Și dacă mâine va veni

Nu sunt o persoană perfectă. Am o mie de defecte și de lucruri de spus. Uneori mă abțin, greu, dar mă abțin sa spun tot ce mă deranjează, tot ce îmi irită ochii la vedere sau tot ce mi se pare absurd pentru că am învățat că sunt situații în care așa este mai bine, sunt situații în care nu am dreptul să o fac sau sunt situații în care educația îmi spune că știu mai mult de atât. Am comis greșeli, pe unele le regret, pe altele nu. Am învățat din toate, n-am pierdut niciodată. Am făcut lucruri de care nu sunt mândră, dar pe care probabil nu le-aș schimba pentru nimic. Am mai multe amintiri decât au alții vise, am experiențe pentru care m-am bucurat și experiențe pentru care am plâns. Am făcut lucruri care îmi fac și astăzi obrajii sa se înroșească și lucruri pentru care și acum îmi plec capul din cauza părerii de rău. Pentru că e o diferență între a nu regreta nimic din ceea ce ai făcut și a nu regreta nimic din ceea ce ai trăit. Eu nu regret nimic din tot ceea ce am trăit, dar, Do

Nu știu ce fel de iubire ai tu. Iubirea ta e caustică. Iubirea ta usucă și arde, irită și carbonizează. Felul tău de a iubi nu are pic de umanitate sau apreciere. Felul tău de a iubi nu cunoaște respectul, tandrețea, afecțiunea, nu știe ce e sănătos și ce e bolnav. Iar iubirea ta e bolnavă. Iubirea ta e toxică. Negativă. Întunecată și fără sens. Iubirea ta e claustrofobică, sufocă și distruge. Și nici măcar nu privește înapoi, nu regretă, nu plânge. Iubirea ta...nu e iubire. Iubirea ta e o formă disperată de a te agăța de un suflet doar pentru a termina distrugându-l. Nu lași nimic bun în urma ta, iar asta, în cele din urmă, te va distruge chiar și pe tine. Și poate atunci îți vei da seama că ceea ce faci și ceea ce simți nu e compatibil cu sufletul nimănui. Nu eu sunt cea care are o problemă neacceptând asta și neînțelegându-te. Tu ai o problemă. Tu ești problema și poate nu sunt eu cea mai potrivită să îți spun asta, dar nu pot sta să privesc cum mă distrugi. Și cum te distrug

Asta nu e lumea mea. Nu e lumea mea plină de culori, lumini și viață. Lumea mea e un spectacol. Lumea mea e libertate, zâmbete și artificii. Lumea mea e o explozie de adrenalină, fantezie și curcubeie. Lumea mea e o furtună de raze de soare, o ploaie caldă în mijlocul deșertului, o cascadă de euforie, extaz și praf de stele. Lumea mea nu există decât în mintea mea, în viziunea mea. Lumea mea e lumea de afară. Asta nu e lumea mea. Asta e o cușcă ce mă ține captivă și mă împiedică să îmi întind aripile. Mă simt încuiată într-un loc de care nu aparțin, lângă niște oameni ale căror chipuri îmi sunt străine și ale căror atitudini nu le înțeleg. Asta nu e lumea mea și mă simt înstrăinată. Tu nu ești lumea mea, dar mă ții aici, sugrumată de dorințele și nevoile tale, sufocată de ceva ce mi se impune să fiu, iar eu nu pot fi. Tu nu ești lumea mea, dar mă obligi să te transform în ea. Nu mă ține aici, dragul meu. Dacă mă iubești, lasă-mă să plec. Lasă-mă să plec și dacă nu mă iubești

Nu ți-a plăcut niciodată cine eram cu adevărat. Nu ți-a plăcut niciodată cum gândeam și ce spuneam. Nu ți-a plăcut niciodată cum vedeam lucrurile și lumea în general. Îmi spuneai mereu că sunt imatură și nu știu cum este viața. Îmi spuneai că sunt naivă și prea crudă. Nu ți-a plăcut niciodată nici cum mă îmbrăcam, ce fel de haine purtam sau cum mă machiam. Uneori mi se părea că pur și simplu nu eram suficient de bună pentru tine, nu pentru că ăsta era adevărul, ci pentru că așa mă făceai să mă simt. Iar eu am uitat multe lucruri. Am uitat ce mi-ai spus sau ce mi-ai făcut, dar nu am putut uita cum m-ai făcut să mă simt. Ai vrut să mă schimbi. Ai vrut să îmi schimbi modul de a fi. Ai vrut să schimbi ceea ce spuneam și ceea ce gândeam. Ai vrut să faci din mine ceva ce nu eram. Ai vrut să mă modelezi după bunul plac și ceea ce este cel mai trist este că nu m-ai putut iubi altfel. Nu ai putut iubi ceea eram cu adevărat. Ai iubit doar o femeie idealizată de mintea ta, dar pe mine, nic

