Buze amare

Era frumoasă, a naibii de frumoasă. Se fâțâia prin fața mea într-o rochie neagră, scurtă și mulată și știa exact cât praf de zâne lăsa în urmă. Își mișca trupul frenetic, în ritmul muzicii ca și cum ar fi făcut parte din tumultul acelor sunete, ca și cum ar fi făcut dragoste cu ringul de dans. Oricât ar fi băut, paharul ei de vin era veșnic plin. Toți de îngrămădeau pe lângă ea ca să îi ofere o băutură in schimbul unei priviri măcar sau a unei atingeri.

Eu, în schimb...eu voiam mult mai mult de atât, mult mai mult decât o privire sau o atingere. Îi voiam buzele. Îi urmăream gura cum se lipea de paharul din mâna ei și mi-aș fi vândut sufletul diavolului pentru a fi acel vin din paharul ei, pentru a avea privilegiul de a simți mătasea gurii ei și de a primi roșul buzelor ei pe ale mele. Aș fi făcut orice ca să îi pot șterge cu degetul mare vinul de pe buze pentru a-l avea eu, aș fi dat orice să îi știu inima atât de aproape de a mea încât să nu le mai deosebim bătăile. Aș fi vrut să îi absorb amarul buzelor și nectarul pielii, să știu că am avut ceva ce nu au avut ceilalți de la ea.

La un moment dat, în haosul melodiei și al freneziei dansului, privirea i s-a împletit cu a mea, i-am văzut buzele deschizându-se ușor, tentându-mă ca mărul adamic. Știam, însă, că dacă voiam să obțin ceea ce îmi doream, nu trebuia să cedez, oricât de plăcută ar fi fost căderea în abisul tentației. Am privit-o și eu încăpățânat și am putut să observ de la masa mea cum i s-a înfiripat un zâmbet în colțul gurii mult dorite. 

Apoi, în cele din urmă, am văzut-o mușcându-și periculos buza de jos, desprinzându-se din mulțime și apropiindu-se de mine...

Sursa foto: Pinterest