Și dacă mâine va veni

Mi-ai frânt gândurile. Mi-ai frânt deziluziile. Mi-ai frânt incertitudinile. Mi-ai frânt lacrimile. Mi-ai arătat că nu sunt toți la fel. Mi-ai arătat că sunt bărbați care frâng inimi și bărbați care le adună din vânt, le lipesc cu visele lor și le dau înapoi. Mi-ai arătat că mai e speranță. Mi-ai arătat că uitarea e posibilă și iertarea e ușoară atunci când reușești să nu îți mai pese. Mi-ai arătat că sunt oameni care merită a doua șansă și oameni care o vor distruge și pe a mia. Mi-ai arătat că ești un risc care merită asumat. Nu mai credeam în ideea de tine. Am întâlnit atâtea dezamăgiri sub formă umană, că te-am confundat cu una din ele. Și am încetat să mă mai tem. Am încetat să mă mai feresc. Am încetat să mă mai ascund. Nu sunt naivă. Știu că azi mă cațăr pe stele și mâine mă pot îneca în nisip. Nimic nu e sigur pe lumea asta, doar moartea, cu care suntem toți datori. Dar oare cu viața, nu suntem tot noi datori? Oare nu ne este dat să fim și fericiți? Oare viața nu are,

Ah, și ce dor îmi e de el! Și cum aș vrea să mi-l smulg din inimă și să mi-l rup din minte, pe unde umblă nestingherit! Cum aș vrea să îl scot de acolo și să mi-l proiectez în fața ochilor! Cum aș vrea să se deschidă ușa și să îi aud iar pașii grei pe podea! Cum aș vrea să îl aud în bucătărie cum toarnă vin vechi în pahare și pune muzică! Cum aș vrea să îl simt intrând în cameră și parfumu-i inundând încăperea! Ah, ce dor îmi e de el! În întunericul camerei mele și în singurătatea patului meu visez la ziua când îl voi vedea din nou, la clipa în care ne vom pierde printre cearșafurile mototolite, la momentul în care ne vom regăsi. În răceala pernei mele fără prezența lui visez la sosirea lui înapoi la mine, când vom face dragoste chiar în fața ușii sau pe hol de prea mult dor și de prea puțină răbdare să mai ajungem în pat. Visez la amintiri viitoare și la fantezii trecute, mai vii ca niciodată. Visez la aroma noastră după o noapte de pasiune și uitare. Căci nu îi pot nega darul

Dragile mele, Vor fi oameni în viața voastră care v ă vor spune că nu aveți ceea ce trebuie. Vor fi oameni care vă vor scoate în evidență toate defectele, doar ca să vă facă rău. Vor fi oameni care vă vor spune că sunteți prea grase sau, din contră, prea slabe. Vor fi oameni care vă vor spune că sunteți prea scunde sau prea înalte. Vor fi oameni care vă vor spune că aveți prea mulți copii și că e cazul să vă opriți sau care vă vor blama dacă nu aveți niciunul. Dacă veți folosi make-up, vor spune ca nu sunteți naturale sau că vreți să vă ascundeți defectele. Dacă nu veți folosi make-up, vor spune că nu aveți bani sau că nu sunteți moderne. Dacă sunteți prea frumoase, automat sunteți proaste sau desfrânate. Dacă sunteți inteligente, automat sunteți urâte. Dacă sunteți culte sau vă place să știți cât mai multe, vor spune că sunteți tocilare. Dacă ieșiți în oraș, atunci sunteți ordinare și ignorante. Pentru că sunt oameni pe lumea asta care nu concep să le ai pe toate, din simplul

Să nu mă dezamăgești. Te rog! Poți face asta pentru mine? Poți, te rog, să fii cel care cred eu că ești? Poți, te rog, să rămâi așa cum ești? Poți, te rog, să nu îmi arăți că m-ai mințit în tot timpul ăsta? Poți, te rog, să fii tot tu? Poți să fii sincer cu mine? Poți să mă respecți?  Poți să îmi demonstrezi că există și excepții de la reguli? Poți fii tu excepția regulii mele? Poți să îmi spui și azi că mă iubești? Poți să te uiți în ochii mei și să îmi zâmbești? Poți să nu pleci? Nici azi, nici mâine, nici niciodată? Poți să mă strângi în brațe tare, ca să simt că ești lângă mine? Poți să mă săruți până când nu mai rămâne nici aer între noi? Poți să faci dragoste cu mine ca și cum nu am mai avea ziua de mâine? Poți să mă iubești ca și cum noaptea ne-ar înghiți cu totul și am dispărea în neant? Poți să mă faci a ta ca și cum mâine am muri? Ca și cum în noaptea asta s-ar stinge toate stelele? Poți să mă iubești până când vom dispărea împreună cu ultima stea? Iar dacă nu poți

