Străinul

-

Era acest străin... Seară de seară se plimba în fața casei mele, făcea ture obsedante, aceleași ture mereu, sau, mă rog, poate doar eu credeam că plimbarea lui avea loc în fața casei mele. Lumea și gândurile lui păreau oricum departe. Mă întrebam cum de nu o luase razna până atunci de la atâtea ture. Pe mine deja mă amețise, mă înnebunea drumul acela pe care îl făcea si refăcea, de atâtea ori, ca mă așteptam să se surpe pământul sub el sau să ia foc pământul pe care călca, natura înghițindu-l cumva.

Cu toate astea, stăteam mereu și îi priveam traseul repetitiv, fără să mă plictisesc vreodată. Așteptam să vină seara ca să îl urmăresc, mereu la aceeași oră. Parcă aveam propriul spectacol privat și cumva, mă bucuram de ceea ce vedeam, era ca și cum străinul mă invita în lumea lui austeră, ca și cum mă făcea părtașă la gândurile ce îi zburau scandalos prin minte. Puteam să simt asta, o anumită tensiune pe care o emana când venea. Nici nu trebuia să privesc pe fereastră, îl simțeam... 

El nu știa nimic. Nu știa că îl urmăresc de multă vreme, nu îmi simțea privirea ațintită asupra pașilor lui, nu îmi vedea respirația caldă aburind geamul. Nu vedea si nu știa nimic. Poate era mai bine, altfel ar fi plecat. Avea o lume a lui, iar eu îi eram public, spectatoare si nu aveam să stric asta. Probabil nici nu conștientiza ce face, nici nu vedea unde se află și nici că mai avea un pic si gaurea pământul cu turele lui obsedante si aerul cu tensiunea pe care o tot fără după el, inundându-mi și mie mintea. Solitudinea îi era peisaj. Frânturile de gânduri îi erau aerul. Negrul din privire îi era cerul. De-aia prefera noaptea. Noaptea îi era inima.

Nu deranja, însă, pe nimeni. Nu se lovea niciun trecător de aura lui, nu îl privea nimeni cu ochi curioși. Parcă nu îl vedea nimeni. Doar eu. Și nu stiu de ce, dar...eu îl simțeam mai mult decât îl vedeam. Îmi aducea aminte de mine însămi, gândurile ni se contopeau, poate pentru că era același gând, îmi aducea aminte de...sufletul meu.

Într-o seară, l-am așteptat, dar nu l-am mai văzut. Îi auzeam doar pașii bubuindu-mi în tâmple...


Sursă foto: Pinterest

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Iubirea nu e un târg. Iubirea e o certitudine

-
Imagine
“Iubirea nu este un târg”, spunea Rebreanu, “te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc.” Sunt multe feluri de a iubi. Iubeşti din inimă, iubeşti din recunoştiinţă, iubeşti din datorie, iubeşti din respect, iubeşti din obligaţie, dar ce iubire este aceea? Nimeni nu îşi alege pe cine iubeşte şi nici cu ce intensitate. De fapt, ideea asta de “Pe X îl iubesc mai mult” e o prostie. E mai degrabă o ipocrizie. Iubirea nu are grade de comparaţie. Nu poţi iubi pe cineva mai mult decât pe altcineva. Dar este adevărat că iubirea poate să dispară în timp, să fie înlocuită de respect şi obişnuinţă sau, chiar şi mai trist, de monotonie. Văd aproape zilnic cupluri de bătrânei care se ţin de mâini pe stradă, dar mă îndoiesc că, după 50 de ani de căsnicie, după 50 de ani de convieţuire, după ce au împărţit şi bune, şi rele, şi certuri, şi împăcări, ceea ce îi mai face să se ţină de mână este iubirea. Iubire, da, a fost la început, în primii ani, şi
Citiți mai multe

De ce nu mai cred în iubire?

-
Imagine
Poate că titlul vă induce în eroare. Nu e vorba că nu cred în iubire. Iubirea exista, de acord, dar durează prea puțin și e înlocuită în scurt timp de obișnuință, de monotonie și, în cele din urmă, de o oarecare plictiseală. Nu mai cred în iubirea aceea platonică, în iubirea de o viață, în acel prinț pe care îl întâlnești, de care te îndrăgostești iremediabil (și el de tine, dar mai puțin, că mai sunt și alte prințese) și cu care te căsătorești și trăiți fericiți până la adânci bătrâneți. Nu aș vrea să aduc aici vorba despre rata divorțurilor, dar în fine...  Ideea e că, da, poți întâlni o persoană la un moment dat, dar nu orice persoană, ci Persoana, vă îndrăgostiți, faceți sex etc, iar de aici sunt două drumuri, fie vă căsătoriți și vă mutați la casa voastră, fie rămâneți la stadiul de iubiți. Ideea e că ambele drumuri duc în același loc, la o rupere de neocolit. Si nu, nu sunt eu pesimistă. Ideea e ca am experimentat o poveste de dragoste în care am crezut orbește, pe care er
Citiți mai multe

Portretul unei inimi realiste

-
Imagine
O parte din mine îți este mereu fidelă. O parte din mine se gândește mereu la tine. O parte din mine tânjește după tine, după tine, cel real, după tine, cel care cred că ești al meu. O parte din mine speră că îmi duci lipsa. O parte din mine speră că ești singur și te gândești la mine. O parte din mine…partea visătoare, romantică, partea care vrea să își păstreze speranța intactă. Iar partea realistă din mine... partea realistă din mine îmi spune că ești cu alta și că nu am nici un drept să îți cer nimic. Partea realistă din mine îmi spune că nu ești al meu și că nu vei fi niciodată. Partea realistă din mine îmi spune să nu mă aștept la fidelitate din partea ta, pentru că nu ai nicio obligație față de mine. Și așa este. Dar cum să nu am nici un drept să îți cer nimic, când inima mi-o ia la galop de fiecare dată când îmi aluneci prin minte? Cum să nu am nici un drept să îți cer nimic, când tot ceea ce faci mă leagă mai mult de tine? Cum să nu am nici un drept să îți cer nimic, câ
Citiți mai multe