Pergament
Sunt doar un om. Fac greseli in fiecare ora, in fiecare clipa. Daca nu as gresi, nu as mai fi eu pentru ca nu sunt perfecta si nici nu am afirmat vreodata ca as fi. Dar sunt greselile mele si mi le asum, sunt faptele mele si mi le asum, desi nu imi place sa dau explicatii. De ce am facut unele lucruri? Poate nici eu nu stiu si deja suna a judecata. Si nu are nimeni dreptul sa te judece pentru propria viata si propriile alegeri, bune sau rele.
Stiu ca am vorbit cand ar fi trebuit sa tac si am tacut cand ar fi trebuit sa vorbesc. Dar poate candva in acesti 20 de ani a fost un moment cand am spus ce trebuia sau am tacut cat trebuia. Tacerea valoreaza mult mai mult decat toate limbile pamantului. Tacerea o poti alunga usor cu un singur cuvant, cuvintele, insa... cuvintele nu le poate lua nicio tacere a Universului, poate doar absorbite de o gaura neagra.
Scriu. Scriu mult. Am scris zeci de randuri pe care ulterior le-am sters, mi-au venit sute de idei prin minte, in cele mai nepotrivite momente, cand spalam vase, cand eram la un curs sau cand imi faceam un dus. Pe unele le-am notat instantaneu, altele au fost permanent uitate, sterse definitiv dintr-un Recycle Bin al creierului meu. Nu imi place sa vorbesc despre planurile mele sau despre ideile mele pentru ca experienta mi-a demonstrat ca, daca ar putea, oamenii ti-ar fura chiar si gandurile, din lipsa de activitate sau de inspiratie. Am scris mereu despre ce am vrut, despre ce am simtit, chiar daca de multe ori am ramas blocata pe un anumit subiect. Nu mi-a pasat niciodata de ce au spus altii despre ceea ce scriu, poate doar cu unele exceptii. Nu am vrut niciodata sa scriu despre dezastre, despre violuri, crime, despre furturi de copii sau alte stiri pentru ora 5. Oamenii vad si citesc despre asta in fiecare zi, nu trebuie sa o faca si pe blogul meu. Am vrut sa scriu mereu despre dragoste, despre viata, despre prietenie, despre lectii, despre increderea in sine si despre mama. Am vrut sa scriu povesti, ale mele sau poate ale altora pe care inca nu ii cunosc. Am vrut mereu sa scriu despre ceea ce as fi vrut eu sa citesc la altii. Am vrut ca oamenii sa plece de pe blogul meu cu un zambet pe buze, cu o persoana in gand sau macar cu speranta ca maine va fi o zi mai buna.
Am scris mereu si voi scrie mereu. Despre ceea ce vreau eu si nu dau explicatii pentru asta si nici nu am nicio obligatie in a ma justifica. Cu toate astea, nu ma consider inca o scriitoare. Charles Dickens e scriitor, F. Scott Fitzgerald e scriitor, Jane Austen, surorile Bronte sunt scriitoare, chiar si Sandra Brown, cu stilul ei original si inconfundabil e scriitoare. Hardy. Flaubert. Balzac. Galsworthy. Teodoreanu. Creanga. Ei sunt scriitori si multi multi altii. Eu? Eu mai am mult pana acolo, multa munca, multe file, multe idei. Ma voi considera o scriitoare cand voi da autografe pe cartile scrise de mine, cand imi voi vedea cartile in cele mai cunoscute biblioteci si librarii din tara si apreciate de critici. Poate nici atunci.
Am inceput vreo 4-5 romane si am scris ceva la ele, dar pe toate le-am abandonat in cele din urma. Probabil pentru ca sunt o perfectionista in ceea ce priveste scrisul. Mereu vreau mai mult de la mine, mereu vreau mai bine, mereu sa ma autodepasesc. De ce? Pentru ca stiu ca pot si nu e nimeni pe lumea asta care sa ma asigure de contrariul.
Sursa foto: Pinterest
Comentarii
Trimiteți un comentariu