Ai intrat în viaţa mea cu bilet dus-întors

Am cunoscut băiatul ăsta… Glumeţ, simpatic, vorbea corect gramatical, ceea ce se întâlneşte destul de rar, trebuie să recunosc, era mai înalt ca mine şi când am realizat asta am răsuflat uşurată pentru că la înălţimea mea aveam pretenţii de un băiat ceva mai înalt. L-am plăcut la început, vorbeam mult, ne vedeam destul de des, dar realizam pe zi ce trecea că suntem atât de diferiţi…

Nu am vrut niciodată un bărbat copie a mea. Doar că diferenţele dintre noi deveneau din ce în ce mai evidente, ca nişte prăpăstii mărind din ce în ce mai tare distanţa dintre noi. Am dus-o aşa, sperând că e doar o fază trecătoare, că ziua de mâine va fi mai bună, dar tot ce aducea ziua de mâine era o nouă discuţie în contradictoriu, asta până când am realizat că punând în balanţă, diferenţele dintre noi cântăreau mai mult decât sentimentele mele. Prefer să vorbesc doar despre ale mele, pentru că ale lui…doar el le ştie. Au existat atunci, poate încă mai există sau poate a fost doar o închipuire a lui.

Se spune că într-un cuplu, unul dintre parteneri iubeşte mai mult ca celălalt. În cazul nostru, a fost el şi nu ascund lucrul ăsta. Acum mă întreb dacă l-am iubit cu adevărat sau mai mult mi-am dorit să îl iubesc, mi-am forţat inima proaspăt recuperată după carbonizare completă să îi facă şi lui un loc printre atâtea cicatrici. În parte, am reuşit, dar se pare că ce am încercat să simt pentru el nu a fost îndeajuns, iar eu pur şi simplu nu am găsit un motiv pentru a lupta şi nici puterea de a o face. Ne doream lucruri diferite, iar eu mi-am promis că nu mă voi mai schimba niciodată pentru nimeni. Bănuiesc că şi el a făcut aceeaşi promisiune, din moment ce nici el nu a dorit să facă vreo schimbare. A fost ceva prea complicat…

…şi deşi eu am tendinţa de a prefera lucrurile complicate, de data asta am vrut ceva mai simplu. De data asta am ştiut ce vreau, ce merit şi cât merit. Din păcate, nu era el. Nu aveam aceleaşi ţeluri, acelaşi fel de a vedea lumea, viitorul, nu aveam aceleaşi dorinţe şi aceleaşi perspective. Iar eu am rupt răul de la rădăcină. Când am început să mă simt incomfortabil şi incomod, am renunţat. Am plecat. Iar eu dacă plec, nu e mod de a mă mai întoarce, oricâte ar fi insistenţele.

Sincer, îmi plac bărbaţii insistenţi, dar să fie insistenţi în mod inovator, nu să aud aceleaşi lucruri mereu şi mereu, pentru că totul de transformă într-un insuportabil schimb de replici în care eu devin din ce în ce mai rea. Şi nu îmi place să fiu rea, dar uneori nu mă fac altfel înţeleasă. La mine, lucrurile sunt simple. Când spun da, e da, când spun nu, e nu. Nu înseamnă nici poate, nici posibil. Nu e nu. Punct. Dacă spun că s-a terminat, atunci s-a terminat. Se pare că pur şi simplu ne-am urcat în trenuri greşite în viaţa celuilalt şi am uitat în ce gară să coborâm. Se pare că în viaţa mea ai intrat cu bilet dus-întors.

Sursa foto: Pinterest