Gheaţă

Deschid ochii. Eşti tu. Clipesc de mii de ori. Te implor din priviri să pleci, te uiţi la mine, dar refuzi să mă vezi. Mă ucizi lent, în chinuri, te foloseşti de tortura supremă, de atuul tău cel mai puternic, verdele din privire. Totul mă atrage la tine, ochii, pielea, până si mirosul... Eşti o armă letală, o armă îndreptată împotriva mea. Ai ceva, emani masculinitate prin toţi porii tăi, îmi electrizezi simţurile prin atingerile tale, iţi simt buzele arzându-mi pielea. Îmi faci rău, dar eşti un rău vital. Nu te vreau lângă mine, dar îmi lipseşti când nu te simt aproape.

Eşti călcâiul lui Ahile, răul tău mă expune. Poţi face din mine o rană deschisă şi poate nu m-ar durea la fel de tare ca pierderea ta în neant. EI pot arunca în mine cu cuvinte, ar fi doar zgomote într-un univers al îngerilor surzi. De te-ar atinge, însă, chiar şi o pală de vânt, venin ar curge în venele mele, îmblanzite doar de o sărutare rece.

Eşti drogul meu personalizat, am nevoie de tine, dar te vreau departe. Dependenţa de tine mă metamorfozează într-o sclavă a Universului tău, lanţurile tale îmi sfâşie carnea, dar printre vaporii metalici de sânge, tot mirosul tău îmi inundă plămânii, ma obsedează, mă hrăneşte. Eroarea sunt eu, o mutaţie genetică a Divinităţii, o copie fidelă a păcatului originar. Poţi fi salvarea mea, izbăvirea mea, sau, mai rău, şi mai probabil, ispita care mă împinge fără scăpare, fără şansa unui Purgatoriu uman, în iadul pământesc.

Visul meu de zi, mă ţii trează noaptea, departe de lumea visului curat, pur, virgin, doar ca să mă atragi mai tare, ca un magnet neşlefuit. Dar ca orice magnet, ai doi poli, două feţe, două măşti. Ca un actor profesionist mi-ai invadat teatrul, cucerindu-mi publicul, lumea. M-ai vândut pe câteva clipe de aplauze ieftine, pentru un moment de notorietate, de o faimă ce s-a scurs lent, dar sigur, precum nisipul dintr-o clepsidră. Iar eu, eu cu ce am rămas? Cu cicatrici de la rănile buzelor tale, cu veşnica putere de a-mi da şi ultima suflare pentru tine, pentru salvarea sufletului tău. Dar eşti orb? Asta ma face superioară, asta mă face să ştiu că nu mă vei atinge niciodată, că tocmai datorită ţie, am devenit imună la atingerile tale.

...Închid ochii. Acum mă priveşti din nou. Dar e diferit. Acum simt că mă vezi. Mă oglindesc în lumina privirii tale şi nu-mi mai e teamă. Nu mai eşti de neatins, pielea ta încă mă arde, dar nu-mi mai provoacă răni. Eşti drogul meu, dar eşti drogul meu benefic. Nu-mi mai lipseşti pentru că eşti aici şi te simt, îţi simt căldura corpului. Nu mai eşti doar un cub de gheaţă într-un pahar...

Sursa foto: Pinterest