Și dacă mâine va veni

M-am ridicat de la masă, cu gândul să plec, dar el m-a prins de mână…și m-a rugat să stau pentru că nimic din toate astea nu era simplu nici pentru el. L-aș fi mințit că nu îmi pasă, l-aș fi mințit că nu îl mai vreau, l-aș fi mințit că nu mai simt nimic. Dar pe mine nu mă puteam minți. Așa că m-am așezat la loc. - Uite ce e… O parte din mine a rămas acolo și n-am fost niciodată completă de când m-am mutat aici. Așa că nu mă minți. Nu îmi spune lucruri pe care nici tu nu le crezi. Nu îmi spune cuvinte goale doar ca să ai ce regreta mai târziu și eu de ce plânge, înțelegi? Pentru că dacă descopăr că te joci, voi schimba eu regulile și nu va fi frumos deloc. Par simplă și cuminte și la locul meu. Dar nu vrei să descoperi partea mea întunecată. Așa că nu mă minți. - Nu te mint. Și aș vrea să cunosc toate părțile tale. Plus că ți-am adus-o pe cea lăsată departe, la 500 de kilometri. Da, poate am fost un prost că am tăcut în tot timpul acesta și orb că nu am văzut ceea ce era în

Într-o zi, l-am văzut. L-am văzut cât se poate de real, pe cel mai aglomerat bulevard al orașului. Eu eram plecată de câțiva ani deja și, deși veneam o singură dată pe an acasă, făceam tot posibilul să nu îi întâlnesc, atât pe el, cât și pe prietena mea. Eram mereu ocupată. Iar în ziua aceea l-am văzut, iar inima mea a uitat să mai bată pentru o secundă. Era la câțiva metri de mine, dar, cu toate astea, am avut stăpânirea de sine necesară să îmi întorc capul. Am sperat că nu m-a văzut, dar ce bine suna numele meu strigat de gura lui! Venise singur și m-a invitat la o cafea. La început i-am zis că nu vreau, că am cursuri și cumpărături de făcut apoi, dar a insistat, iar eu am acceptat, pe de-o parte, de dragul vremurilor bune, pe de alta, pentru că toate amintirile cu el stăteau oglindite în ochii ăia ciocolatii ai lui. Ne-am așezat la masă și, în timp ce așteptam să vină cafeaua, l-am întrebat direct: - Ok, pot să știu de ce ai venit? - Pot să știu de ce trebuie să am

Îl știam de ani de zile. La cât eram de tineri, pot spune că îl cunoșteam de o viață. Eram niște puști când prietena mea cea mai bună mi l-a prezentat drept noul ei vecin. Păreau să petreacă foarte mult timp împreună și țin minte și acum cum mi-a povestit ea despre primul lor sărut la 16 ani. Uneori mă întrebam de ce a durat atât de mult să își dea seama că până la urmă vor ajunge împreună. Mă bucuram pentru ei, de ce să mint, dar parcă ceva din mine mă oprea să fiu fericită până la capăt, ca și cum, pentru mine, ceva ar fi fost în neregulă. Ca și cum nu era ceea ce mi-aș fi dorit cu adevărat… Anii au trecut. Îi vedeam împreună peste tot, la școală, la terase, la petreceri, ba chiar când o invitam pe prietena mea la mine peste noapte, uneori îl aducea și pe el. Iar în mine se dădea o bătălie. Nu știam dacă mă durea mai tare ideea de a-i vedea împreună sau faptul că gândeam așa despre iubitul prietenei mele. Râdeam împreună, vorbeam o mie de chestii, împărtășeam păreri, idei, muz

Două săptămâni nu l-am mai văzut, asta până într-o noapte când l-am zărit la o masă cu un pahar de tărie în față. Nu știu când ajunsese, dar era acolo. La început, printre fumul de țigară, muzica asurzitoare amestecată cu zgomotele de satisfacție ale privitorilor, am crezut că este o iluzie și că atunci când mă voi întoarce cu spatele, va dispărea. Nu știu ce era cu el, nu îi știam nici măcar numele, nici trăsăturile parcă nu avusesem timp să i le analizez prea amănunțit. Poate îl confundam. Poate nu era el, străinul de acum câteva zile. Dar dacă nu era el, de ce eram atât de interesată de el? De ce eram atât de curioasă cine e și ce vrea? Dacă nu eram el, de ce mi-a luat inima la galop când l-am văzut? Când am urcat pe scena special amenajată, toată lumea a început să vocifereze, să aprobe admirativ. Mie? Mie îmi era greață, ca în fiecare noapte. Închideam ochii și îmi repetam pe tot parcursul melodiei că fac asta pentru copilul meu, pentru ca el să fie fericit și pentru ca

Lucram la clubul din cartier, eram în tura de noapte și eram obosită după ce toată ziua alergasem ca să îmi rezolv problemele. Nu îmi plăcea jobul, dar când ești tânără, destul de frumușică, fără prea multe oportunități, cu un copil și fără soț…nu ai prea multe opțiuni. Da, aveam multe probleme și, până la urmă, lipsa acestei slujbe le-ar fi amplificat, așa că, pe de-o parte, eram recunoscătoare, pe de alta, abia așteptam să ajung acasă. O perioadă bună am fost chelneriță. Mă ofeream să lucrez și câte două ture pe zi ca să îmi acopăr cheltuielile, mai ales că un copil mic îmi schimba total situația financiară. Brusc am ajuns să cumpăr pamperși în loc de lenjerie cu dantelă, lapte praf în loc de vin, pudră de bebeluși în loc de cosmetice, salopete în loc de rochii. Eram tânără și cândva aveam un iubit, dar mi-am dat destul de repede seama că responsabilitatea unui bărbat se termină atunci când apare o sarcină neprogramată și, aparent, nedorită. El m-a pus să aleg. Eu n-am avut ce