Se poate...

Nu. Nu îl mai privi aşa. Probabil ochii tăi albaştri şi sceptici vor arunca o vrajă asupra lui sau, cine ştie, vor rupe vraja aruncată deja şi îl vor face să dispară. Şi atunci vei fi încă o fată singură pe o bancă din parc. Vei vedea cum soarele dispare şi norii se adună ca să îţi facă ziua mai „bună”. O picătură. Apoi va ploua. Va ploua cu sete. Va ploua cu dor pentru ceva ce nu a fost încă. Va ploua ca să spele amintirea lui din viitor. Va ploua...

Dar nu. Poate dacă te opreşti din privit, o să eviţi toate astea. E lângă tine, îi simţi pielea caldă, lângă a ta, rece şi aparent nepăsătoare. Îi simţi privirea admirativă asupra ta chiar şi atunci cănd tu te uiţi în alta parte. Îi simţi ochii cum strălucesc de fiecare dată când te priveşte de parcă s-ar întreba de unde ai apărut şi unde ai fost până atunci. Dar el nu ştie. Nu ştie că în spatele aparentei tale nepăsări se ascund mii de temeri şi de vise. Nu ştie că în spatele frunţii tale ajung toate stelele care cad. Pentru fiecare din ele este o dorinţă, strălucind una mai tare ca cealaltă. Nu ştie că pentru fiecare privire insistentă a ta există un „Doamne, ce drag îmi eşti!”

Sau poate că ştie. Poate că îi e şi lui teamă să îndrăznească să spere că gândeşti toate astea. Poate că şi el are vise de atins si multe aşteptări. Poate că şi el îşi doreşte să îţi întâlnească privirea si să uite de ce se află acolo. Poate... Iar tu zâmbeşti în timp ce gândeşti toate astea şi simţi cum inima îţi bate din ce în ce mai tare şi cum în stomacul tău iau naştere mii de fluturi, gata să te chinuie în cel mai frumos mod posibil.

Zâmbeşti pentru că începi să îndrăzneşti. Zâmbeşti pentru că incepi să crezi. Se poate. Se poate să mai încerci o dată să iubeşti. Şi, Doamne, ce drag îmi eşti...

 Sursa foto: Pinterest