Și dacă mâine va veni

Cer multe. Ştiu. Ştiu că pare aproape imposibil să îndeplineşti totul, dar dacă m-ai iubi cu adevărat, ţi-ai da seama că totul se rezumă de fapt la asta. La iubire. Sinceră şi necondiţionată. La încredere. Nu oarbă, ci o încredere cu o bază bine solidificată. La devotament. Nu unul obsesiv şi acaparant, doar nu suntem două proprietăţi. Nu cer maşini şi cadouri. Cer o viaţă normală, cu plimbări şi ieşiri, cu un pat şi un acoperiş al nostru deasupra capului. Nu cer 4 etaje la casă, nici piscină de zece metri diagonala. Nu cer asta de la tine, nu cer să vii cu toate astea la pachet, iar eu să vin…goală. Să-mi ofer eventual corpul în schimbul unui pahar de şampanie spumoasă şi a unui parfum scump. Mă aştept să avem amândoi ceva de la care să pornim la drum. Să fim ca doi călători, doi călători ce fiecare îşi poartă propriul rucsac în spate. Tu nu îi cari pe amândoi şi nici eu nu fac asta. Vreau să aducem amândoi cărămizi, nu doar să mă uit la tine cum asudezi cărându-le şi să îţ

Mă gândesc la tine mai mult decât ar trebui. Asta îmi spun în fiecare zi şi totuşi nu mi te pot scoate din minte. Nu îmi doresc nimic altceva în fiecare zi decât să te văd. Să te văd fericit, chiar dacă eşti fericit cu ea. Şi mi-aş dori ca ea să îţi frângă inima, să te rănească în orice fel ca să îţi pot demonstra că eu te pot trata mai frumos. Ştiu, sună egoist, dar dacă nu este putin egoistă, atunci nu este dragoste. Îmi place atât de mult să te privesc şi simt cum îmi înfloresc bujori în obraji atunci când ni se încrucişează privirile. Mă simţi şi mă priveşti ca şi cum aş face ceva ilegal. E aproape ilegal şi imoral să te plac atât de tare şi să nu pot face nimic în privinţa asta. Parcă ea a aruncat o vrajă asupra ta, iar tu nu mai vezi şi nu mai vrei nimic altceva din jurul tău. Parcă tu ai aruncat o vrajă asupra mea, iar eu nu mai văd şi nu mai vreau nimic altceva din jurul meu. Şi nu am niciun drept să îţi cer nimic, dar mi-aş dori măcar să te uit dacă tot nu te pot avea,

Nu plănuiam să scriu cele ce urmează din simplul motiv că nu îmi place să vorbesc despre mine sau despre viaţa mea. Ştiu că am început un serial în cuvinte despre cum îmi petrec eu viaţa, dar am omis o mulţime de lucruri, fiindcă serialul în cuvinte este despre viaţa unei fete de 20 de ani, oricine ar fi aceasta, poate fi vecina de la 3, colega mea de la facultate sau prietena mea cea mai bună. Am avut grijă ca în fiecare episod să spun suficient cât să fie interesantă povestea mea, fără să depăşesc anumite limite ale propriei intimităţi. Oamenii nu mă cunosc, nici cei care admit sus şi tare că mă cunosc, nici cei care îşi permit să mă judece pe motiv că mă cunosc. Mama mea are o vorbă: Atunci când vei trece exact prin ceea ce am trecut eu şi vei trăi exact cum am trăit eu, iar tu te vei fi descurcat mai bine, atunci vei avea dreptul să mă judeci. Dar asta este teoretic doar, pentru că am auzit si am citit multe despre mine de-a lungul timpului. Mai bune, mai rele. Mi-aş dori ca

Cât mi-aş dori să uiţi de ei, de ceea ce cred şi ce spun ei, să mă priveşti pe mine şi să vezi ceea ce sunt. Cât mi-aş dori sa îmi spui că nu vrei să mă schimb, că mă vrei exact aşa cum sunt. Nu îmi spune că sunt perfectă, nu vreau asta. Nu sunt şi nici nu vreau să fiu perfectă. Lumina e uşor de iubit. Eu ţi-am arătat întunericul meu, ţi-am arătat stelele din inima mea cum pâlpâie uşor. Te-am lăsat să mă deschizi şi am uitat cheia la tine. Iar tu ai pierdut-o, ai uitat să mă închizi la loc şi tot ce a fost în mine s-a topit încet. Nu mai ţipa, te rog. Aud încă bine. Totuşi, în seara asta nu vreau să mă cert. În seara asta vreau să îmi umplu cada cu spumă, să îmi pun lumânări parfumate în baie şi petale de trandafiri în cadă. Vreau să beau un pahar de vin şi să uit de ce este în afara băii mele. Chiar dacă asta te include şi pe tine. În seara asta nu îmi pasă de tine, pentru că ţie nu îţi pasă de mine în nicio zi. În seara asta nu mai vreau să te ascult, nu mai vreau nici măcar

Mă disperi. Zău că da. Tu chiar crezi că poţi pleca oricând ai chef, iar eu te voi primi cu braţele deschise înapoi? Nu, băiete, lucrurile nu merg aşa cu mine. Te-oi fi iubind eu, dar nu suficient cât să mă las călcată în picioare. Inima îmi valorează prea mult ca să te las pe tine să îţi ştergi pantofii la intrare. Şi să ştii că nu îţi voi permite niciodată acest lucru. Vrei să pleci? Iată uşa, dragule! Doar nu te-oi tine cu forţa, legat de mine ca scaiul. Iar scaiul e cea mai nedorită buruiană. Buruiană. Adică ceva ce nu aparţine locului şi răsare din neant. Buruiana poate fi smulsă oricând. La fel ca bandajul. La fel ca ceara. La fel ca tine. Pot să te smulg oricând de pe inima mea. Mă va durea, recunosc, toate dor. Dar îmi voi spune că nu a fost să fie, poate voi vărsa lacrimi, doar mereu plâng ca o proastă, apoi îmi va părea rău că am plâns şi voi începe să plâng şi mai tare pentru că am plâns ca o proastă. Ai înţeles tot, nu-i aşa? Lasă, nu-i bai, uneori nici eu nu mă în

Nu-mi place bârfa. Cine mă cunoaşte, ştie foarte bine asta. Bine, se mai întâmplă să mai scap şi eu cât o părere, dar in general nu îmi place nici măcar să ascult bârfă, d-apoi să o întreţin. Să priveşti un om pe care nu îl cunoşti şi totuşi să îi găseşti o mie de defecte… nu suport. Poate pentru că genul ăsta de bârfă mă face să mă gândesc la câte lucruri s-ar putea spune despre mine, la ce impresie dau eu când trec pe stradă. Nu îmi place să aud comentarii despre cum se îmbracă cineva sau despre silueta pe care o are. De ce să mă intereseze lucrurile astea mărunte, când poate persoana respectivă e un om extraordinar, o mamă exemplară sau un tată perfect, un coleg săritor, o soră iubitoare şi un suflet bun? De ce să mă intereseze un corp pe care îl primim doar pentru a avea o casă cu care să ne cărăm zilnic sufletul? De ce să mă intereseze hainele pe care le are o persoană în dulap sau stilul de a se îmbrăca? De ce să judec modul de exprimare al unei persoane? Pentru că hainele