Știu că mă vezi. Stai în colțul tău, ascuns de privirile tuturor, într-un nor de fum de țigară. Nu e nimic fals la tine, nu ai nimic de ascuns și nici nu îți e rușine. Ești natural, ingenuu și mă privești ca și cum m-ai fi văzut goală. Nimic nu e interzis ochilor tăi și nici imaginației. Mă faci să roșesc și nici măcar nu te cunosc, mă faci să mă simt dorită și nici măcar nu îți știu numele. Tot ce avem sunt două priviri împletite una cu cealaltă și gânduri la comun. Fără rușine. Aerul parcă e pe sfârșite, ca și cum privirea ta l-ar absorbi și m-ar sufoca lent. Dar îmi place. Respir tot mai greu, ritmul mă strânge ca un corset, aburii alcoolului își fac loc meticulos în fiecare celulă a mea și brusc mi se face tot mai sete. Paharul de vin mi se umple tot mai des și mai repede. Dar nu e de ajuns. Pentru că setea mea nu e biologică. Setea mea este carnală. Mi-e sete de ceva ce nu am trăit, de ceva ce nu am experimentat încă, ceva ce fiecare fibră a mea arde de nerăbdare să încerce

Probabil că ceea ce vei citi în continuare nu va fi tocmai plăcut, probabil că nu va fi ceea ce îți doreai să auzi de la mama ta, dar măcar e adevărul. Așa a fost mereu ea, mai dură, mai directă, mai sinceră sau mai rea. Sau poate pur și simplu nu are suflet. Sau poate îi pasă suficient de tine cât să vrea să știi unele lucruri de la ea. Nu te-am vrut, recunosc. Nu ai fost un copil tocmai dorit. Vezi tu, eu l-am dorit pe tac-tu, dar tu ai venit la pachet. În viață nu poți avea întotdeauna tot ceea ce îți dorești. Ei, hai că glumesc, n-a fost chiar așa. Să zicem că...nu te-am planificat. Nu ți-am împletit botoșei sau căciulițe, nu ți-am cumpărat leagăn și nici nu ți-am cântat cântecele când erai în burta mea. Ca să nu mai zic că tac-tu a dat bir cu fugiții. Dar nu ăsta-i baiul. Vezi tu, am avut multe iubiri, iar tac-tu n-a fost una dintre ele. Nu a fost cel mai frumos bărbat pe care l-am cunoscut, nici cel mai bogat și, din păcate, nici cel mai inteligent și mă rog zi și no

Nu mai cred în iubiri fantasmagorice și în fericiți până la adânci bătrâneți. Nu mai cred în nu pot trăi fără tine și nu te voi uita niciodată. Nu mai cred nici măcar în te sun eu sau chiar mă gândeam la tine. Sunt atât de clișeice, încât nici nu m-am obosit să le pun între ghilimele. E ca și cum ceva din mine a înghețat pentru totdeauna sau poate nici nu a existat vreodată. E ca și cum aș refuza a doua șansă. Și nu o refuz altcuiva, ci chiar mie însămi. E ca și cum fiecare din vorbele astea mi-ar aduce aminte de faptul că am crezut cândva în ele și nu ar fi trebuit. Poți spune că am o bucată de piatră în loc de inimă sau că nu am deloc inimă. Poți spune că sunt „traumatizată” sau că pur și simplu nu sunt capabilă să iubesc. Cu toate astea, toate variantele sunt greșite. Am o inimă și e destul de întreagă și de funcțională, am avut grijă de asta. Nu sunt deloc traumatizată, sunt doar prevăzătoare, iar de iubit... pot iubi atât de intens încât mă sperie chiar și pe mine, dar acum

