Viața ca o bombă
Cred ca avem cu toții o imagine asupra vieții pe care vrem sau visăm să o ducem, asupra viitorului pe care vrem sau visăm să ni-l "făurim". Am tot auzit sintagma asta "să ne făurim viitorul", de parcă viitorul ăsta ar fi din fier sau ceva. De fapt, cred că viitorul este cel mai maleabil lucru pe care îl poți primi în viață. E atât de maleabil, că se poate schimba într-o secundă, în funcție de alegerile pe care le facem. O clipă de neatenție și bum! O greșeală și bam! Viața ar putea fi descrisă prin interjecțiile astea. Viața ca o bombă. O bombă cu ceas sau o bombă cu lecții. Pentru că despre asta este vorba, despre lecții și despre timpul pe care îl avem să le învățăm.
Mai avem, însă, încă o imagine în minte. Imaginea Persoanei. Imaginea acelei persoane pe care o vrem alături, nu atât o imagine fizică, reală, cât o imagine a unei dorințe, a unor așteptări pe care, defapt, nu ar trebui să le avem. Fiecare om este diferit și are propriul farmec, un farmec ce poate fi ușor distrus în momentul în care hotărâm că persoana de lângă noi este depășită de așteptările noastre în ceea ce o privește. E mai greu să încerci să schimbi un om, să îi schimbi modul de a fi, de a gândi și reacționa, decât să îl accepți așa cum este, să îl iubești pentru ceea ce reprezintă pentru tine, nu pentru ceea ce ți-ai dori să fie. Îi schimbi esența și, în timp, își pierde farmecul. Atunci apare eternul reproș "te-ai schimbat, nu mai ești persoana de care m-am îndrăgostit". Bineînțeles, doar ai fost atât de obsedat să îl schimbi, încât ai uitat cine era și te-ai plictisit.
Dar așa suntem noi, veșnic nemulțumiți. Începe o nouă căutare. Începe procesul de înlocuire. Esențialul este pierdut pe drum, nimeni nu poate fi înlocuit. Cu toții am făcut asta cândva, chiar și eu, pentru ca suntem mereu în căutare de ceva mai bun, de ceva mai bun la alții, când poate ar trebui să căutăm ceva mai bun la noi, să ne dăm seama că pe noi nu a încercat nimeni să ne schimbe doar ca să ne "potrivească". Nu încerca să mă repari, nu sunt frântă, nu sunt distrusă, iar dacă voi fi cândva, ești liber să pleci. Viața merge mai departe.
De ce este, însă, nevoie să arunci cu pietre în persoana cu care ai încetat să îți mai împarți inima? De ce după o despărțire, dacă se rupe iubirea, trebuie să se rupă și respectul?! Este denigrant, și nu pentru persoana respectivă, ci pentru tine. Îți renegi propriile sentimente, propriile alegeri. Cât ți-a fost alături, a fost bine, după rupere, însă, nu îți mai pasă, lași să iasă la suprafață tot noroiul adunat în sufletul tău, toate frustrările peste care nu ai putut trece. Am făcut și eu asta la un moment dat, nu sunt un înger. Dar am realizat că este total greșit față de mine însămi. Păstrează cele mai frumoase amintiri cu persoana respectivă, păstrează cele mai bune gânduri pentru ea, indiferent de circumstanțele în care s-a terminat totul. Situația va fi în favoarea ta. Nu e nevoie să te răzbuni pentru durerea adunată. Pentru asta există karma.
Sursă foto: Pinterest
Comentarii
Trimiteți un comentariu