Către mama fostului meu

Doamnă, să știți că eu astăzi am plecat. Am plecat cu ochelari de soare și cu capul plecat, de rușine că am mai stat. După prima palmă, eu am mai stat. Am crezut că a fost o greșeală, că era nervos, că n-a vrut și îi pare rău. Cel puțin așa îmi zicea el, în timp ce stăteam ghemuită pe covor, părul îmi acoperea obrazul ce-mi ardea, iar tremuratul nu mai contenea.

Nici măcar n-am plâns. Nici prima, nici a doua oară, nici ultima oară. N-am plâns nici la prima palmă, nici la primul pumn, nici măcar când am crezut că îmi număr ultimele respirații. N-am plâns nici când m-am ridicat de pe podea pe jumătate moartă și am zărit în oglindă ce a mai rămas din mine. N-am plâns nici când am realizat că nu mai sunt nici jumătate din femeia care eram înainte. N-am plâns nici când am realizat că era târziu, că soarele meu apusese de mult. N-am plâns nici când am realizat că îmi e frică de el.

Îmi este frică de fiul tău, doamnă. Nu știu dacă e vina ta, poate l-ai învățat mai bine de atât. Poate nu voiai să auzi de la o femeie că se teme de fiul tău. Poate nu voiai să auzi de la o femeie că fiul tău e un monstru cu măști frumoase. Poate nu voiai să auzi de la o femeie că fiul tău a uitat că are o mamă, tot femeie și ea.

N-am plâns atunci. Dar astăzi plâng. Astăzi, când îmi strâng lucrurile ca și cum aș mai avea nevoie de ele, când îi las cioburile sufletului meu ca să se taie în ele, astăzi, când plec  ca să nu mai am ce aduna de pe jos, când mă privesc în oglindă și nu mai recunosc ce a rămas, pentru că totul este negru…astăzi plâng. Astăzi plâng când îmi ascund rănile vizibile cu niște ochelari de soare, iar pe cele invizibile le aștern pe hârtia asta. Astăzi, când scriu aceste rânduri și, deși știu că e târziu, încă mai sper că am timp. Astăzi, când aș fi vrut să îți scriu despre cu totul altceva, plâng, pentru că știu că îți voi frânge inima de mamă.

Doamnă, poate n-am fost perfectă. Poate nu l-am făcut fericit, poate nu am fost ce își dorea. Poate am fost o proastă crezând că scopul meu în viață este să îți fac fiul fericit, chiar cu prețul fericirii mele. Dar sunt un om bun. Sunt și eu copilul cuiva, sunt sora cuiva, sunt prietena cuiva. Iar fiul tău m-a distrus. Fizic, psihic și emoțional. Fiul tău e un monstru și nu te doare pe tine cât mă doare pe mine să admit asta. Fiul tău nu m-a iubit pe mine, nu te-a iubit nici pe tine, nu se iubește nici pe el. Fiul tău nu iubește pe nimeni pentru că nu este capabil să o facă.

Doamnă, să știi că eu l-am iertat. L-am iertat de prima oară. L-am iertat pentru că vreau să îi las păcatele îmbibate în covorul acela pătat de durerea mea. L-am iertat pentru că nu mai vreau nimic de la el, nici măcar regretele. L-am iertat pentru că știu că, mai târziu, nu se va ierta el însuși, iar asta îl va durea mai tare.

Autor: S.A.

Sursă foto: Pinterest