Și dacă mâine va veni

Când mă gândesc că la început nici nu te suportam măcar! Când mă gândesc câte lucruri nu îmi plăceau la tine și câte lucruri eram convinsă că nu le vei schimba niciodată! Când mă gândesc câte prostii am spus și de câte altele eram nesigură… Dar a fost la un moment dat o clipă, o clipă cât o bătaie de inimă, o clipă când ni s-au întâlnit privirile, o clipă în care te-am văzut cu adevărat și am scăpat fără să vreau o respirație bruscă. A fost clipa aceea când n-am mai știut nimic de mine, când totul din jurul meu s-a metamorfozat și parcă nimic nu a mai existat. A fost clipa aceea când nu a mai contat nimic din ceea ce nu suportam la tine. A fost clipa când nu mi-a mai păsat de nimic. Și parcă am zâmbit amândoi în același timp, ca și cum ne-ar fi străfulgerat pe amândoi aceleași gânduri, aceleași emoții și aceiași fiori. Parcă se oprise pământul pentru noi și timpul ne-a trimis înapoi, cu ani în urmă, când nu ne cunoșteam, când nu știam nimic unul de celălalt, când nu aveam prejud

Nu ne mai iubeam. Nu ne mai iubeam de mult, dar când suntem doi, e mai greu să faci diferența dintre dragoste și nevoie. Dar la un moment dat, parcă nici nevoie nu mai aveam unul de altul. Nu știu cine a început, nu știu de la cine a pornit, știu doar că amândoi am dat drumul bulgărelui la vale și s-a dus totul dracu. Când am plecat, mi-ai zis că încă mă iubești și m-ai vrea înapoi, dar nici tu nu mai știi ce vrei. Aș zice că regret. Aș zice că aș face orice să pot da timpul înapoi. Aș zice…dar aș minți. Nici nu te mai iubesc, nici nu te regret. Acum ești cu ea. Nu știu dacă o iubești și nici nu contează. Nu știu dacă o iubești, dar sper că o respecți. Nu știu dacă o iubești, dar sper că îți pasă de ea. Ai grijă de ea. Ia-o de la femeia care te-a iubit și de care ai uitat să ai grijă. Fă-mă să cred că nu te-am iubit degeaba. Fă-mă să cred că nu te-am iubit prostește și ai grijă de ea. Măcar atât. N-am fost nici eu perfectă, nici n-am pretins a fi. Dar între noi a fost o pa

Știu că nu te așteptai să îți scriu tocmai acum, după atât de multă vreme. Acum că scriu cuvintele astea, mă întreb și eu de ce o fac, totuși? Poate pentru că abia acum sunt bine și abia acum sunt împăcată cu mine însămi. Poate pentru că abia acum am realizat că te-am iertat de mult, dar orgoliul nu m-a lăsat să admit asta. Știu că știi de el. Știi că există în viața mea și că îmi e vital. Vital, dar parcă mai puțin vital decât îmi erau tu. Și nu pentru că îl iubesc mai puțin, ci pentru că am învățat să mai păstrez ceva și pentru mine, am învățat să iubesc și să mă iubesc. Amândoi m-ați învățat asta, doar că în moduri diferite. Tu brutal, el duios, cum au fost și relația mea cu fiecare dintre voi. Și nu îmi place să compar. Nu vreau să compar. Nici relațiile, nici bărbații. Doar că acum, că il iubesc pe el, realizez că ceea ce am simțit pentru tine nu a fost iubire. A fost pasiune. A fost un foc lăuntric ce mi-a ars plăcut inima la început, doar ca să termine carbonizând-o vio

Te-am păstrat pentru mine. Te-am luat și te-am pus într-o cutiuță a inimii mele și te-am pitit bine acolo. Te-am conservat frumos și te-am păstrat mereu proaspăt pentru mine. Te-am ținut ascuns de restul lumii. Nu pentru că mi-ar fi fost rușine, ci pentru că am învățat că cele mai frumoase și cele mai urâte lucruri din viață trebuie păstrate doar pentru mine. Și încă nu m-am hotărât în ce categorie te încadrezi tu. Probabil în amândouă. Dar asta nu mă mai sperie de mult. Dar pe tine? Te sperie asta? Te sperie ce avem? Te sperie forța asta ciclonică ce ne aduce mereu unul în fața celuilalt? Te sperie faptul că suntem atât de nebuni unul după altul încât ne-am legat amândoi într-o singură cămașă de forță? Te sperie că nu o să ne ajungă timpul să facem tot ce ne dorim? Te sperie ceea ce ni se întâmplă pentru că nu știi ce să faci? Te sperie pentru că nu știi dacă să te bucuri sau să urli? Agonie sau extaz? Amândouă? Fuziunea a două respirații obsesive, agitate ca două mări învolbur

Ești oarbă. Ești oarbă de tot ce este el în realitate. Ești oarbă de tot ceea ce face. Ești oarbă de tot ceea ce îți face. Ești oarbă și îți spui că va trece totul, că așa e el, că se va schimba, că o va face pentru tine. Ești oarbă și nu vezi că el nu face nimic pentru tine. Ești oarbă când nu vezi că fiecare pas al lui e un pas făcut doar pentru el însuși. Ești oarbă când te minți că mai contezi și tu. Contezi. Dar nu pentru el. Ești oarbă când îl vezi că pleacă și îți spui că tot la tine se întoarce. Ești oarbă când  se întoarce în patul tău și apasă salteaua cu o greutate atât de familară, iar tu ești fericită că măcar a făcut-o. Ești oarbă când crezi că dacă se întoarce, înseamnă că te iubește. El nu te iubește, iar tu ești o fraieră. Și ești oarbă. Ești oarbă când îți spui că totul e ok, că totul e normal. Cu toate astea, pentru tine e normal și nu te întrebi dacă este ceva în neregulă pentru că tu doar așa ai cunoscut dragostea și relațiile. Pentru tine, asta e dragos