Philadelphia. Filmul de la doișpe noaptea

Nu am mai postat de mult un articol în rubrica „Filmul de la doișpe noaptea” și m-am gândit să profit de un proiect pe care l-am făcut pentru facultate și să vă recomand un film bun pentru orice gust, dar mai ales pentru cei care sunt niște justițiari incurabili.

Am avut de pregătit pentru facultate un proiect despre infectia cu HIV reflectată în cinematografie, mai precis modul în care bolnavii sunt respinși de către societate. Am două filme pregătite pentru voi, dar azi vă voi povesti despre „Philadelphia”, un film pe care dacă nu l-ați văzut, vă recomand să o faceți!

Philadelphia este un film dramatic din 1993, regizat de Jonathan Demme. Este unul din primele filme majore produse la Hollywood care a tratat cu seriozitate problema homosexualității și a bolii SIDA în Statele Unite ale Americii, precum și atitudinea refractară a societății față de suferinzi, atitudine ce ajunge până la discriminare. Motivele acestei discriminări sunt în mare parte datorate lipsei de informare a populației, din punct de vedere al transmiterii virusului HIV, dar și a respingerii și urii față de homosexuali.
Distribuția filmului este una de excepție, cu Tom Hanks în rolul lui Andy Beckett, Denzel Washington ca Joe Miller, dar și Antonio Banderas, în rolul partenerului lui Andy, Miguel Álvarez.
Andrew Beckett (Tom Hanks) este un tânăr avocat recent angajat la cea mai prestigioasă firmă de avocatură din Philadelphia, care își ascunde orientarea sexuală și boala SIDA de care suferă, de șefii săi de frica preconcepțiilor pe care aceștia le-ar putea avea în privința lui. În ziua în care i se atribuie ca responsabilitate lui Andy cel mai nou și mai important caz al firmei, unul dintre partenerii firmei observă o leziune pe fruntea acestuia și, deși Andy dă vina pe o lovitură a unei mingi de baseball, leziunea de datorează Sarcomului Kaposi, o formă de cancer de piele caracterizat prin multiple tumori la nivelul pielii.
La scurt timp, Beckett rămâne acasă câteva zile să lucreze, încercând în același timp să găsească o soluție să camufleze petele apărute. Astfel, el termină fișele pentru cazul său important și le aduce la birou, lăsând instrucțiuni pentru asistenții săi pentru a doua zi, întrucât acele informații sunt vitale pentru rezolvarea cazului. Mai târziu, în acea dimineață este anunțat telefonic de faptul că fișele lucrate de el nu sunt de găsit și că nu există nicio copie a lor în calculator. Fișele sunt în cele din urmă găsite la arhive și sunt atașate dosarului în ultima clipă. Cu toate acestea, a doua zi, Beckett este concediat de partenerii firmei.
Andy bănuiește faptul că a fost sabotat de cineva, ascunzând intenționat fișele lucrate de el pentru a oferi un pretext firmei pentru concediere, când adevăratul motiv este boala de care suferă, SIDA. Cere ajutorul mai multor avocați, inclusiv lui Joe Miller (Denzel Washington), un avocat homofob, care, după întâlnirea cu Andy Beckett, pare a fi îngrijorat că ar fi contactat boala de la acesta. După refuzarea cazului, Miller își vizitează medicul, care îl liniștește, asigurându-l că boala nu se ia prin simplul contact cu o persoană infectată. După o nouă întâlnire întâmplătoare cu Andy într-o bibliotecă, Joe Miller se răzgândește în privința cazului acestuia, pe care îl primește, în ciuda nesiguranței și preconcepțiilor sale asupra homosexualilor.
După cum spunea și Joe Miller, procesul și, implicit, filmul Philadelphia nu privește doar discriminarea datorată infecției HIV, ci și homosexualității. Din păcate, oricât de civilizate și moderne ar fi SUA, homosexualitatea încă este văzută cu ochi critici și catalogată cu drept anormală și nesănătoasă. În 1993, când a fost lansat filmul, acest subiect era considerat chiar tabu și ținut în spatele ușilor închise, lucru preferat comentariilor răutăcioase și privirilor acide aruncate homosexualilor, în ciuda legilor împotriva discriminării.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Iubirea nu e un târg. Iubirea e o certitudine

De ce nu mai cred în iubire?

Portretul unei inimi realiste