Fobii

Suntem oameni. Parcă avem teama în sânge. Ne temem. Ne temem de superiori, de profesori sau șefi. Ne temem să ne spunem părerea, ne temem să avem păreri. Ne temem să spunem ceea ce gândim. Ne temem de ceea ce ar putea gândi alții despre noi. Ne temem de ceea ce am putea gândi noi înșine de noi. Ne temem să ne exprimăm dorințele. Ne temem să cerem ceea ce vrem și ceea ce merităm. Ne temem să luptăm pentru noi și pentru visele noastre.

Ne temem să spunem lucrurilor pe nume, pentru că uneori pare mai simplu să lăsăm totul la voia întâmplării. Ne temem să ne facem ordine în viață pentru că am putea pierde monotonia asta atât de comod instalată în cotidian. Ne temem să le spunem oamenilor ceea ce simțim, iar uneori e prea târziu. Ne temem că nu am spus ce trebuia când trebuia și cât trebuia. Ne temem să nu avem regrete și apoi regretăm că mereu ne temem.

Ne temem de implicații, responsabilități și compromisuri. Ne temem să ne asumăm propriile fapte și vorbe. Ne temem de adevăr și de minciună, în sensul că ne temem să spunem adevărul, dar ne temem și că suntem mințiți. Ne temem de realitate. Ne temem de uși închise, de refuzuri, de reproșuri și respingeri. Ne temem de răni, de sânge și durere. Ne temem de fantome și spirite rătăcite, dar vorbim cu ele în fiecare zi. Ne temem de insomnii, de vise prea profunde, de coșmaruri prea probabile. Ne temem de tunete, ne temem de ploi. Ne temem de furtuni, ale naturii sau ale umanității.

Ne temem de războaie și teroriști. Ne temem de bombe și gloanțe. Ne temem de dezastrele naturale, de cutremure și inundații. Ne temem de cataclisme și de încălzirea globală. Ne temem de Dumnezeu și de moarte. Și, din păcate, am ajuns să ne temem unii de alții. Frica de aproapele nostru. Frica de cel de lângă noi. Avem fobii. Fobie de ei. Fobie de noi. Fobie de timp. Fobie de viață. Apoi uităm să trăim.

Autor: S.A.

Sursă foto: Pinterest