Uneori mă întreb ce a lipsit. Uneori mă întreb ce nu ți-am dat. Ai vrut tot, iar eu nu am fost dispusă să îți dau chiar tot. Am păstrat ceva și pentru mine. Mi-am păstrat câteva amintiri prin buzunare. Tu ai numit asta egoism. Nu știu care din noi e mai egoist. Pentru că, vezi tu, eu m-am dorit întreagă, tu m-ai dorit supusă ție. Ai vrut să uit de mine. Ai vrut ca eu să nu mai exist pentru mine însămi. Ai vrut să fie totul despre tine și ai făcut totul despre tine. Iar eu nu am zis nimic. Nu am protestat, nu am încercat să îți amintesc că suntem doi în relația asta, pentru că era evident că ție nu îți păsa. Iar eu nu mă rog de nimeni. Eu plec. Te-a durut, știu. Dar nu te-a durut că am plecat eu și mă iubeai, te-a durut pentru că ți-a plecat jucăria preferată și nu mai aveai cu ce să te joci. Meritam mai mult, dar pentru tine, tot tu ești victima, iar eu sunt femeia aia rea care ți-a răpit cea mai mare plăcere și te-a părăsit. Crede-mă, dragule, nicio femeie nu pleacă de bine.

De ce am pierdut atât de mult timp făcând altceva? Unde ai fost până acum? De ce el/ea are partener/ă și eu nu? Ce este în neregulă cu mine? Acestea sunt câteva din întrebările pe care toți probabil le avem la un moment dat în viața noastră, mai ales atunci când ni se pare că nimic nu merge cum ne dorim și că, orice am face, lucrurile nu sunt prea ușoare pentru noi sau când ni se pare că cei din jurul nostru au tot ceea ce își doresc, mai bine zis, tot ceea ce ne dorim noi, dar ei nu par a ști să aprecieze ceea ce au. Așa e? Probabil că da. Nu a ș putea răspunde la întrebările astea foarte precis, dar pot spune că sunt unele lucruri care se petrec atunci când trebuie, atunci când e timpul lor. Poate pentru că nu suntem pregătiți fizic, emoțional, sufletește să trăim acel lucru. Chiar cred că lucrurile sunt făcute să se întâmple atunci când trebuie, toate la timpul lor. Chiar cred că ne este menit să trăim anumite experiențe, poate ca să învățăm ceva, poate ca să cunoaștem

Parcă mă știi de undeva, nu? Parcă mi-ai mai văzut chipul undeva. Poate în metrou, poate la coadă în supermarket, poate pe o bancă în parc. Parcă ți-am zâmbit odată, nu? Parcă te-am strigat odată. Parcă îmi știi trăsăturile de undeva, dar nu mă cunoști. Nu mă cunoști deloc. Îți par cunoscută? Nu, nu mă cunoști. Nu, eu nu sunt nici fata din metrou, nici fata din supermarket, nici cea de pe banca din parc. Nu sunt femeia care ți-a zâmbit odată sau care te-a strigat odată. Eu sunt străina aia cu care obișnuiai să împarți totul, străina care, de la un timp, doar ea împarte cu tine, pentru că tu nici nu știi că mai stă în preajma ta. Sunt o străină care nu numai că ți-a zâmbit de mii de ori, dar care a râs de nenumărate ori cu tine și de tine pentru că erai al naibii de nostim. Sunt o străină care te-a strigat de atâtea ori până a răgușit, dar pe care te-ai făcut că nu o auzi. Sunt străina ta. Îți par cunoscută? Sunt o străină care te-a iubit mai mult decât credea că este capabilă

Știu că îl iubești. Știu. Știu că ai da orice ca să fie veșnic al tău. Știu că îl iubești mai mult decât te iubești pe tine însăți. Știu că ai sacrifica orice doar ca să îi fie lui bine, ca să fie el fericit. Știu că îl pui mereu pe el pe primul loc. Știu. Știu pentru că am fost și eu cândva ca tine. Și nu te judec, nu, ci te înțeleg perfect. Dar dă-mi voie să îți spun câteva lucruri, dacă vrei să înțelegi ceva, vei înțelege. Dacă nu...va fi pe propria răspundere. Am înțeles că îl iubești, dar, crede-mă când îți spun, nu iubi pe altcineva mai mult decât pe tine însăți, poate doar proprii copii, dar niciodată un bărbat. Și să știi că e valabil și reciproc, pentru ei. Nu face niciodată totul dintr-o altă persoană, pentru că dacă va pleca, vei rămâne fără nimic. Nimic nu e veșnic. Învață să faci ceva pentru tine. Învață să ai hobby-uri, pasiuni, să ai un job, învață să ai măcar o oră, două pentru tine în fiecare zi. O clipă a ta măcar. O clipă în care să stai cu tine însăți, o clip