Și dacă mâine va veni

  Am tot fost întrebată care este viziunea mea asupra bărbaților, mai bine zis, cum arată bărbatul ideal pentru mine. Nu cred că am o anumită imagine fizică despre el, dar aș fi o ipocrită să spun că fizicul nu mă interesează. Fizicul este primul lucru pe care îl observi la o persoană, primul filtru, prima probă, de departajare chiar, spre cunoaștere aprofundată. Nimeni nu se îndrăgostește de personalitatea sau de sufletul tău, să fim serioși. Iar grija față de corpul tău este un aspect foarte important, reflectă încrederea și respectul de sine. Bărbatul ideal pentru mine... În primul rând, am fost destul de clară prin folosirea cuvântului "bărbat", nu " băiat". Da, îmi doresc un bărbat lângă mine, pentru maturitate și înțelegere mai profundă a lucrurilor în general, pentru vederea de dincolo de aparențe și pentru o perspectivă mai clară asupra viitorului propriu. Ceea ce implică și o anumită vârstă. Astfel de lucruri le întâlnești mai greu la un băiat, pentr

Nu pot. Oricât aș vrea, nu pot. Urăsc cuvintele astea două, dar vor să mă lupt cu ele, să le distrug, cum am făcut-o întotdeauna. Nu pot, dar o fac. Nu am voie, dar o fac în continuare. Dacă vina ce o port e că te iubesc, atunci, da, accept stigmatul ăsta, de vinovată.  Da, știu că nu ți-am spus niciodată asta. Știu că mi-ai spus că mă iubești de mii de ori și că ai tot așteptat să îți răspund, dar te-am torturat și te-am lăsat să crezi că ceea ce simți pentru mine mă lasă rece. Te-am privit mereu neîncrezătoare și distantă. M-am congelat, ca să mă protejez, pentru că îmi era teamă că îți voi da toate drepturile asupra inimii mele, inclusiv de a mă distruge, dacă îți voi mărturisi că te iubesc. Dar azi... Azi am simțit că te pot pierde. Am fost naivă și am crezut că uneori e mai bine când nu spui nimic, dar adevărul e că realizez prea târziu că trebuia să spun cuvintele alea. Și nu vreau un "prea târziu", nu vreau să regret. Prefer să îmi pară rău că am spus ceva,

Draga mea, Dacă aș avea o singură dorință, mi-ai îndeplini-o?! Știu că de fapt, ți-am cerut multe, dar nu m-am așteptat niciodată să le faci. Știm amândoi asta. Dar în seara asta, te rog ceva și promit că nu îți voi mai cere niciodată nimic. Draga mea, renunță pentru o noapte la viață. Renunță la ea, nu meriți viața asta, meriți ceva mai bun. O viață mai frumoasă, pentru o singură noapte. Dacă mă întrebi pe mine, aș prefera să renunți cu totul, să te ajut să uiți că ai avut și altă viață, să te ajut să uiți de zecile de bărbați care ți-au trecut prin așternut. Nu te critic, nu îmi pasă, dar te vreau pentru mine. Te cunosc, draga mea. Au trecut mulți pe acolo, dar niciunul nu ți-a lăsat urme pe corp atât de dureros de dulci ca mine și, mai ales, nimeni nu și-a înfierat numele pe inima ta, cum am făcut-o eu. Credeai că nu îmi voi da seama?! Ei bine, tu ești ca o carte deschisă scrisă în ebraică. Ești deschisă pentru toți, dar disponibilă doar unora. Doar mie. Te rog, renun

Mergi singur pe stradă. Afară plouă de mult, hainele îți sunt îmbibate în apă, răcindu-ți tot corpul. Dar nu simți nimic. Nu mai poți să simți nimic. Nu mai vrei să simți nimic. Dar știi că este doar un moment de amorțire, o fază trecătoare. Știi că te vei izbi curând de simțuri ca de un zid al durerii și toate cărămizile pe care le vei dărâma în căderea ta, te vor răni. Nici măcar nu știi dacă ești pregătit pentru asta, poate nici la ce să te aștepți nu știi. Oricum nu te așteptai ca ea să plece. Sau poate trebuia să vezi, dar erai prea ocupat cu  tine însuți. Prea egoist, prea orb. Sau poate sătul. Îți vin în minte cuvintele ei, tonul ei disperat, același ton pe care îl avea în ultima perioadă, dar pe care nu l-ai observat niciodată. În toate cuvintele ei pluteau indiferența ta și singurătatea ei. Ea emana cu tot corpul ei toate încercările de a-ți spune, de a vorbi cu tine. Dar tu nu erai niciodată acolo. Nu pentru ea. Acum e prea târziu oricum. Nici nu știi dacă mai ai