Tu ești un băiat rău, genul pe care nu ai cum să nu îl placi pentru că pari să fii visul oricărei fete și coșmarul oricărui părinte. Ești un băiat care își trăiește viața frângând inimi și mergând mai departe. Iar pentru tine nu e ceva rău, tu nu crezi că ceea ce faci dăunează cuiva, pentru că pur și simplu nu vezi asta. Tu nu privești în spate. Tu nu închizi ușa, tu ai grijă să o trântești. Știi că nu vei fi uitat prea ușor, iar asta îți hrănește zi de zi prețiosul ego. Dar hai să îți zic și eu ceva, dragă băiete. Cu mine nu ți-a mers, iar asta te sufocă. M-ai văzut din prima clipă ca pe un trofeu și ai vrut cu tot dinadinsul să mă ai. Ai ratat, însă, o mică informație. Mie nu îmi plac băieții răi. Am avut unul ca tine și mi-am învățat lecția, iar acum îi depistez imediat. Nu ești de neînvins și, cu siguranță, nu ești de neînlocuit. Iar fetele alea...ei bine, vor trece peste atunci când vor da peste un bărbat adevărat. Pentru că tu...tu ești doar un bărbat de ocazie, ești un bă

Undeva, în interiorul meu, mi-am făurit prin penitență puterea de a ierta, de a te ierta și a merge mai departe. Dar tu? Tu te vei ierta vreodată? Va veni vreodată ziua când te vei gândi la mine și vei simți altceva decât vină? Partea cea mai grea nu a fost iertarea mea, ci a ta. Mă tem că ești prea slab să o faci, poate pentru că știi că nu o meriți. Nu o meriți nici pe a mea, nici pe a ta. Acum e rândul tău să stai treaz nopțile, e rândul tău să te întrebi ce se întâmplă, să îți dai seama că nu ai de ales decât să regreți la nesfârșit. E rândul tău să porți alb, să dormi pe podea, să mănânci puțin și să îți rănești genunchii. Știu că o vei face, pentru că îți pasă. Dar din păcate pentru tine, nu te voi primi înapoi. Orice vei face, o vei face pentru tine, pentru sufletul tău. Te-am iertat, dar asta nu înseamnă că te primesc înapoi. Pot să te vreau nebunește, pot să disper în dorul ăsta insistent, poate să îmi ardă inima după tine, dar nu te pot primi. Nu aș putea ca de fieca

Cum poți să mai ții capul sus când știi că ți-am dat totul și totuși, te întreb, mă înșeli? Da, știu că da. Și tu știi că știu. Cu toate astea, văd că mă poți privi în ochi în continuare. Dar în ochii tăi nu mai văd omul, nu mai văd bărbatul de altădată. Nu mai văd dragostea sau pacea din inima ta, nu mai văd calmul nopților sincere și nici frumusețea zilelor calde. În ochii tăi văd doar oboseala, oboseala unei minciuni purtate ani la rând după tine. Și mă întreb, cât puteai să o mai cari după tine? În ochii tăi văd doar regretul. Nu regretul pentru ceea ce ai făcut, ci regretul că mi-am dat singură seama, înainte să te hotărăști dacă să îmi spui sau nu... Văd doar rușinea faptelor tale și mai ales, plăcerea cu care le-ai întâmpinat, oricât de tare ai fi știu că mă dor pe mine. Dar știi de ce mă tem cel mai tare? Mă tem că nu îți pare rău. Mă tem că dacă ar fi să o iei de la capăt, ai face același lucru, poate cu mai multă atenție și poate mai devreme. Dar regrete? Păreri de r

M ă condamn pentru greșelile tale? Iau cumva vina asupra mea? Mă așez în genunchi și mă rog pentru sufletul tău? De ce, când tu ai avut grijă să mi-l târăști pe al meu până în iad și înapoi? Plecai și mă lăsai cu un milion de întrebări ce nici acum nu și-au găsit răspunsul, plecai și mă lăsai să îți culeg resturile. Și era o perioadă când mă mulțumeam cu asta, când mă mulțumeam cu puțin. Nu aveam principii, nu aveam valori, nu aveam limite. Și mi-ai demonstrat că nici tu. Și doar unei întrebări îi bănuiam răspunsul, dar refuzam să îl accept. Mă înșeli? Stau nopțile și îmi recapitulez viața, ca să îmi dau seama ce nu a mers bine, ce a fost greșit. Stau nopțile trează, pentru că ochii mei refuză să se închidă și să uite. Stau nopțile și când îți aud pașii pe dușumea, ma prefac că dorm, ca să nu te forțez să dai ochii cu mine. Îmi este mie rușine de rușinea ta. Stau nopțile și îți simt greutatea apăsând salteaua și mă întreb dacă nu îți apasă o greutate și sufletul ăla gol. Stau no