Doar ea

Sunt un prost și un laș. O văd mereu cum pleacă, dar nu găsesc niciodată curajul să o opresc. Probabil că a tot așteptat să o fac, poate azi, poate mâine, poate săptămâna trecută. Dar nu am facut-o niciodată și, cu toate astea, s-a întors mereu la mine. Pentru că mă iubește, iar eu nici azi nu înțeleg ce naiba iubește la mine. Sunt o epavă, în viața de zi cu zi. Dar când apare ea în prag, parcă primesc și eu din strălucirea ochilor ei, de parcă ochii ei care mă privesc atât de blajin și de înțelegător, ar putea trece de scutul ăsta și mi-ar sfâșia sufletul cu lumina lor.

Ea, în schimb...are tot curajul lumii adunat într-un trup de femeie. Mă întreb unde încape atâta perfecțiune într-un corp atât de firav. A tot așteptat să o opresc, să îi spun să rămână, să nu se mai întoarcă în iadul acela, unde se întoarce ca să nu mă sufoce, ca să îmi dea timp să mă gândesc, dar ea nu știe că doar ea îmi umblă nebună prin minte, că aș sta baricadat cu ea în casa asta, fără să îmi pese dacă avem aer, atât timp cât este ea acolo ca să tragă perdelele dimineața și să deschidă fereastra. Ea nu știe că nu îmi pasă dacă dispare soarele din univers, atât timp cât este ea acolo să îmi lumineze viața și gândurile. Nu știe că nu îmi pasă dacă există timp sau nu, dacă este relativ sau nu, atâta vreme cât este ea acolo să îl oprească.

Aș spune că sunt dependent de ea, că vreau să mă hrănesc cu tinerețea ei, cu atmosfera pe care o aduce în casă de fiecare dată când ii trece pragul. Dar adevărul este că pot supraviețui fără ea, dar nu pot trăi fără ea. E ca și cum aș sta închis într-o peșteră tot restul  vieții, fără să mai văd vreodată lumina zilei. 

Și nu știu ce mă trage mereu spre ea, ce gânduri obsedante mă duc mereu spre ea. Este frumoasă, dar am cunoscut și femei mai frumoase ca ea. Ea e superbă, o combinație mistuitoare între frumusețe, lumină și inteligență. Mă fascinează și îmi cotrobăie veșnic prin minte, încercând să înțeleagă, să găsească răspunsuri la întrebări știute doar de ea. Mă excită în toate modurile posibile, cum niciuna nu reușise până atunci. Niciuna nu reușise să îmi smulgă vreun te iubesc, vreodată. Dar ea...ea nu era una oarecare. Ea trebuia să știe.

Realizez acum, când o aștept să vină iar în prag, că nu i-am spus niciodată nimic din toate astea și că ar fi cazul să o fac. Trebuie să o smulg din lumea în care trăiește și care mi-o răpește mereu. Nu mai vreau să fiu laș. Vreau doar să o țin în brațe și să nu o mai las să plece vreodată.

Sursă foto: Pinterest