Da, știu că ești cu ea. Știu că eu nu sunt pentru tine decât "cealaltă" și atât. Știu că dacă te-aș pune să alegi între mine și ea, mi-ai spune privindu-mă în ochi că o alegi pe ea. Știu că eu sunt planul B. Mereu am fost. Și la o adică...nu te contrazic, nu te judec, te înțeleg chiar. Adică...uită-te la ea. E perfectă. E frumoasă, femeile ar ucide pentru corpul acela, pentru chipul ei. E temperamentală și amuzantă și ceea ce unii numesc o femeie deșteaptă. Imposibil de ignorat, imposibil să nu o placi.  Și apoi uită-te la mine. Nu mă plâng, dar nici nu aș avea loc lângă ea. Nici nu ar avea rost să mă gândesc măcar. Pentru o secundă, însă, mi-aș dori să îți întorci privirea de la ea și să mă vezi și pe mine. Pentru că uneori mă privești, dar e atât de greu să mă vezi. Să mă vezi pe mine. Mereu îmi spui că nu poți trăi fără mine. Dar știi ceva? Eu pot. Dar nu sunt sigură dacă vreau. Nu sunt sigură dacă vreau să trăiesc așa. Pentru că merit mai mult de atât. Merit pe

O vedeam în fiecare seară cu el. Stăteau mereu la aceeași masă, din colț, înconjurați de un nor de fum. Mereu același local, aceeași masă. O vedeam cum vine doar pentru el, doar de dragul lui, nu pentru că i-ar plăcea. Se vedea asta de la o poștă. Locul ăla nu era de ea. Merita restaurante, localuri în centrul orașului, nu un bar împuțit. O vedeam cum zâmbește forțat, cum cere mereu acelasi fel de vin și vedeam mai ales cum îl privea. Nu îl cunoșteam, dar puteam să spun că nu merita privirea aia. O vedeam mereu din propriul meu colţ, înconjurat de propriul meu nor de fum. Dar puteam paria pe orice că în norul meu de fum s-ar fi simțit mai ocrotită și mai iubită decât se simțea în al lor. Dar asta era diferența. Eu eram eu, iar ei...erau ei, doi. Îi priveam și îmi era dor de ceva ce nu avusesem niciodată. Îmi era dor de ea, de o necunoscută pe care o vedeam aproape seară de seară în locul ăla, dar care nu mă observa niciodată. Nu vorbisem niciodată cu ea, dar îmi era dor de vocea

Cred ca avem cu toții o imagine asupra vieții pe care vrem sau visăm să o ducem, asupra viitorului pe care vrem sau visăm să ni-l "făurim". Am tot auzit sintagma asta "să ne făurim viitorul", de parcă viitorul ăsta ar fi din fier sau ceva. De fapt, cred că viitorul este cel mai maleabil lucru pe care îl poți primi în viață. E atât de maleabil, că se poate schimba într-o secundă, în funcție de alegerile pe care le facem. O clipă de neatenție și bum! O greșeală și bam! Viața ar putea fi descrisă prin interjecțiile astea. Viața ca o bombă. O bombă cu ceas sau o bombă cu lecții. Pentru că despre asta este vorba, despre lecții și despre timpul pe care îl avem să le învățăm. Mai avem, însă, încă o imagine în minte. Imaginea Persoanei. Imaginea acelei persoane pe care o vrem alături, nu atât o imagine fizică, reală, cât o imagine a unei dorințe, a unor așteptări pe care, defapt, nu ar trebui să le avem. Fiecare om este diferit și are propriul farmec, un farmec ce po

Credeai că nu îmi voi da seama, nu-i așa? Credeai că sunt atât de naivă și că poți cânta la câte piane vrei. Nu mă cunoști deloc, nu m-ai cunoscut niciodată, pentru că nu ai vrut să vezi. Te uitai, dar nu vedeai nimic. Ești orb, dragul meu. Mereu ai fost, iar eu te-am lăsat, mereu te-am asigurat că știi ce faci. Poate că îți merge cu altele, cu celelalte piane la care cântai, dar eu nu sunt așa. Eu sunt vioara, dragule, mai greu de controlat și de condus, dar mai feminină și mai dulce. Am uitat că ție îți plac marionetele, că îți place să conduci, să fii...bărbatul. Dar ai uitat esențialul dintr-un bărbat, ai uitat să scoți la iveală ceea ce te face bărbat. Pentru tine a contat mereu numărul, nu calitatea femeilor care ți-au trecut prin așternut. Știu, au trecut multe pe acolo. Păcat că din toate, doar eu am îndrăznit să îți trec și prin inimă, doar eu am vrut să fac parte și din viața ta. Am trecut, dar doar ca să ard ceva acolo și să las să ardă mocnit. Dar nu e nimic, nu încă

