Când am plecat, eu am ars totul din jurul meu. El a înghețat

Uneori mi-e dor de el. Mi-e dor de cea care eram în preajma lui. Mi-e dor de cum mă făcea să mă simt. Uneori mi-e dor de încrederea pe care mi-o dădea prezența lui. Mi-e dor de ceea ce însemna pentru mine și de cum îi vorbea. Mi-e dor de cum eram. Eu. Noi.

Și parcă nu mă învăț minte niciodată. Mă trezesc gândindu-mă la el și regretând că am plecat. Mă trezesc întrebându-mă ce face și cum îi mai e viața. Mă întreb dacă și-a găsit pe altcineva și dacă e fericit. Mă întreb dacă a fost bine ce am făcut sau nu. Dacă ar fi trebuit să mai chibzuiesc sau dacă m-am grăbit. Mă întreb dacă eu îi mai alerg prin minte sau dacă m-a uitat. Mă întreb dacă mi-a păstrat amintirea în vreo cutiuță a memoriei sau dacă m-a alungat ca pe o nerecunoscătoare. Mă întreb dacă i-am fost vis sau coșmar. Sclavă sau regină. Dorință sau deznădejde.

E târziu. Se spune că niciodată nu e prea târziu. Pentru noi e târziu. Pentru noi a fost mereu prea târziu. Am știut de atunci, de la început. Când am plecat, încă îl iubeam. Când am plecat, a tras de mine, mi-a smuls bagajul, m-a strâns de mâini, a plâns. Când am plecat, eu am ars totul din jurul meu. El a înghețat. Mi-am rupt inima în fărâme, dar era cel mai bine. I-am frânt și lui inima, dar știam că va fi mai fericit fără mine. Îi datoram asta. Îl iubeam suficient cât să plec, chiar dacă asta ne distrugea pe amândoi. Pe termen lung, ne făceam o favoare, iar eu știam că el nu ar fi putut să o facă, așa că mai rămâneam doar eu. Am făcut ceea ce ne temeam amândoi să spunem cu voce tare.

Eu n-am uitat nimic, dar l-am lăsat pe el să o facă. L-am lăsat să mă uite. I-am promis că va fi ca și cum nu aș fi existat niciodată. Și așa a fost. Am avut grijă să nu mă mai găsească niciodată. Am avut grijă să îmi ascund bătăile inimii de el și sufletul carbonizat în mare. Am avut grijă să îmi inghit cuvintele pe care le-aș fi urlat doar ca să îl mai văd o dată. Am avut grijă să tai fiecare rând pe care i l-am scris vreodată și să rup hârtiile. Am avut grijă să treacă peste. Am avut grijă să îl iubesc în tăcere și să las timpul să treacă. Și a trecut.

Dacă îl mai iubesc și acum...nu știu. Dar eu sigur i-am păstrat lui o cutiuță în memoria mea. O cutiuță pe care nu o voi mai deschide niciodată, de teamă să nu mă întoarcă dorul la el.

Autor: S.A.

Sursă foto: Pinterest