Nu ți-am cerut niciodată nimic

Nu cred că ți-am cerut multe. De fapt...nu ți-am cerut nimic niciodată. Doar că am avut așteptări de la tine și asta a fost greșeala mea. Atât. Am crezut că dacă nu îți cer eu nimic, vei înțelege că mă aștept să vină totul de la tine. Problema e că nici eu nu știu ce vreau și ce simt. Te iubesc, dar te urăsc. Probabil te urăsc pentru că te iubesc. Te urăsc pentru că am devenit atât de dependentă de tine, pentru că mereu faci ceva și mă aduci în punctul ăsta.

Urăsc momentele astea. Urăsc să mă întreb ce să fac mai departe. Tu mereu reușești să vezi lucrurile atât de bune, să mă faci și pe mine să le văd așa. Tu mereu știi ce este de făcut, ai o soluție pentru toate. Dar de data asta nu vreau să mai aud nimic, nu vreau să mai știu nimic, nici de tine, nici de noi, nici măcar de mine. Și sticla aia nenorocită stă acolo, pe masă, chiar în fața mea. Trebuie să întind mâna și...iată refugiul meu. Dar mi-am promis că nu o mai fac. Dar ce rost mai are acum? Înainte, dacă mie nu îmi păsa, îți păsa măcar ție. Sau poate nu ți-a păsat niciodată. E ciudat. Nu m-am simțit niciodată așa nesigură pe ceva, pe tine, pe mine însămi. 

Nu, nu vreau să vorbim. Am tot vorbit mereu și doar am amânat momentul ăsta, sperând că va fi mai bine mâine. Dar au trecut multe "ieri" și multe "mâine" și ne întoarcem aici. Cercul vicios. Nu mai e nimic de spus. Am auzit destule, tu mi-ai spus tot ce ai avut se spus, iar eu am auzit ce aveam de auzit. De parcă mai aveam nevoie. Privirea ta din ultima perioadă îmi urla tot ce mi-ai reproșat azi. Știu, e vina mea. Mereu e vina mea. Pentru ca e mai ușor și mai comod așa. Nu voi zice nimic, absolut nimic, te voi lăsa să crezi ca ai dreptate și de data asta. Crezi ca ai câștigat toate bătăliile în fața mea. Dar habar nu ai ca ai pierdut războiul cu tine însuți. Eu nu am nimic să îmi reproșez, pot dormi liniștită la noapte. Dar tu? Tu știu ca nu. Te cunosc mai bine decât crezi. Din păcate.

Nu, nu vreau nici să mă atingi. Nu vreau să îmi iei mâna. Nu vreau nimic. Nu mai vreau nimic. Dacă după tot acest timp, după toate încercările noastre, asta este tot ceea ce ai înțeles despre mine... Sunt dezamăgită. Totul a fost în van. 

Nu pot să fac nimic. Nu mai simt nimic. Nu îmi simt corpul, nici măcar gândurile nu îmi mai bântuie mintea, doar cuvintele tale îmi răsună în tâmple, accelerându-mi pulsul. Îmi simt inima cum bate, atât de tare ca pare să se rupă. Cred ca e un semn bun, înseamnă că mai trăiesc. Încă. Dar e doar primul semn ca voi fi moartă curand.

O moartă vie.

Sursă foto: Pinterest