Nu cred că ți-am cerut multe. De fapt...nu ți-am cerut nimic niciodată. Doar că am avut așteptări de la tine și asta a fost greșeala mea. Atât. Am crezut că dacă nu îți cer eu nimic, vei înțelege că mă aștept să vină totul de la tine. Problema e că nici eu nu știu ce vreau și ce simt. Te iubesc, dar te urăsc. Probabil te urăsc pentru că te iubesc. Te urăsc pentru că am devenit atât de dependentă de tine, pentru că mereu faci ceva și mă aduci în punctul ăsta. Urăsc momentele astea. Urăsc să mă întreb ce să fac mai departe. Tu mereu reușești să vezi lucrurile atât de bune, să mă faci și pe mine să le văd așa. Tu mereu știi ce este de făcut, ai o soluție pentru toate. Dar de data asta nu vreau să mai aud nimic, nu vreau să mai știu nimic, nici de tine, nici de noi, nici măcar de mine. Și sticla aia nenorocită stă acolo, pe masă, chiar în fața mea. Trebuie să întind mâna și...iată refugiul meu. Dar mi-am promis că nu o mai fac. Dar ce rost mai are acum? Înainte, dacă mie nu îmi păsa

Nu sunt bună la dat sfaturi. Nu am fost niciodată și nici nu voi fi. Dar am niște perspective asupra persoanei mele, asupra viitorului meu, asupra femeii care as vrea să devin, asupra viselor mele. Nu pot spune ca am mari așteptări de la viață, pentru că așteptările ți le împlinești singur. Nu te poți plânge că viața nu îți oferă. Viața îți oferă oportunități, ocazii, șanse, dar trebuie să fii pregătit să le faci față și nu vei ști dacă ești pregătit până nu dai de astfel de oportunități. Dacă e un lucru pe care l-am învățat e acela să nu renunț niciodată la visele mele, pentru că tot ce îți dorești se poate îndeplini. Dar ține de tine să faci lucrurile să funcționeze. Nu te mulțumi niciodată cu puțin, dacă știi că poți mai mult. Mai încearcă, folosește-ți resursele la maxim, de oricare natură ar fi ele. Știu că viața mai e și nedreaptă uneori, știu că îți poți rata unele oportunități pentru că vin alții care au acea resursă numită putere, fie că este vorba de puterea banilor, a i

Poate nu ar fi trebuit să scriu aceste rânduri abia acum, când ar risca să devină un clișeu. Trebuia să scriu de mult lucrurile astea, trebuia să le spun de mult, dar mă cunoști, când îmi vine rândul la vorbit, treaba se complică. Astfel că voi fi banală în această zi și îți voi spune toate astea abia acum. Îmi aduc aminte că, atunci când eram mici, îți cântam de ziua asta. Erau acele cântecele despre câte stele și câți ghiocei plăpânzi am fi vrut să îți aducem. Astăzi mi se pare ca eram atât de comici atunci și îmi dau seama cât de greu te abțineai să nu râzi sau să nu ne oprești când ne auzeai notele false cântate cu atâta dragoste. Dar ai avut tu mai multă răbdare în alte contexte, un cântecel era o nimica toată. Îți aduceam oricum mai multe bătăi de cap în restul anului decât stele și ghiocei în ziua aceea. Zâmbesc acum, probabil și tu, dar numai tu știi cât de greu a fost. Când vine vorba de mulțumiri, nu mi-ar ajunge spațiul aici să scriu și nici ție timpul să citești. Și

