Suflet carnivor (III)
M-am ridicat de
la masă, cu gândul să plec, dar el m-a prins de mână…și m-a rugat să stau
pentru că nimic din toate astea nu era simplu nici pentru el. L-aș fi mințit că
nu îmi pasă, l-aș fi mințit că nu îl mai vreau, l-aș fi mințit că nu mai simt
nimic. Dar pe mine nu mă puteam minți. Așa că m-am așezat la loc.
- Uite ce
e… O parte din mine a rămas acolo și n-am fost niciodată completă de când m-am
mutat aici. Așa că nu mă minți. Nu îmi spune lucruri pe care nici tu nu le
crezi. Nu îmi spune cuvinte goale doar ca să ai ce regreta mai târziu și eu de
ce plânge, înțelegi? Pentru că dacă descopăr că te joci, voi schimba eu regulile
și nu va fi frumos deloc. Par simplă și cuminte și la locul meu. Dar nu vrei să
descoperi partea mea întunecată. Așa că nu mă minți.
- Nu te
mint. Și aș vrea să cunosc toate părțile tale. Plus că ți-am adus-o pe cea
lăsată departe, la 500 de kilometri. Da, poate am fost un prost că am tăcut în tot
timpul acesta și orb că nu am văzut ceea ce era în fața mea. Dar, cu toate
astea, am riscat și am venit să te caut, deși nu aveam nicio garanție că simți
același lucru. Am riscat și, chiar dacă vei spune nu, voi ști că a meritat.
N-aș fi putut să îmi duc viața mai departe gândindu-mă că ai fi putut spune da,
dacă eu aș fi fost suficient de bărbat să îți pun întrebarea.
Ceva în mintea
mea îmi urla să nu îl cred. Dar cum să nu îl cred, când ochii lui îmi afișau
insistent adevărul? Cum să nu îl cred când îmi tânjea sufletul după sufletul
lui și corpul după fiecare respirație a lui? Cum să nu îl cred, când eu voiam
din tot sufletul meu să îl cred? Așa că l-am crezut.
- Atunci
întreabă-mă!
- Vrei
să ne recuperăm amintirile? Vrei să recuperăm timpul pierdut? Vrei să ne aducem
aminte de noi? Vrei să uităm tot ce a fost, vrei să ne spunem tot ce nu ne-am
spus toți anii aceștia, să facem tot ce n-am făcut?
- Poate
că vreau, dar… Demonstrează-mi! Demonstrează-mi că vrei cu adevărat și ceri
ceea ce vrei și vei ști sigur dacă vreau…
Iar el m-a
sărutat…
Autor: S.A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu