-a invitat la dans...


Autor: S.A.
Sursă foto: Pinterest

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Iubirea nu e un târg. Iubirea e o certitudine

-
Imagine
“Iubirea nu este un târg”, spunea Rebreanu, “te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.” Sunt multe feluri de a iubi. Iubeşti din inimă, iubeşti din recunoştiinţă, iubeşti din datorie, iubeşti din respect, iubeşti din obligaţie, dar ce iubire este aceea? Nimeni nu îşi alege pe cine iubeşte şi nici cu ce intensitate. De fapt, ideea asta de “Pe X îl iubesc mai mult” e o prostie. E mai degrabă o ipocrizie. Iubirea nu are grade de comparaţie. Nu poţi iubi pe cineva mai mult decât pe altcineva. Dar este adevărat că iubirea poate să dispară în timp, să fie înlocuită de respect şi obişnuinţă sau, chiar şi mai trist, de monotonie. Văd aproape zilnic cupluri de bătrânei care se ţin de mâini pe stradă, dar mă îndoiesc că, după 50 de ani de căsnicie, după 50 de ani de convieţuire, după ce au împărţit şi bune, şi rele, şi certuri, şi împăcări, ceea ce îi mai face să se ţină de mână este iubirea. Iubire, da, a fost la început, în primii ani, şi
Citiți mai multe

De ce nu mai cred în iubire?

-
Imagine
Poate că titlul vă induce în eroare. Nu e vorba că nu cred în iubire. Iubirea exista, de acord, dar durează prea puțin și e înlocuită în scurt timp de obișnuință, de monotonie și, în cele din urmă, de o oarecare plictiseală. Nu mai cred în iubirea aceea platonică, în iubirea de o viață, în acel prinț pe care îl întâlnești, de care te îndrăgostești iremediabil (și el de tine, dar mai puțin, că mai sunt și alte prințese) și cu care te căsătorești și trăiți fericiți până la adânci bătrâneți. Nu aș vrea să aduc aici vorba despre rata divorțurilor, dar în fine...  Ideea e că, da, poți întâlni o persoană la un moment dat, dar nu orice persoană, ci Persoana, vă îndrăgostiți, faceți sex etc, iar de aici sunt două drumuri, fie vă căsătoriți și vă mutați la casa voastră, fie rămâneți la stadiul de iubiți. Ideea e că ambele drumuri duc în același loc, la o rupere de neocolit. Si nu, nu sunt eu pesimistă. Ideea e ca am experimentat o poveste de dragoste în care am crezut orbește, pe care er
Citiți mai multe

Portretul unei inimi realiste

-
Imagine
O parte din mine îți este mereu fidelă. O parte din mine se gândește mereu la tine. O parte din mine tânjește după tine, după tine, cel real, după tine, cel care cred că ești al meu. O parte din mine speră că îmi duci lipsa. O parte din mine speră că ești singur și te gândești la mine. O parte din mine…partea visătoare, romantică, partea care vrea să își păstreze speranța intactă. Iar partea realistă din mine... partea realistă din mine îmi spune că ești cu alta și că nu am nici un drept să îți cer nimic. Partea realistă din mine îmi spune că nu ești al meu și că nu vei fi niciodată. Partea realistă din mine îmi spune să nu mă aștept la fidelitate din partea ta, pentru că nu ai nicio obligație față de mine. Și așa este. Dar cum să nu am nici un drept să îți cer nimic, când inima mi-o ia la galop de fiecare dată când îmi aluneci prin minte? Cum să nu am nici un drept să îți cer nimic, când tot ceea ce faci mă leagă mai mult de tine? Cum să nu am nici un drept să îți cer nimic, câ
Citiți mai multe