Dormi lângă mine. Te privesc și mă minunez. Mă minunez că ești aici, că ești lângă mine, că respiri atât de liniștită. Zâmbești în somn. Iubesc zâmbetul ăla. Mă face să cred că visezi, că mă visezi pe mine. Probabil visezi cu totul altceva, eu oricum sunt gelos chiar și pe visele tale. Nu sunt tâmpit, știu că ești doar a mea, dar...uneori îmi privesc expresia în oglindă, apoi expresia din suflet și mă gândesc ca nu te merit. Dar zâmbesc că ești acolo.  Te privesc și îmi dau seama că iubesc totul la tine. Iubesc cum te încrunți dimineața când vezi că am timp doar să beau cafeaua. Iubesc cum pregătești un pachețel pentru masa mea de mai târziu și cum îmi lași un bilețel cu "ai grijă să papi tot". Știu ca ăsta e felul tău de a-mi spune "te iubesc". Zâmbesc și atunci. Iubesc să te văd ieșind din duș înfășurată în prosop, cu părul strâns de un clește în vârful capului. Mă excită priveliștea asta și știi foarte bine lucrul ăsta.. Știi foarte bine ca îmi vine să smulg

  M-am uitat spre cerul înstelat. Ploua neîncetat. Picăturile reci îmi spălau fața, se amestecau cu lacrimile fierbinți și simțeam cum îmi ardeau pielea. O singură picătură era de ajuns să îmi ardă fața, la fel cum o singură imagine a fost de ajuns sa îmi ardă inima. Te-ai gândit că nu voi afla niciodată, că nu îmi voi da seama niciodată, că nu voi observa că ești mereu distantă, mereu refractară, că în ultima perioadă îmi respingeai orice încercare de a mă apropia de tine. Nici măcar cafeaua nu o mai beam împreună. Ne plăcea asta... Simțeam că săruturile tale nu mai erau la fel de tandre, că ale mele nu îți mai plăceau. Normal, pentru ca îl aveai pe el. Îmi spuneai mereu ca ești obosită, când îmi era dor să ne iubim, mereu exista scuza supremă a durerii de cap. Iar eu tăceam, mă răsuceam pe pernă toată noaptea, dar tăceam. Încercam să te înțeleg. Pentru că te iubeam. Dar tu îl aveai pe el. Dar când te-am găsit în brațele lui, cu el în căldura corpului tău, cu mâinile pe pielea

Și dacă mâine m-aș întoarce, m-ai ierta? Dacă aș veni și ți-aș spune ca îmi pare rău, m-ai primi înapoi? Nu știi probabil. Nici eu nu știu. Pentru că nu te mai cunosc, cred că nici atunci nu te cunoșteam. Dar acum, că te văd, ești cu totul alta. Nu mă așteptam, îți spun sincer. Credeam că o să mă întorc și îți voi privi chipul palid de nopți nedormite, că voi încerca să mint acei ochi albaștrii plânși și că voi săruta acele buze moi cu aceeași gură cu care te-am mințit atunci.  Dar parcă nu ești tu cea pe care o văd în fața mea. Ești...neașteptat de fericită, poate chiar mai fericită decât erai când erai cu mine. Iar eu mă simt mizerabil. Venisem să îți distrug din nou sufletul, să mă bucur de corpul tău, de pielea ta, de mirosul tău inconfundabil și zâmbetul tău radiant mi-a râs în față. Eram blestemat. Tu m-ai blestemat, ești așa frumoasă. Și simt cum ciuda îmi cuprinde venele și pulsează așa puternic că îmi e teamă că vor exploda. Credeam că te vei întoarce plutind în brațele

Am tot așteptat să vină azi. Aș fi putut să jur că o va face. Dar se pare că m-am mințit singur sau, mai bine zis, am fost mai nemernic decât credeam. Ce prost! După ce că i-am dat motive să plece, mi-am lăsat singur senzația că i-am dat motive să se și întoarcă. De ce s-ar întoarce? Pentru ce? Pentru cine? Nu meritam nimic. Eram un om pustiu. Nu aveam nici inimă, nici conștiință, nici vise, nici pasiuni. Ea avea tot, mai mult decât credeam că poate încăpea într-un corp așa plăpând. Dar mi-a demonstrat că e mai puternică decât o știam eu și că de fapt nu am cunoscut-o niciodată cu adevărat. Veneam seara și tot ce voiam era să fac un duș și să dorm. Ea îmi vorbea. Dimineața nu știam despre ce. Nu știam niciodată despre ce. Acum știu. Îmi vorbea despre visele ei, despre cât de departe voia să ajungă, despre cât de independentă voia să fie. Iar eu nu am susținut-o niciodată. Îmi aduc aminte ca a pomenit odată ceva de un copil. Își dorea copii. Avea atât de multă dragoste de oferit, d