Și dacă mâine va veni

Oare tot ce ştiam despre tine a fost o minciună? Mai bine zis, tot ce credeam despre tine... Oare am fost eu încă una dintre naive sau ai fost tu înşelător de seducător? E aşa tentant să îţi cer să mă mai minţi încă o dată, aşa, ca ultima oară. Aşa cum alţii fac dragoste ca despărţire, tu minte-mă din nou. Am trăit oricum într-o minciună în tot acest timp. Măcar să mă prefac şi de data asta că te cred, măcar lasă-mi un gust dulce-amar pe buze. Întunericul îmi urlă în ganduri, le împrăştie în toate direcţiile, ca nisipul în vântul de miazăzi. Le duce în trecut, la ce a fost, mă întreabă dacă mai eşti, dacă vei fi, dacă ai fost vreodată. Mă întreabă de tine, de mine nimic. Nici măcar în gândurile mele, eu nu contez. Întunericul  îmi pune întrebări. Întrebări fără răspuns. Le laşi aşa? Nu îmi lăsa întrebările fără răspuns, nu îmi lăsa gândurile singure în întunericul ăsta. Ştii că mi-e frică de întuneric... Întunericul îmi urlă în gânduri, le împrăştie în toate direcţiile, ca n

L-a privit în ochi. Prima oară a crezut că nu vrea. Prima oară a crezut că e doar dorul de a mai fi ceva. A crezut că vrea doar să vadă dacă mai poate simţi ceva pentru cineva. Dar... pentru cineva, nu. Pentru el doar. Acum ştia, privirea lui spunea tot şi, deşi mintea ei nega totul, pielea ei răspundea. Frigea sub degetele lui, iar asta o trăda. Nu putea face nimic, pentru prima oară în viaţă, era subjugată şi... îi plăcea. Îi plăcea al naibii de tare. Îi privi o singură clipă buzele, dar a fost suficient pentru el. Ea ceda, încetul cu încetul, iar gura ei era atât de aproape... Sărutul a fost pragul inevitabil de trecut, iar ea se topi în braţele lui. Mâinile lui căutau pielea ei, iar ea tânjea după atingerea lui. Nu se puteau desprinde unul de altul... şi nici nu voiau. El îi găsi sânii mici prin bluza de mătase. Nu purta sutien, iar asta îl înnebuni. O dorea, dar, de data asta, nu voia să se grăbească, trebuia să se bucure de fiecare centimetru descoperit, fiecare centimetru

Credeai că ştii totul despre tine? Credeai că ceea ce vezi este 100% adevărat? Sau că ceea ce îţi spun alţii e real? Iată 5 lucruri pe care probabil nu le ştiai despre tine: 1.    Eşti frumoasă. Da, da, chiar tu. Eşti frumoasă chiar şi cu acea aluniţă pe braţ pe care nu o suporţi. Eşti frumoasă chiar dacă ai un coş în mijlocul frunţii sau obrajii presăraţi cu pistrui. Eşti frumoasă pentru că vezi frumosul din orice, pentru că în ochii tăi luminoşi se oglindeşte Universul. Eşti frumoasă pentru că eşti tu. Şi eşti naturală. 2. Măsura ta este S...exy Nu îţi mai număra colăceii invizibili şi nici burtica inexistentă. Privirea sus, regino, că îţi cade coroana! Să ştii că toate avem celulită, varice şi vergeturi şi toaaaate încercăm să scăpăm de ele. Dar dacă totuşi nu eşti mulţumită de forma corpului tău, stă în puterea ta să schimbi ceva. Fă-o, însă, doar pentru sănătatea ta, pentru că aşa îţi doreşti tu pentru tine, nu pentru că îţi impun alţii un anumit model

Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să nu fac poate cele mai bune alegeri. Mi s-a întâmplat să am de ales între două perechi de pantofi și poate să nu fac alegerea cea mai înțeleaptă în privința confortului. Mi s-a întâmplat să am de ales între două feluri de mâncare și poate să nu o aleg pe cea mai sănătoasă. Pentru că, de obicei, alegerile nu sunt nici confortabile, nici sănătoase. În viață, însă, alegerile nu sunt despre pantofi sau mâncare. Alegerile nu sunt pentru azi și atât, pentru că alegerile pe care le faci azi vor influența ziua de mâine. În viață, faci ceea ce vrei sau ceea ce trebuie și, din păcate, de cele mai multe ori, nu sunt una și aceeași. Alegerile sunt uneori și compromisuri pe care poate nu le faci cu drag, dar în momentul respectiv, este ceea ce trebuie să faci. Motivele sunt diverse și nici nu prea contează care sunt. Alegerile sunt pentru tine sau pentru ceilalți, în funcție de circumstanțe. Poate că destinul îți este scris undeva, poate îți este menit

