Confesiunile unui nenorocit

-
Am tot așteptat să vină azi. Aș fi putut să jur că o va face. Dar se pare că m-am mințit singur sau, mai bine zis, am fost mai nemernic decât credeam. Ce prost! După ce că i-am dat motive să plece, mi-am lăsat singur senzația că i-am dat motive să se și întoarcă. De ce s-ar întoarce? Pentru ce? Pentru cine? Nu meritam nimic.
Eram un om pustiu. Nu aveam nici inimă, nici conștiință, nici vise, nici pasiuni. Ea avea tot, mai mult decât credeam că poate încăpea într-un corp așa plăpând. Dar mi-a demonstrat că e mai puternică decât o știam eu și că de fapt nu am cunoscut-o niciodată cu adevărat. Veneam seara și tot ce voiam era să fac un duș și să dorm. Ea îmi vorbea. Dimineața nu știam despre ce. Nu știam niciodată despre ce. Acum știu. Îmi vorbea despre visele ei, despre cât de departe voia să ajungă, despre cât de independentă voia să fie. Iar eu nu am susținut-o niciodată. Îmi aduc aminte ca a pomenit odată ceva de un copil. Își dorea copii. Avea atât de multă dragoste de oferit, dar eu o voiam pe toată pentru mine și i-am făcut lucrul ăsta cunoscut printr-o privire încrâncenată. M-aș consola gândind că nu s-ar fi descurcat cu cariera și copiii, dar aș fi atât de idiot. Plecarea ei îmi dă peste nas, demonstrându-mi că aș subestima-o.
Îmi auzeam bătăile inimii în tâmple. Îmi zvâcneau neîntrerupt în încercarea de a da vina pe ea. Dar adevărul e ca am fost amândoi la fel de vinovați. Ea își făcea bagajele, eu o ajutam cu privirea mea de ipocrit, convins ca la fel de ușor le va pune la loc când se va întoarce. Ea plângea încet, suspinând din când în când, imperceptibil, eu o lăsam să își ștearga singură lacrimile, ca de fiecare dată. Ea a lăsat inelul pe masă, eu l-am păstrat pentru că știam ca îl va vrea înapoi. Ea a vrut să plece, iar eu i-am lăsat ușa deschisă. Ea a plecat, iar eu am închis ușa, fără să o încui, bănuind ca se va întoarce cu coada între picioare, plină de regrete... Ce nenorocit!
Credeam că nu va îndrăzni niciodată să plece, credeam că era doar a mea și că va fi pierdută fără mine, când de fapt eu eram cel pierdut, gândurile mele se pierdeau prin valurile de alcool ce îmi inundau mintea, aerul pe care îl inspiram era îmbibat în aburi de alcool. Sângele meu se transforma în alcool. Iar eu eram doar o umbră fără ea.


Sursă foto: Pinterest

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Iubirea nu e un târg. Iubirea e o certitudine

-
Imagine
“Iubirea nu este un târg”, spunea Rebreanu, “te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.” Sunt multe feluri de a iubi. Iubeşti din inimă, iubeşti din recunoştiinţă, iubeşti din datorie, iubeşti din respect, iubeşti din obligaţie, dar ce iubire este aceea? Nimeni nu îşi alege pe cine iubeşte şi nici cu ce intensitate. De fapt, ideea asta de “Pe X îl iubesc mai mult” e o prostie. E mai degrabă o ipocrizie. Iubirea nu are grade de comparaţie. Nu poţi iubi pe cineva mai mult decât pe altcineva. Dar este adevărat că iubirea poate să dispară în timp, să fie înlocuită de respect şi obişnuinţă sau, chiar şi mai trist, de monotonie. Văd aproape zilnic cupluri de bătrânei care se ţin de mâini pe stradă, dar mă îndoiesc că, după 50 de ani de căsnicie, după 50 de ani de convieţuire, după ce au împărţit şi bune, şi rele, şi certuri, şi împăcări, ceea ce îi mai face să se ţină de mână este iubirea. Iubire, da, a fost la început, în primii ani, şi
Citiți mai multe

De ce nu mai cred în iubire?

-
Imagine
Poate că titlul vă induce în eroare. Nu e vorba că nu cred în iubire. Iubirea exista, de acord, dar durează prea puțin și e înlocuită în scurt timp de obișnuință, de monotonie și, în cele din urmă, de o oarecare plictiseală. Nu mai cred în iubirea aceea platonică, în iubirea de o viață, în acel prinț pe care îl întâlnești, de care te îndrăgostești iremediabil (și el de tine, dar mai puțin, că mai sunt și alte prințese) și cu care te căsătorești și trăiți fericiți până la adânci bătrâneți. Nu aș vrea să aduc aici vorba despre rata divorțurilor, dar în fine...  Ideea e că, da, poți întâlni o persoană la un moment dat, dar nu orice persoană, ci Persoana, vă îndrăgostiți, faceți sex etc, iar de aici sunt două drumuri, fie vă căsătoriți și vă mutați la casa voastră, fie rămâneți la stadiul de iubiți. Ideea e că ambele drumuri duc în același loc, la o rupere de neocolit. Si nu, nu sunt eu pesimistă. Ideea e ca am experimentat o poveste de dragoste în care am crezut orbește, pe care er
Citiți mai multe

Portretul unei inimi realiste

-
Imagine
O parte din mine îți este mereu fidelă. O parte din mine se gândește mereu la tine. O parte din mine tânjește după tine, după tine, cel real, după tine, cel care cred că ești al meu. O parte din mine speră că îmi duci lipsa. O parte din mine speră că ești singur și te gândești la mine. O parte din mine…partea visătoare, romantică, partea care vrea să își păstreze speranța intactă. Iar partea realistă din mine... partea realistă din mine îmi spune că ești cu alta și că nu am nici un drept să îți cer nimic. Partea realistă din mine îmi spune că nu ești al meu și că nu vei fi niciodată. Partea realistă din mine îmi spune să nu mă aștept la fidelitate din partea ta, pentru că nu ai nicio obligație față de mine. Și așa este. Dar cum să nu am nici un drept să îți cer nimic, când inima mi-o ia la galop de fiecare dată când îmi aluneci prin minte? Cum să nu am nici un drept să îți cer nimic, când tot ceea ce faci mă leagă mai mult de tine? Cum să nu am nici un drept să îți cer nimic, câ
Citiți mai multe