Phoenix

Am fost într-un fel de transă o perioadă. Nu depresie. Transă. Ca și cum toate lucrurile nasoale din viața mea mi-ar fi condus judecata și nu m-ar fi lăsat să observ nimic bun din viața mea. Credeam că nimic din ceea ce făceam nu era bun, că nu eram utilă și că nici nu are rost să mă zbat pentru mine însămi. Mă gândeam că pur și simplu voi lăsa lucrurile să meargă înainte și eu pe lângă ele. Nu pentru că aș fi meritat, ci pentru că nu aveam de ales.

Dar mi-am dat seama ce fraieră am fost. Am căzut în prima mlaștină și a crezut că toată viața e o groapă care așteaptă să mă tot împiedic și să cad, să mă tragă tot mai adânc și mă murdărească tot mai tare. Dar nu e așa. Nu e deloc așa. Mi-am scurtcircuitat gândurile și m-am prins de cea mai puternică ramură pe care am găsit-o, ca să ma ridic. Mi-am zis că pot, m-am agățat de puterea autosugestiei și m-am ridicat. Nu am vorbit nimănui despre asta, pentru că voiam să îmi rezolv problemele de încredere singură. Nu am vrut niciodată aștept pe cineva cu capă, un supererou sau mai știu eu ce prinț ca să mă salveze din mlaștina aia. Am fost propria supereroină, m-am ridicat, mi-am scuturat capa de mâl și am zâmbit pentru că reușisem. Reușisem în lupta cu mine însămi.

Adevărata luptă nu o ducem cu viața, cu circumstanțele sau cu oamenii din viața noastră. Adevărata luptă o ducem cu noi înșine, cu propriile gânduri și limite. Adevărata luptă o ducem fiecare în propria minte. Și cu cât gândești mai mult, cu atât îți apar mai multe mistere. Cu cât afli mai multe, cu atât îți dai seama cât știi de puțin.

Mi-a luat ceva timp să îmi dau seama că nu sunt o victimă. Nici a vieții, nici a societății, nici măcar a propriei minți. Sunt o luptătoare. Nu mi-am dat seama de asta până acum pentru că am tot așteptat să îmi confirme cineva lucrul ăsta, când răspunsul  a fost mereu la mine. Am uitat să mă apreciez, să îmi spun că merit mai mult, merit lucruri extraordinare, fără să aștept să mi le ofere cineva. Trebuie să îmi ofer singură lucruri și momente extraordinare. În clipa în care am realizat asta, m-am regăsit pe mine. Acel suflet zbuciumat și rătăcit care nu își găsea scopul și rostul prezenței în viețile celorlalți a dispărut. Sufletul ăsta și-a găsit drumul spre casă.

 Sursa foto: Pinterest

Autor: Simina Anton