Mă tem că voi fi egoistă de data asta. Mă tem că abia acum a venit momentul când mă voi gândi și la mine, la ceea ce îmi doresc de la viață, de la mine însămi, de la ceilalți. A venit momentul să știu ce vreau și ce merit, să mă gândesc la mine, fiindcă dacă nu mă gândesc eu la mine, nu se va gândi nimeni. Dacă nu mă iubesc eu, nu mă va iubi nimeni. E important să fac asta. E important sa îmi trasez niște linii, să îmi impun niște limite și să realizez dacă vreau sau nu să schimb ceva la mine. Cu toții ne dorim să fim niște oameni mai buni, să iertam mai mult, să fim mai înțelegători, mai săritori si mai puțin ignoranți. Mai greu să ajungi la asta. Realizezi la un moment dat că e nevoie de puțin egoism ca să reușești în viață. Puțin egoism, cel excesiv îți erodează sufletul, și exact atunci când trebuie. Clipa aia când simți că trebuie să pui punct, nu virgulă. Exact asta fac acum.  E puțin ciudat, știi, și în același timp, trist. Poate ar trebui să îți mulțumesc pentru fapt

"Ți-am fost infidel cu trupul, dar sufletul meu îți e veșnic fidel, draga mea! Inima îți aparține numai ție, dragul meu!" Nu zău! Nu mai spune! Am tot auzit astfel de afirmații și pe cuvântul meu că nu le înțeleg. Pot înțelege de le spun oamenii, dar nu pot înțelege de ce cei cărora le sunt adresate chiar le iau drept bune. Mă rog, o parte din ei. Asta e culmea ipocriziei. Îi ești fidel unei persoane cu toată ființa ta, cu toate gândurile și privirile tale aruncate pe furiș altora. Faptul că iubești pe cineva, nu te face orb, așa e. Dar să admiți că îți permiți să mai calci strâmb cu trupul, atâta vreme cât sufletul îți merge drept, e o dovadă de ipocrizie curată. Dacă iei în considerare ideea de infidelitate, deja nu mai vorbim de iubire. Iubirea implică mai mult decât două inimi. Iubirea înseamnă respect, responsabilitate, înțelegere, acceptare. Dacă iubirea s-a dus, măcar respectul pentru ceea ce a fost să te facă sa renunți la persoana respectivă, pentru una nouă.

Am tot auzit adolescenți și tineri care periodic se plâng de părinții lor și de cât de "răi" sunt, de cât îi nedreptățesc aceștia, de reguli și interdicții și de cadourile pe care nu le-au primit. Sincer, am fost și eu așa. Am fost până în momentul în care mi-am dat seama că nimic nu e mai important pe lume că părinții și familia în general. Indiferent de neînțelegerile pe care le ai acum cu ei, va veni un timp când vei realiza cât de importanți sunt părinții tăi și ce bine era cand erai copil si te aflai sub protecția lor. Ți se pare că părinții sunt nedrepți cu tine? Stai să vezi cum e viața. Părinții îți dau o lecție si te pedepsesc dacă încalci principiile învățate, principii sănătoase, evident. Viața întâi te pedepsește, apoi îți dă lecția pe care trebuie să o înveți. Părinții te pregătesc pentru ce va fi mai departe în drumul tău. Crezi că absența de la o petrecere va conta atât de mult când vei avea atâtea probleme de întâmpinat, atâtea alegeri dificile de făcut

Început de august. Început de ploaie. Bat picăturile vijelios în geamul meu, chemându-mă parcă în haosul lor tumultos. Simt vântul nervos amestecându-se cu norii, ca un iubit gelos pe toți bărbații din lume. Mii de voci în mintea mea. Nu vor să tacă. Îmi cântă despre moarte, despre dragoste, despre inima mea. Îmi vorbesc despre o furtună și nu știu dacă e furtuna de afară sau furtuna sângelui din venele mele. Vocile spun ceea ce eu nu am vrut să recunosc niciodată. El e plecat. Știu unde e și cu cine. Știu că e cu ea. Simt fiecare mângâiere a lui pe pielea ei ca o tăietură de cuțit în inima mea neagră. Inima mea e văduvă. La fel sunt și eu. Mă tot întreba de ce mă îmbrac mereu în negru. Cum puteam să îi răspund? Cum puteam să îi spun să îmi ureze condoleanțe pentru el însuși? Cum sa ii spun cum am murit în fiecare zi câte puțin și cum muream în continuare? Cum, dacă el nu mă auzea noaptea cum îi plângeam moartea?  Ploaia mă cheamă acum, să îi spele tot lui păcatele. Iar eu n