Atunci când dorm, o visez pe ea

Am căutat. Am tot căutat pe cineva ca ea. Mi-am petrecut timpul cu sute de femei și încă o mai fac, nutrind speranța că în vreuna din ele voi regăsi o bucățică din ea, cartea preferată a ei, piesa ei preferată, vinul, culoarea ei, parfumul pielii ei… Toate erau la fel, dar niciuna ca ea. Nu m-am putut atașa de niciuna, oricât de mult mi-aș fi dorit. Făceam dragoste cu ele și nici măcar nu găseam puterea să rămân până dimineața, simțeam că dacă făceam asta, i-aș fi trădat amintirea. Făceam dragoste cu ele și, culcându-mă în patul meu, o visam pe ea.

N-am putut niciodată să vorbesc cu vreuna cum o făceam cu ea, n-am găsit niciodată un subiect comun sau o femeie suficient de interesantă de a cărei părere să îmi pese. Parcă toate mi se păreau insipide, deși aveam părerea asta din simplul motiv că le comparam mereu cu ea. Și știam că sunt un prost, doar știam din start că nu era niciuna ca ea. Dar nu puteam, nu puteam să îi dau amintirea la o parte din memorie. Glasul ei blajin îmi urla în conștiință veșnic, îmi spunea să caut pe cineva, dar când o făceam, mii de amintiri cu ea îmi răvășeau gândurile și puteam să jur că îi simțeam aroma plutind în aer. și mă pierdeam.

Nu am povestit asta nimănui. Nu am simțit niciodată că mă vă putea înțelege cineva. Nici nu cred că o va face cineva vreodată, fiindcă nici eu însumi nu mă înțeleg. Ieri iubeam, ieri zâmbeam, ieri eram fericit. Azi respir, dar sunt mort pe dinăuntru. Azi nici aerul nu îmi ajunge dacă nu e ea să mă învețe să zbor și par puternic, dar simt cum sufletul îmi putrezește, la fel cum fac toate florile pe care i le aduc, în fiecare zi ce trece. Am ajuns să fiu gelos pe ploaia care cade și ajunge în șuvoaie la ea. Ploaia o vede, ploaia o mai atinge, iar ea… ea simte ploaia. Eu ating doar pământul acesta nenorocit și simt iar cum se sfârșește tot aerul din jur, iar lumea mea devine neagră precum nopțile în care o visez pe ea.

Sursă foto: Pinterest