Aproape al meu

Era prietenul meu. Făcea mișto de mine și nu pierdea nicio ocazie de a-mi aduce aminte cât de des plângeam când eram mică și ce rău îmi stătea cu aparatul dentar. Râdeam amândoi în hohote și când ne opream, ne uitam unul în ochii celuilalt și timpul înceta să mai treacă. În clipele alea...aș fi dat orice să rămânem așa blocați pentru totdeauna. Dar doar eu. Pentru că el... ei bine, pentru el eram doar cea mai bună prietenă a lui, fata cu care a crescut, căreia i-a povestit despre toate tipele pe care le-a cunoscut și cu care s-a culcat, fata care i-a mințit mereu pe ai lui că doarme la ea. Eu eram fata aia bună, prietena patetică căreia nu i se întâmpla niciodată nimic cu niciun băiat pentru că era prea ocupată să fie îndrăgostită de el. Mi se părea că toți își dăduseră seama de asta, mai puțin el.

Și mă uitam la el în fiecare seară când ieșeam și stăteam de vorbă. Îi observam fiecare gest, fiecare mișcare, respiram același aer, dar nu eram niciodată suficient de aproape. Uneori se oprea din povestit și mă întreba și pe mine câte ceva din viața mea monotonă. Nu mi se întâmpla nimic. Doar el. El mi se întâmpla în fiecare zi. Și nu puteam să mi-l scot din minte.

Nu era de o frumusețe mistuitoare, într-adevăr, dar avea un fel al lui de a fi, un fel diferit de a vorbi, aproape șarmant, dar nu prea...lipicios așa, chiar și când vorbea despre alte fete. Când vorbea despre una de care îi plăcea, își trecea degetele prin păr. Era un fel de tic, un semn nervos care îmi spunea mie că o place pe tipă. Știam sigur că dacă îi vorbea cuiva despre mine, nu își trecea niciodată mâinile prin păr.

Într-una din seri, în timp ce îi ascultam confesiunile, m-am ridicat, i-am luat capul în mâini, l-am sărutat cast și l-am rugat apoi să tacă, să tacă pentru că dacă îmi mai vorbea despre una singură, îi omoram pe amândoi. Mă așteptam să mă respingă, să înceapă să râdă și să îmi spună că o să se prefacă următoarea zi că nu s-a petrecut nimic. Dar nu...

El și-a apropiat fața de a mea și m-a sărutat. Pasional. Umed. Adânc. I-am simțit buzele topindu-se pe ale mele și luând foc, i-am simțit limba deflorându-mi gura și lăsând un gust dulceag în urmă. Sub palmele mele i-am simțit pulsul crescând și pielea mistuindu-se cu a mea.

Când și-a desprins buzele de ale mele, a surâs, probabil pentru că în ochii mei se ivise întrebarea ”De ce ți-a luat atât de mult?”, iar eu m-am înroșit, citind în ochii lui răspunsul.


Sursa foto: Pinterest

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Iubirea nu e un târg. Iubirea e o certitudine

De ce nu mai cred în iubire?

Portretul unei inimi realiste