Și dacă mâine va veni

Dacă mi-ar cere cineva vreodată un sfat despre viață, un lucru important pe care l-am învățat din experiență sau din alte împrejurări, acela ar fi să nu am încredere în nimeni. Am învățat de la viață că, oricât de cumsecade și de amabil și de bun prieten ar părea un om, nu trebuie să treacă ușor testul încrederii. Am învățat că lucrurile bune trebuie păstrate pentru tine, că amintirile tale cele mai frumoase nu trebuie împărtășite cu nimeni care nu a luat parte la ele. Am învățat că nici grijile tale nu trebuie să se vadă în ochii tăi, problemele tale nu trebuie să depășească sfera lumii tale. Iar uneori trebuie să fii propria ta lume. Tu și atât. De ce toate astea? Pentru că oamenii sunt răi, invidia clocotește în noi. Da, pe mine nu mă exclud, nu sunt perfectă, sunt doar un om, la urma urmei. Primul sentiment care răsare în sufletele noastre atunci când vedem că cineva are ceva ce noi nu avem e de invidie. Și da, da, puteți nega cât vreți, dar știți în adâncul vostru că am dre

Ești aici, la fel ca întotdeauna. Nu știu cum faci, dar mereu ești aici când am nevoie de tine. Aș spune că sunt sătulă, dar nu sunt sătulă de tine, sunt sătulă de prietenul din tine. E ca și cum aș avea doar o felie din tortul meu preferat, iar eu îl vreau pe tot. Am doar o parte din tine, prietenia ta, iar eu te vreau pe tot. Te vreau măcar pentru o noapte, măcar câteva ore să uit că suntem prieteni. Că eram prieteni. Pentru că știm amândoi că după orele astea, vom fi doar doi străini.  Vreau să mă privești ca pe o femeie. Vreau sa uiți că am râs și am ascultat muzică împreună, vreau sa uiți că ți-am povestit de bărbați ce îmi plăceau, când voiam doar sa ascund cât te iubeam si te voiam pe tine. Voi uita si eu de toate femeile cu care te-am văzut dansând și pe care sunt sigură că le-ai avut si în pat. Voi uita ca n-am știut niciodată ce simți pentru mine. Astăzi vreau sa ne aruncăm din nou privirile acelea galeșe pe care ni le dădeam fără să realizăm cât de reale erau. Ast

Am căutat. Am tot căutat pe cineva ca ea. Mi-am petrecut timpul cu sute de femei și încă o mai fac, nutrind speranța că în vreuna din ele voi regăsi o bucățică din ea, cartea preferată a ei, piesa ei preferată, vinul, culoarea ei, parfumul pielii ei… Toate erau la fel, dar niciuna ca ea. Nu m-am putut atașa de niciuna, oricât de mult mi-aș fi dorit. Făceam dragoste cu ele și nici măcar nu găseam puterea să rămân până dimineața, simțeam că dacă făceam asta, i-aș fi trădat amintirea. Făceam dragoste cu ele și, culcându-mă în patul meu, o visam pe ea. N-am putut niciodată să vorbesc cu vreuna cum o făceam cu ea, n-am găsit niciodată un subiect comun sau o femeie suficient de interesantă de a cărei părere să îmi pese. Parcă toate mi se păreau insipide, deși aveam părerea asta din simplul motiv că le comparam mereu cu ea. Și știam că sunt un prost, doar știam din start că nu era niciuna ca ea. Dar nu puteam, nu puteam să îi dau amintirea la o parte din memorie. Glasul ei blajin îmi u

Nu am mai postat de mult un articol în rubrica „Filmul de la doișpe noaptea” și m-am gândit să profit de un proiect pe care l-am făcut pentru facultate și să vă recomand un film bun pentru orice gust, dar mai ales pentru cei care sunt niște justițiari incurabili. Am avut de pregătit pentru facultate un proiect despre infectia cu HIV reflectată în cinematografie, mai precis modul în care bolnavii sunt respinși de către societate. Am două filme pregătite pentru voi, dar azi vă voi povesti despre „Philadelphia”, un film pe care dacă nu l-ați văzut, vă recomand să o faceți! Philadelphia este un film dramatic din 1993, regizat de Jonathan Demme. Este unul din primele filme majore produse la Hollywood care a tratat cu seriozitate problema homosexualității și a bolii SIDA în Statele Unite ale Americii, precum și atitudinea refractară a societății față de suferinzi, atitudine ce ajunge până la discriminare. Motivele acestei discriminări sunt în mare parte datorate lipsei de informar

Poate ar trebui să încetezi ceea ce faci… Ce, crezi că nu te văd? Crezi că dacă stai în celălalt colț al camerei, cu zeci de oameni în jurul nostru, nu te văd? Ha, te-aș vedea și printr-un milion, așa cum te-aș și alege dintr-un milion. Tu crezi că te iubesc, dar nu e așa. Oh, dragule, dragostea nici nu există, atunci cum te-aș putea iubi eu? Nu, dar te plac, te plac în felul meu, într-un fel pe care nu l-ai putea înțelege niciodată fiindcă abia mă înțeleg eu. Eu am lumea mea, nu încerca să o schimbi sau să schimbi ceva la mine, pentru că așa cum te plac, la fel de bine te pot și urî. Atracția mea te poate învenina, dar ura mea e fatală. Ura mea ucide. Ura mea e într-o privire, într-o atingere, într-o atingere. Să nu mă crezi niciodată, dragule, să nu crezi în nimic din ființa mea. Fiindcă eu azi sunt aici, mâine încălzesc alte brațe și nu dau explicații nimănui. Pot face dragoste cu tine și să te urăsc în același timp. Știu că mă privești, chiar dacă stau cu spatele. Te