Când muști din mărul interzis... (partea a II-a)

Două săptămâni nu l-am mai văzut, asta până într-o noapte când l-am zărit la o masă cu un pahar de tărie în față. Nu știu când ajunsese, dar era acolo. La început, printre fumul de țigară, muzica asurzitoare amestecată cu zgomotele de satisfacție ale privitorilor, am crezut că este o iluzie și că atunci când mă voi întoarce cu spatele, va dispărea. Nu știu ce era cu el, nu îi știam nici măcar numele, nici trăsăturile parcă nu avusesem timp să i le analizez prea amănunțit. Poate îl confundam. Poate nu era el, străinul de acum câteva zile.

Dar dacă nu era el, de ce eram atât de interesată de el? De ce eram atât de curioasă cine e și ce vrea? Dacă nu eram el, de ce mi-a luat inima la galop când l-am văzut?

Când am urcat pe scena special amenajată, toată lumea a început să vocifereze, să aprobe admirativ. Mie? Mie îmi era greață, ca în fiecare noapte. Închideam ochii și îmi repetam pe tot parcursul melodiei că fac asta pentru copilul meu, pentru ca el să fie fericit și pentru ca lui să nu îi lipsească nimic. Numai că, pentru o fată ca mine, cum spunea patronul, lucrurile bune nu vin niciodată gratis. Iar ăsta era prețul și eram gata să îl plătesc.

Străinul părea dezinteresat. Părea plictisit și, din nou, ușor grăbit, ca și cum nimic nu l-ar mai putea uimi. Doar că, la un moment dat, prin fumul gros și luminile orbitoare, l-am văzut ridicându-și privirea spre mine și, spre surprinderea mea, stăruind asupra mea. Mi-am dat seama că nu avea cum să mă recunoască prin masca pe care o purtam, plus că nici el nu mă privise prea insistent în urmă cu două săptămâni, ceea ce însemna că îi plăcea ceea ce vedea. Brusc, m-am trezit că dansam pentru el, iar asta îmi făcea munca ceva mai ușor de îndurat. Să îmi închipui că dansez special pentru el era ca un lux pe care probabil că nu ar fi trebuit să mi-l permit. Dansam pentru un străin.

Era un străin, dar, aparent, concentrarea pe o singură privire din toată mulțimea aia disperat de agasantă de bărbați care îmi agățau bani de jartieră și cereau mai mult, mai mult, tot mai mult, ei bine, mă ajuta. Privirea aia care putea să îmi absoarbă și sufletul și conștiința era clipa mea de libertate. Privirea aceea insistentă, dar nici pe departe obraznică mă făcea să mă simt din nou femeie. În seara aia dansam pentru el. Pentru o privire străină.

Apoi, când melodia s-a terminat, parcă m-am trezit din reverie. Parcă îmi aruncase cineva apă peste față și mă trezise la realitate. Lumea aplauda, eu am zâmbit inconștient din reflex și în timp ce începea următoarea melodie, mi-am dat seama că el nu mai era. Am coborât spre cabina mea, sub pretextul că aș vrea să îmi retușez machiajul și că aș vrea să mă schimb, deși mulțimea striga în delir după mine. Dar eu nu mai voiam nimic, nu mai puteam nimic, de parcă privirea aceea a smuls toată vlaga și toată pasiunea din mine.

Nu l-am mai văzut pe străin din seara aceea. N-am știut dacă a fost o plăsmuire a imaginației mele sau a fost aievea. Dar eu am continuat să îmi închipui străinul noapte de noapte stând la masa lui, cu privirea ațintită nerușinat asupra mea, în timp ce eu dansam pentru el. Pentru o privire străină.

Autor: S.A.

Sursă foto: Pinterest

Vezi partea I aici: Când muști din mărul interzis... (partea I)