Abia aștept să greșesc

Dacă aș fi știut atunci toate lucrurile pe care le știu acum... Dacă aș fi știut...

Dar știi ceva, nu, n-am știut. Am mers orbește prin viață, așteptând să mă lovească realitatea. Știi de ce? Pentru că așa e normal, ca firescul să își facă loc printre îndoielile mele și să le împrăștie. Pentru că așa e viața, așa învățăm să trăim cu adevărat, să ne palpite sufletul de dragoste și să ne uscăm ochii de atâta plâns, să fim dezamăgiți de oameni și să cunoaștem lumea. Așa învățăm să trecem peste toate și să zâmbim. Pentru ca la sfârșitul zilei să știi că ești tu, originalul, nu o copie ieftină a ta, de care îți e rușine și de care nu știi cum să te mai ascunzi. Pentru ca la sfârșitul zilei, când pui capul pe pernă, să știi că ai încercat tot, că nu ai niciun regret și că dacă ar fi să o iei de la capăt, ai face exact același lucru. Să știi că ești tot tu.

Nu a spus nimeni că e ușor. Nu a spus nimeni că totul e roz și pufos. Viața e un conglomerat de „sus” și „jos”. Nu vei fi niciodată doar sus și nu vei fi niciodată doar jos. Mereu vor fi și vremuri mai bune. Sunt oameni care se nasc cu totul la picioare, care nu vor trebui să muncească niciodată ca să aibă din ce trăi, ci doar ca să nu se plictisească. Sunt oameni care au poate tot ce și-au dorit, dar de fapt, nu au nimic. Și sunt oameni care trebuie să muncească pentru absolut tot ceea ce își doresc, pentru o viață mai bună, pentru o casă, pentru o mașină. Își petrec toată viața muncind pentru că asta știu să facă. Aceștia sunt oamenii care știu că pot, că e de datoria lor să nu aștepte să le pice din cer ceea ce vor, ci să muncească. Acești oameni sunt probabil cei cu adevărat fericiți, cei siguri pe propriile puteri, cei care știu ce vor și ce merită, cei care impun respect cu adevărat. Cel care a depus sacrificii ca să ajungă departe. Cel care a dormit mai puțin ca să reușească să le facă pe toate. Cel care e recunoscător pentru fiecare zi care îl apropie de țelul propus. Cel care e modest, dar în același timp mândru că a obținut ce își dorea prin sudoarea proprie.

Nu spun că cei care au un avion privat sunt nefericiți. Doar că atunci când ai deja totul, nu vei cunoaște niciodată ce înseamnă să îți dorești ceva cu ardoare și să muncești până la istovire pentru a obține acel ceva, nu vei ști niciodată ce înseamnă să fii cu adevărat mândru de ceva, de tine însuți, nu vei cunoaște roadele dulci ale sacrificiului, nu vei ști ce înseamnă să te zbați cu ultimele puteri pentru un scop.

Așa că vreau să mai trăiesc, vreau să mai muncesc, vreau să am o viață a mea. Vreau să greșesc. Abia aștept să greșesc. Îmi astept greșelile cu nerăbdare. De ce? Pentru că pentru asta trăim, ca să greșim și să învățăm. Ca să creștem și să ne maturizăm. Ca să ne schimbăm și să schimbăm ceva. Ca să evoluăm. Ca să fim mai buni și mai toleranți. Cu alții și cu noi înșine.

Autoare: S.A.

Sursă foto: Pinterest