Și dacă mâine va veni

Hmm... Hai să începem cu întrebarea-clișeu: Cum a fost anul 2015 pentru mine? Pai... Pot spune că a fost plin. Plin de gânduri mai mult sau mai puțin pozitive, plin de întâmplări care mi-au schimbat cursul vieții complet, plin de oameni noi, care nu credeam că măcar există, pe care nu speram că voi ajunge să îi cunosc, plin de speranțe și dezamăgiri, plin de lacrimi, dar tot atât de plin și de zâmbete și râsete sincere. Cu toate astea, a fost un an bun. Am învățat anul acesta. Am căzut de 10 ori, dar m-am ridicat de 11 ori. Mi-am pierdut inima anul ăsta, dar mi-am învățat lecția și încă sunt în proces de recuperare. Ca în convalescență. Ce îmi doresc în 2016? Mai multă răbdare. Mai mult + decât -. Mai multă încredere în forțele proprii, pentru că în oameni...ei bine, în oameni viața m-a învățat să nu am încredere. Mai multă iubire în interiorul meu pentru cei din jur. Mai multă liniște în suflet și cât mai multe articole :) Îmi doresc să mă bucur mai mult de lucrurile pe care le a

Dacă ai avea posibilitatea să schimbi ceva în viața ta, în trecutul tău, ce ai schimba? Mi s-a pus destul de des întrebarea aceasta și, sincer, sunt genul de persoană care nu regretă nimic, pentru că regretele nu ajută la nimic, poate doar ca să îți chinui puțin conștiința și atât. Dar adevărul este că regret multe lucruri pe care le-am făcut, multe vorbe pe care le-am aruncat în față unor oameni care nu meritau asta.  Învăț, însă, că trecutul este o parte din viața mea de care trebuie să scap, să o las cât mai în urmă, pentru ca nimic nu se compară cu ceea ce aduce trecutul odată cu învierea lui. Părerile de rău te fac real, te fac viu, înseamnă că ai scrupule. Dar asta nu înseamnă ca trebuie să faci din ele un stil de viață. Eu am trăit așa și e groaznic. Veșnica întrebare "Cum ar fi fost dacă" te chinuie și nu îți dă pace. De ce îți mai pasă?! Ce mai contează? Alegerea a fost deja făcută și nu mai poți da timpul înapoi. Asta a fost gândirea ta la momentul respectiv și s

Mi-a spus cineva, nu demult, să nu astept nimic niciodată. Să nu astept să apară cineva, să nu aștept să se întâmple ceva în viața mea, pentru că lucrurile vin de la sine, ce e al tău e pus de-o parte. Cu cât aștepți mai mult un lucru să ți se întâmple, cu atât mai mică este probabilitatea să se petreacă.  Eu am așteptat mereu. Ca atunci când aștepți să se petreacă un miracol, m-am rugat pentru o schimbare, o schimbare care nu a venit niciodată. Atunci am încetat să mă mai rog. De ce? Pentru că lucrurile nu vor sta altfel niciodată, dacă nu mă schimb eu întâi. Odată ce voi vedea lucrurile din altă perspectivă, inclusiv pe mine însămi, voi realiza că totul s-a schimbat.  Nu știu de ce niciodată nu îmi învăț lecțiile. Mereu se întâmplă câte ceva și îmi spun că nu voi mai proceda niciodată așa. Deși îmi spun singură să nu o fac, mereu mă atașez de persoane, de cele mai multe ori, de persoanele cele mai nepotrivite. Mă atașez și realizez asta abia când e prea târziu. Realizez că am

Își mângâia burtica rotunjoară deja. Era una din acele nopți senine, înstelate, dar singuratice. Casa părea prea mare pentru un singur suflet și liniștea îi urla în urechi. El era plecat, ca în fiecare seară ce devenea noapte încetul cu încetul, iar ea încetase de mult să mai întrebe unde, când și de ce. Nu avea rost sau pur și simplu nu îi mai păsa nici ei. Era doar ea și copilașul ei. Nu conta cine-i era tată, era doar al ei și atât, singura consolare în atâta deznădejde și dezamăgire. Își strânse genunchii la piept și închise ochii. A trezit-o o durere insuportabilă în pântece. Nu știa cât era ceasul, iar patul era la fel de gol și rece cum îl lăsase când întunericul a trimis-o departe. Doar o căldură umedă și roșie întinsă ca o pată pe cearșaf făcea diferența altor nopți. Inima i-o luase la goană, teama îi cuprinsese fiecare celulă și panica o paralizase. Știa ce însemnau toate lucrurile alea. O lacrimă rece simți cum i se prelinse pe obrazul ars de frică. Nici nu știa cum a a

Am un sentiment ciudat azi. Știu că l-am mai avut, dar am uitat că există, iar acum îl resimt. Am un chef nebunesc să mă bucur de viață, de tot ce mă înconjoară, de aerul pe care îl respir, de tastatura pe care o ating în secunda asta, de muzica ce îmi sună în urechi, de oamenii din viața mea, dar și de cei ce știu că vor intra în ea. Am o dorință de nestăpânit să iubesc, să vorbesc mult, despre prostii sau despre lucruri serioase, să râd, să citesc și să mă uit la filme bune. Știu! Asta se cheamă poftă de viață! Da, mi-e poftă de viață. M-am săturat să fiu doar vie, vreau să și trăiesc. Nu vreau să am o viață și să o privesc trecând pe lângă mine. Nu vreau să mă trezesc la 35 de ani și să realizez ca nu am făcut nimic. Să mă văd într-un birou, între patru pereți, cu nu știu câte diplome care să ateste educația mea, dar fără să știu că mă așteaptă cineva acasă. Un bărbat care să îmi gătească, care să facă glume deocheate despre fusta mea cam scurtă și despre ciorapii mei dantelați