Dragul meu, eu nu sunt un pian, ca celelalte. Eu sunt vioara

Credeai că nu îmi voi da seama, nu-i așa? Credeai că sunt atât de naivă și că poți cânta la câte piane vrei. Nu mă cunoști deloc, nu m-ai cunoscut niciodată, pentru că nu ai vrut să vezi. Te uitai, dar nu vedeai nimic. Ești orb, dragul meu. Mereu ai fost, iar eu te-am lăsat, mereu te-am asigurat că știi ce faci. Poate că îți merge cu altele, cu celelalte piane la care cântai, dar eu nu sunt așa. Eu sunt vioara, dragule, mai greu de controlat și de condus, dar mai feminină și mai dulce.

Am uitat că ție îți plac marionetele, că îți place să conduci, să fii...bărbatul. Dar ai uitat esențialul dintr-un bărbat, ai uitat să scoți la iveală ceea ce te face bărbat. Pentru tine a contat mereu numărul, nu calitatea femeilor care ți-au trecut prin așternut. Știu, au trecut multe pe acolo. Păcat că din toate, doar eu am îndrăznit să îți trec și prin inimă, doar eu am vrut să fac parte și din viața ta. Am trecut, dar doar ca să ard ceva acolo și să las să ardă mocnit. Dar nu e nimic, nu încă. Mie nu îmi mai pasă, mi-a păsat prea mult. Dar ție? Ție o să îți facă rău ce am lăsat acolo, te va carboniza încetul cu încetul, așa cum au facut-o și cuvintele tale ochilor mei. M-am asigurat de asta. Mie mi-au lezat gândurile, mi-au frânt corzile. Le-am înnodat singură, mereu singură. Și când eram cu tine, tot singură eram, dragul meu. Dar tu?! Tu ești slab, te vei îneca in propria nepăsare, în propriul egocentrism. Și vei fi mai singur ca mine, pentru că ai fost prea orb să vezi ca eram acolo.

Dar să nu crezi că îți scriu toate astea pentru tine, ca să te simțit mai bine. Nu, le scriu pentru mine. De data asta, sunt egoistă, poate rea. Poate îmi merge și mie mai bine așa. Zâmbesc în oglindă și în gânduri, port rujul meu roșu preferat și zâmbesc din nou. Egoist. Malefic. Dureros de dulce.

Și iată-te, acum mă vrei, dar nu mai ai ce vrea. Am plecat, iar când eu închid ușa, nu e mod să o mai deschid.

Sursă foto: Pinterest