Și dacă mâine va veni

Îmi pare rău pentru fata care eram acum câțiva ani. Îmi pare rău că am avut atât de puțină încredere în mine și am cerut iubire. Iubirea nu se cere. Iubirea se dă și atât. Îmi pare rău pentru fata care și-a pus la îndoială respectul de sine crezând că dacă nu primește iubire de la un băiat, înseamnă că nu merită iubirea nimănui. Îmi pare rău pentru fata care se întreba de ce nu este suficient de bună. Îmi pare rău pentru fata care și-a dat seama că oricât ar da, nu va fi niciodată îndeajuns. Îmi pare rău pentru fata care a crezut că merită atât de puțin și care s-a mulțumit cu atât. Îmi pare rău pentru fata care nu mai are așteptări. De la viață, de la bărbați, de la nimeni. Îmi pare rău pentru fata care a crezut și nu mai crede. Îmi pare rău pentru fata care și-a pierdut încrederea în sine. Îmi pare rău pentru fata care nu crede când i se spune că este frumoasă. Îmi pare rău pentru fata căreia i s-a spus că nu are nimic special și ea chiar a crezut-o. Îmi pare rău pentru fa

Probabil tu crezi că e bine ce ai făcut. Probabil crezi că nu ai nicio vină și ceea ce s-a întâmplat este perfect normal. Probabil crezi că așa este viața și nu ai fi putut schimba nimic. Probabil crezi că nu ești responsabil pentru ce ai lăsat în urmă. Probabil crezi că ești îndreptățit să faci ce vrei din sufletul unei fete și să nu îți asumi niciodată vina. Probabil crezi că poți face asta de nenumărate ori fără să privești vreodată consecințele în față, pentru că fiecare dă cât poate și nu contează ce rămâne în urmă. Nu pentru tine. Pentru că tu ești băiat. Tu crezi că meriți toate astea. Meriți să ai toate fetele la picioare, meriți să le tratezi cum vrei. Meriți pentru că așa te-a învățat mama ta, uitând că și ea este femeie sau tatăl tău, uitând că și mama lui este femeie sau că fiica lui ar putea fi tratată la fel. Tu crezi că meriți să te simți bine pentru o perioadă. Tu crezi că meriți să iei ce vrei și să lași ce nu îți mai place în urmă. Tu crezi că ți se cuvine tot

Vorbea cu toat ă lumea. Gusta mereu aroma din paharul ei și zâmbea. Vorbea despre alții, mereu despre alții și niciodată despre ea. Vorbea despre nimicuri, când în mintea ei erau constelații și meteoriți. Vorbea despre lumea noastră, când ea venea de pe un cu totul alt tărâm. Iar când oamenii din jurul ei se îndepărta, își cobora ochii spre podea și înghițea în sec. Avea cei mai triști ochi din lume și parcă Universul plutea în jurul lor. Ochii îi erau ușor umezi permanent și când mă privea, tot pământul era al meu. Avea praf de stele în păr și aur în cuvinte. Avea zâmbetul sfios și privirea tristă. Aș fi vrut să zic că era o femeie bună, că era pâinea lui Dumnezeu sau nectarul zeilor Olimpului. Dar ea era vinul lui Lucifer, tot mai amar pe măsură ce îl bei, tot mai dulce pe măsură ce îl îndepărtezi. Era ca un magnet al oamenilor, cu o tandrețe rece și o privire euristică. Toți vorbeau cu ea, dar nimeni nu o cunoștea. Toți îi zâmbeau, dar nimeni nu o înțelegea. Toți dansau c

Draga mea… Da, tu, cea care suferi după el. Da, tu, cea care plânge că nu mai este lângă tine, cea care plânge că el a plecat. Da, tu, cea care ai iertat tot, faptul că nu te sună cu orele, că nu îți spune unde este, că îți spune că te iubește, dar e cu altcineva. Da, tu, cea care te minți că totul este în regulă pentru că tu ai cunoscut doar normalul acesta. Ți-a zis cineva vreodată că meriți mai mult de atât? Ți-a zis vreodată cineva că nu trebuie să te mulțumești cu puțin? Ți-a zis cineva că nu ar trebui să dai niciodată tot, mai ales când nu primești nimic înapoi? Ți-a zis cineva cât de deșteaptă, puternică și frumoasă ești? Chiar în ordinea asta… Ți-a zis vreodată cineva că modul în care ești tratată nu definește modul în care meriți să fii tratată? Doamne, n-aș mai suferi nici nebună după un bărbat. Suferi până îți dai seama că dai prea mult și la următorul nu mai dai aproape nimic. Da, bărbatul te schimbă și, din păcate, de cele mai multe ori, în rău. Bărbații mi-au

Nu știam unde eram. Era întuneric și un fum înecăcios îmi inunda plămânii. Am simțit cum mă prăbușesc   pe ceva tare și destul de rece și lipicios. Părea a fi podeaua, dar n-am găsit puterea de a mă ridica de acolo. Mi-am amintit cât de ușor i-a fost să plece. Mi-am amintit cât de ușor m-a lăsat singură, într-o casă pustie și rece. Mi-am amintit cât de ușor am trecut de la dragoste la nimic. Pentru că nu îl uram. Dar faptul că nu mai simțeam nimic pentru el era mai dureros decât ura pe care merita să o simt. Nici răzbunare nu voiam, nu mai voiam nimic de la el. Voiam de la mine, voiam să găsesc undeva puterea de a mă ridica de pe podeaua aia și să simt ceva. Voiam să plâng, voiam să râd isteric. Voiam să mă simt îngrozitor sau să mă simt bine. Dar eu nu simțeam nimic, doar un fum gros înecându-mi plămânii și o greutate în stomacul gol. Pe măsură ce treceau clipele, am realizat că nici fumul nu exista, nici greutatea din stomacul meu. Simțeam ceva, asta era tot. Nu mai eram a