Scoica în care se aude marea
Și ce ar trebui să zic? Că sunt fericită pentru tine? Că mă bucur? Că îți urez tot binele din lume? Doamne, ce ipocrită aș fi! Îmi spun toți că ar trebui să las totul în urmă și să iert. Îmi spun că trebuie să admit că a fost și vina mea pentru că niciodată nu e doar vina unuia. Îmi spun să îmi văd de viața mea pentru că e oricum prea târziu. E prea târziu pentru multe, e drept. Aș fi vrut să spun că te-am lăsat să pleci. Aș fi vrut să spun că mi-a fost ușor și sunt okay. Aș fi vrut să spun că nu ai însemnat nimic și că tot ce a fost nu a însemnat nimic. Aș fi vrut să fiu eu cea care pleacă. Demnă și cu capul sus, cu rochia fluturând în urmă și cu parfumul încă umed pe pielea-mi rece. Aș fi vrut să nu îmi pese. Aș fi vrut să nu îmi mai fac griji și după ce ai plecat dacă ești bine, dacă ai mâncat... Aș fi vrut să fiu mai egoistă. Aș fi vrut să mă gândesc mai mult la mine și la viața mea, la ce era mai bine pentru mine. Și adevărul e că tu nu erai bun pentru mine. Nici suficient, nici
