Ei sunt orchestra, eu dirijorul

Te-am păstrat pentru mine. Te-am luat și te-am pus într-o cutiuță a inimii mele și te-am pitit bine acolo. Te-am conservat frumos și te-am păstrat mereu proaspăt pentru mine. Te-am ținut ascuns de restul lumii. Nu pentru că mi-ar fi fost rușine, ci pentru că am învățat că cele mai frumoase și cele mai urâte lucruri din viață trebuie păstrate doar pentru mine. Și încă nu m-am hotărât în ce categorie te încadrezi tu. Probabil în amândouă. Dar asta nu mă mai sperie de mult.

Dar pe tine? Te sperie asta? Te sperie ce avem? Te sperie forța asta ciclonică ce ne aduce mereu unul în fața celuilalt? Te sperie faptul că suntem atât de nebuni unul după altul încât ne-am legat amândoi într-o singură cămașă de forță? Te sperie că nu o să ne ajungă timpul să facem tot ce ne dorim? Te sperie ceea ce ni se întâmplă pentru că nu știi ce să faci? Te sperie pentru că nu știi dacă să te bucuri sau să urli? Agonie sau extaz? Amândouă? Fuziunea a două respirații obsesive, agitate ca două mări învolburate care nu se pot uni îndeajuns. Te sperie asta? Dar eu... Babe, eu te sperii?

Te-am păstrat. Te-am păstrat obsesiv undeva în cutiuța aceea, departe de văzul lumii, departe de ochii vigilenți ai Universului și de gurile rele ale oamenilor. Te-am păstrat pentru mine, pentru bucuria mea, pentru sufletul meu, pentru că oamenii au prostul obicei de a distruge tot ce frumos și te face fericit, din simplul motiv că asta le pare neobișnuit și cu o tentă de...eroare. Fericirea e ca o boală pentru care toată lumea găsește antidot.

Și toată lumea spune că nu e bine, că nu va funcționa, că nu avem nicio șansă. Dar ei sunt doar orchestra, eu sunt dirijorul. Gura lumii nu te face fericit și nici nu va fi vreodată fericită. Pentru că asta e legea ei. Noi, însă, ne vom face propria lege.

Autor: S.A.

Sursă foto: Pinterest