Nu da socoteală nimănui pentru lucrurile care îţi fac plăcere

N-am ştiut niciodată cum să fac ceva pentru mine, n-am ştiut niciodată să mă apreziez suficient, chiar dacă am dat mereu de înţeles contrariul. N-am ştiut niciodată cum să mă cunosc mai bine şi cum să am mai multă încredere în mine. Chiar mi-am dat seama că atunci când merg pe stradă în 80%din cazuri merg cu capul în pământ, iar probabil în restul de 20% trebuie să traversez strada. Şi n-am găsit niciodată o explicaţie pentru asta.

Nu m-am considerat niciodată frumoasă şi au fost momente când mă uitam în oglindă şi nu eram deloc mulţumită. Dar mi-am spus mereu că voi lucra la mintea mea, să am o minte frumoasă, să citesc, să scriu, să ascult muzică şi să cânt. Au fost momente când realizam că din cercul meu de prietene, eu eram cea mai puţin atrăgătoare, cea care se îmbrăca după cum simţea, nu întotdeauna după ultima modă, cea care prefera să nu facă poze pentru că ştia că nu iese bine. Au fost momente… Au fost…

Dar acum nu. Am început lecţiile de autoapreciere, lecţiile de cum să mă iubesc mai bine, de cum să mă scot pe mine însămi în oraş, de cum să mă scot singură la un film, de cum să îmi aduc singură flori şi de cum să mă îmbrac cum simt, să mă îmbrac frumos şi să ies afară, pentru că minunile se petrec în fiecare zi. Am început să ţin capul tot mai sus, să îmi susţin părerea cu argumente cât mai solide, să fiu propria mea prietenă, să mă plac mai mult, să zâmbesc mai mult, chiar dacă nu simt asta mereu. Mi-am învăţat valoarea şi nu îmi pasă ce cred ceilalţi despre lucrurile care mă fac fericită pentru că nu ma simt datoare să dau explicaţii pentru asta.

Mi-am folosit mereu timpul iubindu-i pe alţii, gândindu-mă la ce vor alţii, la ce simt alţii, la ce îşi doresc alţii şi am uitat de mine însămi. Mi-a spus toţi cum să mă comport, ce să spun, cum să fiu şi cu ce să mă îmbrac, iar eu am uitat cum sunt eu şi cine sunt eu cu adevărat. Acum vreau să îmi amintesc de mine, de lucrurile care îmi plac, de ideile mele, de idolii mei, fără să ascult ce aud în jur. Acum vreau să mă iubesc pe mine.

Am început să iubesc viaţa, să îi caut un sens, să îmi îndeplinesc dorinţe din “to do list”, să visez mai mult, să îmi spun mai mult “da” decât “nu”, să muncesc mai mult pentru visele mele. Sunt oameni care se nasc cu anumite avantaje şi cu un anumit start şi sunt oameni care trebuie să muncească de 10 ori mai mult ca să îi ajungă din urmă pe primii. Dar asta nu înseamnă că nu se poate. Vă spune asta o fată din suburbia unui oraş de provincie care a visat dintotdeauna să ajungă scriitoare, iar astăzi are 3000 de aprecieri pentru scrierile ei. Pentru ea… pentru ea e enorm. Aşadar, nu spune niciodată că nu se poate.

Sursa foto: Pinterest